Prieteni la Lehliu Gară

Beneficiind de cîteva zile libere, ca tot românul imparţial care sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muncii prin odihnă, mi-am luat familia şi m-am dus să întîlnesc cîţiva buni prieteni din Lehliu Gară. Oameni pe care nu-i mai văzusem de multă vreme, adunaţi la numai doi paşi de peronul unde s-au născut şi vor trăi veşnic Tanţa şi Costel, perechea inventată de Guţă Băieşu pentru a valorifica magnificul umor de baltă al localnicilor. Am avut noroc de vreme bună, aşa încît ne-am putut plimba în voie prin pădurea de salcîmi, am lăsat copiii să spargă trei mingi în două zile pe stadionul divizionarei locale, am încurajat grătarul să-şi facă treaba şi am savurat deliciosul borş de peşte pregătit cu înaltă artă culinară, sub îndrumarea nemijlocită a vechiului şi neclintitului prieten Stan Ogaru.

Beneficiind de cîteva zile libere, ca tot românul imparţial care sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muncii prin odihnă, mi-am luat familia şi m-am dus să întîlnesc cîţiva buni prieteni din Lehliu Gară. Oameni pe care nu-i mai văzusem de multă vreme, adunaţi la numai doi paşi de peronul unde s-au născut şi vor trăi veşnic Tanţa şi Costel, perechea inventată de Guţă Băieşu pentru a valorifica magnificul umor de baltă al localnicilor. Am avut noroc de vreme bună, aşa încît ne-am putut plimba în voie prin pădurea de salcîmi, am lăsat copiii să spargă trei mingi în două zile pe stadionul divizionarei locale, am încurajat grătarul să-şi facă treaba şi am savurat deliciosul borş de peşte pregătit cu înaltă artă culinară, sub îndrumarea nemijlocită a vechiului şi neclintitului prieten Stan Ogaru.

Altfel, micul tîrg călărăşean mi s-a părut neschimbat. Poate cu un plus de inedit dat de debutul campaniei electorale, cu megafoane isterice propunînd unul dintre candidaţi atît de zgomotos, încît alungau cîinii de pe străzi şi provocau reacţia maliţioasă (adeseori chiar licenţioasă…) a trecătorilor. Lehliu Gară este, ca multe alte orăşele din Bărăgan, în colaps economic. Se investeşte şi nu prea, se construieşte şi nu prea, se munceşte şi nu prea. Din fericire, nimeni nu ia lucrurile în tragic, fiecare se descurcă pe unde şi cum poate, gospodăria proprie asigură subzistenţa familiei, ironia fină şi umorul rafinat lasă loc speranţei în binefacerile viitorului. Lehlienii ştiu să treacă prin viaţă, din generaţie în generaţie, cu berea pe masă şi cu zîmbetul pe buze. Fiecare zi merită trăită, încrîncenarea nu ajută la nimic, supărarea te bagă în boală. Cît despre agitaţia inutilă, ce să mai vorbim… O întreagă filozofie stă în replica pe care Găbelu i-a dat-o mamei sale în dimineaţa unei viforoase zile de iarnă, dat jos din pat şi îndemnat cu vehemenţă să iasă afară, să dea zăpada. Cu ochii cîrpiţi de somn, înfrigurat şi (cu siguranţă) mahmur, după o scurtă cercetare a peisajului, prietenul meu a intrat în casă şi a zis: "Cui s-o dau, bre mamă, că are toată lumea!".

Mi-a prins bine porţia de optimism şi mulţumesc tuturor fraţilor care mi-au administrat-o. Să nu se supere dacă nu-i pomenesc aici pe nume, dar le promit că îi fac, dacă m-ajută Dumnezeu, personajele unui roman bubuitor...
Cu drag, pe curînd!