x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Revizie preventiva la tabloul electric

Revizie preventiva la tabloul electric

de Catiusa Ivanov    |    15 Dec 2005   •   00:00
Revizie preventiva la tabloul electric
NE-AM INTERESAT PENTRU TINE
Luati-va masuri de precautie in privinta alimentarii locuintei cu electricitate pe perioada sarbatorilor

In perioada iernii folosim, mai mult ca oricand, aparatura electrocasnica si iluminatul artificial, iar numarul de consumatori (aparate) racordati la reteaua electrica creste considerabil. Acest lucru duce la un consum mai mare de energie electrica si exista riscul ca reteaua electrica sa fie suprasolicitata. De cele mai multe ori, o pana de curent sau o defectiune la instalatia electrica ne prinde total nepregatiti, mai ales acum, in preajma Sarbatorilor, cand nu prea avem la cine apela, deoarece numeroase firme care executa acest gen de lucrari sunt in vacanta.

Iata cateva masuri de precautie si cateva sfaturi pe care le puteti urma, pentru a evita posibilele probleme la instalatia electrica.

Este indicat sa chemati un electrician in perioada dinaintea Sarbatorilor de iarna sa faca o verificare a tabloului electric si a instalatiei electrice, deoarece, daca exista defectiuni, le puteti remedia si in acest fel evitati problemele care pot aparea mai tarziu.

ATENTIE LA ELECTRICIENI!

Trebuie sa aveti grija la electricienii pe care ii chemati, deoarece acestia pot fi nepregatiti din punct de vedere profesional si pot face mai mult rau decat bine. Electricienii profesionisti trebuie avizati de ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei) prin doua autorizatii privind atestarea profesionala si autorizarea din punct de vedere al protectiei muncii.

Folositi prelungitoare din comert, si nu instalatii improvizate, pentru ca acestea pot provoca numeroase probleme (ranirea, precum si numeroase pagube materiale din cauza incendiilor pe care le provoaca, ca sa nu mai vorbim chiar de deces).

Este indicat ca atunci cand faceti cumparaturile pentru Sarbatori sa achizitionati prelungitoare si becuri pentru a nu apela in nici un caz la solutia improvizatiilor periculoase.

VERIFICATI-VA TABLOUL

Tabloul electric este cea mai importanta componenta din instalatia electrica, de aceea necesita o atentie speciala. El are rolul de a proteja in primul rand utilizatorii, apoi instalatia electrica si aparatele electrice, in functie de performantele protectiilor incluse in tablou. Daca v-ati hotarat sa schimbati vechiul tablou de siguranta, este preferabil sa investiti in protectii mai performante in ceea ce priveste fiabilitatea, timpul de reactie, calibrarea, contactele de legatura. Mai pe scurt, in produse de calitate, care costa ceva mai mult, dar sunt sigure comparativ cu tentantele oferte ieftine.

Este bine sa inlocuiti tablourile vechi. Acestea nu mai fac fata numarului mare de consumatori (aparate electrice), ele fiind proiectate in urma cu zeci de ani si adaptate unor nevoi mai modeste in privinta puterilor electrice. Daca contorul de energie electrica pe care il aveti are o vechime mai mare de 10 ani, aveti dreptul sa cereti la Societatea Nationala Electrica inlocuirea lui, fara a plati vreo taxa.

FARA LITE

Nu folositi lite pentru calibrarea sigurantelor arse, pentru ca acestea nu ofera protectie instalatiei electrice si pot provoca scurtcircuit.

Verificati ca prizele si intrerupatoarele pe care le cumparati sa corespunda consumatorilor electrici care ii vor deservi din punct de vedere al puterii sau curentului maxim absorbit. Spre exemplu, pentru o masina de spalat este indicata intotdeauna o priza cu impamantare. Inginerul Cristian Lucian, autorizat ANRE, spune ca prizele cu impamantare sunt recomandate peste tot in casa. Astfel, prin folosirea lor sunt eliminati parazitii. Acestia se traduc prin zgomotele suparatoare ale aparatelor cu motor (aspirator, frigider, uscator de par), bruiaje ale aparatelor de radio sau ale televizoarelor.

"In cazul unui incendiu provocat de un scurtcircuit, pana la intreruperea tensiunii electrice, nu folositi in nici un caz apa! Se foloseste exclusiv un extinctor cu pulbere si CO2" - Marian Gheorghe, electrician

In cazul in care apar probleme, iata cateva firme la care puteti apela de Sarbatori pentru a remedia problemele:
  • Industrial Montaj Bucuresti, tel. 0724.001.223
  • Decaedru Iasi, tel. 0720.550.056
  • Popa Liviu, Oradea, 0742.796.519
  • Gaman Ion Cosmin, Targu-Jiu, 0726.991.720
  • Cristureanu Ovidiu, Brasov, 0741.384.812
  • Popovici Dan, Onesti, 0727.723.197
  • IDEB 9291
  • ×
    Subiecte în articol: electrica