x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Scaunele si diferentele dintre ele

Scaunele si diferentele dintre ele

de Georgiana Teodorescu    |    24 Noi 2005   •   00:00
Scaunele si diferentele dintre ele
SFATUL DESIGNERULUI
Se apropie sarbatorile, mesele festive si musafirii. Scaunele sunt cele care lipsesc in astfel de situatii. Din birou, din bucatarie, din camera copilului, toate scaunele se aduna in dining. La o privire de ansamblu, un amalgam de materiale, stiluri si forme. Dar oare sunt cele mai potrivite scaune pe care le puteati gasi? Iata cateva criterii care sa va ajute sa faceti cele mai bune alegeri.

Mobile sau fixe, masive sau pliante, clasice sau moderne, scaunele se gasesc in mii de modele si forme. Aluminiu, plastic, piele, ratan, crom, fier forjat, lemn - materiale care se adapteaza oricarui buget, indiferent de destinatie sau stil

Desi nu pare, scaunul este piesa de mobilier cea mai complexa. Pe langa confort, design si functionalitate (atribute ale tuturor celorlalte piese de mobilier), proiectarea scaunului ridica si probleme de siguranta a omului si trebuie facuta dupa standarde speciale, rezultate din indelungatele studii ergonomice facute de-a lungul timpului. De la primitivele taburete de lemn cu trei picioare din anticele bordeie pana la scaunele cu masaj si incalzire din zilele noastre, etapele prin care a trecut procesul de concepere a lor au dus la descoperirea celor mai bune formule in raport cu proportiile omului.

De aceea, toti marii arhitecti au studiat in mod deosebit proiectarea de scaune si au creat prototipuri care au ramas celebre peste timp. Ceea ce nu se stie este ca producatorii de mobila au nevoie de o anumita licenta si de o linie speciala de productie si verificare a rezistentei si ergonomiei pentru proiectarea scaunelor.

CUM LE ALEGEM


Designer Alvar Aalto, scaunul cu trei picioare (1932)
Pentru a manca, pentru a munci sau pentru a invata, in bucatarie, in biblioteca sau in birou, scaunul este indispensabil. In functie de destinatia lui, de locul unde va fi folosit, scaunul are anumite particularitati. Astfel, pentru o buna folosire, taburetele de bucatarie trebuie sa aiba inaltimea sezutului intre 45 si 50 cm in jurul unei mese normale, care are intre 78 si 81 cm inaltime, si pana la 60 cm cand sunt folosite langa blatul de lucru de 90 cm h. Scaunele cu spatar trebuie sa aiba, indiferent de destinatie, un unghi de 105 intre planul sezutului si cel al spatarului. Inaltimea spatarului variaza in functie de activitatea pe care omul o desfasoara asezat: scaunele pentru invatat sau desenat la birou au nevoie obligatoriu de sprijin in zona lombara, deci un spatar intre 15 si 20 cm; cele pentru activitati diverse, cu timp de utilizare redus, spatar de 38-43 cm; scaunele pentru activitati executive, cu un timp de utilizare indelungat, au nevoie de spatar inalt, intre 43 si 61 cm, iar pentru confort maxim, tetiera si brate. Pentru a fi cu adevarat comode, scaunele pentru relaxare trebuie sa aiba inclinatia sezutului fata de planul orizontal mai mare decat cea normala. Acestea sunt cateva dintre dimensiunile standard de proiectare a scaunelor.

Designer Eero Saarinen, scaun "Tulip" (1956)

De aici s-au nascut modele complexe, cu forme interesante si componentele mobile care sa se poata regla pe inaltime, profunzime si inclinatie, in functie de nevoile practice. Trebuie stiut ca, in procesul muncii, 1/3 din pierderea eficientei se datoreaza pozitiei defectuoase a utilizatorului, din punct de vedere al sistemului muscular si osos si de aceea e foarte important sa alegeti cele mai potrivite scaune. Scaunele pentru copii trebuie alese dupa criteriul conservarii si dirijarii unei anatomii sanatoase. Dincolo de aspectele functionale, scaunele alese trebuie sa fie in consonanta stilistica cu restul mobilierului si spatiul plastic din jur. La mobila clasica merg cu siguranta scaunele din lemn masiv. La cea din PAL merg inoxul si pielea, dar si lemnul masiv adus la o culoare opaca, astfel incat sa nu se mai vada fibra lemnului.

Designer Egon Eierman, scaun "SE 18" (1953)
Iata cum au raspuns cativa dintre cititorii nostri la intrebarea: Care credeti ca este diferenta dintre scaunele de bucatarie si dupa ce criterii le alegeti?

Cred ca sunt ceva mai rudimentare, mai simple cele de bucatarie, adica nu au nevoie de un design mai complicat. Pe cand cele din living trebuie sa se potriveasca oarecum cu designul din camera respectiva. Pot fi aranjate pe anumite teme. Adica nu poti sa pui orice fel de scaun cu orice fel de forma in orice fel de spatiu. Iar referitor la mobilitate, nu sunt de acord cu ea. Poate doar mobilitatea partii de sus, dar nu sa fie pe rotile, pentru ca imi inspira instabilitate.
Mihaela Nicolae

In general, pentru bucatarie sunt scaune usoare. Cele de living sunt scaune de mobila, sanatoase, de lemn, unele tapitate, altele nu. E mare diferenta intre ele. Si ca forma, dar si ca material. De exemplu, n-o sa folosesc in living un scaun de metal, o sa folosesc unul din lemn. La noi, la spatii mici, majoritatea au scaune pliante.
Simion Lazar

Cele din bucatarie sunt practice. Dupa parerea mea, cele de dining sunt mai comode si mai frumoase. Cred ca scaunele trebuie alese in primul rand dupa spatiu si apoi dupa culori, sa se potriveasca ambientului.
Manuela Dombai

×
Subiecte în articol: bucătărie scaunele