Case si oameni - Somptuoasa casa a lui Mihail Kogalniceanu / Investeste inteligent - Instantul electric / Casa mea - pensiune turistica / Se mai poarta jaluzelele?
Caldura a ajuns un lux?
Editorial de ADELA PARVU
Soacra mea, Dumnezeu sa-i dea sanatate si putere de viata, e o pensionara ca multi altii. Evident ca are o pensie mica, dar cu toate astea a reusit sa-si stranga bani sa-si monteze apometre, repartitoare, ceasuri. Spala vasele numai cu apa rece, iar cand intri la ea in casa e un frig cumplit, deoarece inchide caloriferele ca sa nu consume multa caldura. Toate contoarele sunt atent monitorizate, face calcule mereu, ca sa nu depaseasca o anumita cota pentru intretinere. Si sunt sigura ca nu este un caz singular. Cand vad, luna de luna, cat trebuie sa platesc intretinerea imi vine rau. Nu mi-am montat aparate de monitorizare, dar ma intreb ce rost mai are sa le montez, daca tot se scumpeste agentul termic. Pe de alta parte, constat ca pierderile le suport eu si alti doi, trei fraieri de pe scara, pentru ca, in comparatie cu alti vecini cu o situatie similara (numar de pesoane si de camere), am ajuns sa platesc aproape dublu.
Ma gandesc cu groaza ca lucruri firesti ca apa calda si confortul termic au devenit probleme existentiale, mai ales pentru pensionari.
Am cunoscuti din randul inginerilor care fac, in fata jurnalistilor, pledoarii pentru reformarea sistemului de incalzire al oraselor, vin cu sugestii, propuneri. La o astfel de discutie unul dintre acesti ingineri a pus o problema interesanta. Spunea ca exista un mare interes sa se mentina centralele mari din orase, adica un sistem centralizat, pentru ca tin "in spate" un intreg aparat de functionari, o adevarata armata de directori cu salarii fabuloase. Inginerul cu pricina sustinea ca marile centrale ar putea fi inlocuite cu cele de cartiere, cum sunt in Germania, care sa deserveasca doar grupuri mici de blocuri. Adica la cinci-sase blocuri sa fie cate o centrala termica. Asta ar fi mai eficient, pentru ca nu ar mai exista pierderi mari pe retea, nu s-ar mai gauri strazile pentru reparatii, iar cel mai important, faptul ca nu s-ar mai plati asa de mult la intretinere. Dar asta este doar o teorie spusa cu convingere si forta oratorica intre prieteni, desi argumentele matematice vin sa sustina posibilitatea reformarii sistemului centralizat si eficienta celui de grupuri termice independente. Asa ca vom reveni cu un articol bine documentat pe aceasta tema.