Sfânta Sophia izvorul viu al ortodoxiei

Sfânta Sofia, culme a arhitecturii evului mediu timpuriu, a fost 1.000 de ani cea mai mare construcţie creştină din lume, până la Catedrala din Sevilla (1520).

Aghia Sophia ("Sfânta Înţelepciune" în traducere din limba greacă) a fost Catedrala Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, vechea capitală a Imperiului Roman de Răsărit, primul mare edificiu al religiei creştine.

Deşi a suferit mai multe reconstrucţii şi modificări sub diferiţi stăpâni (iconoclaşti, iconoduli, catolici şi musulmani), a rămas şi va rămâne marele simbol al religiei ortodoxe, arhetipul după care s-au construit alte mari capodopere religioase, ortodoxe sau chiar musulmane.

Folosită ca locaş de cult atât de ortodocşi, cât şi de romano-catolici sau musulmani, a fost declarată muzeu în 1935 de Kemal Ataturk, primul preşedinte al Turciei moderne.

CÂTEVA REPERE ISTORICE
Construită de Constantin cel Mare în anul 360 este arsă prima dată în 404 în timpul unei răscoale populare. Reconstruită în 415 de Theodosius, este incendiată din nou în 532 în timpul unei alte revolte. Justinian, fervent apărător al ortodoxiei, ordonă construirea unei noi biserici, "mai frumoasă decât a fost alta vreodată".

Construcţia durează din 532 până în 537, când are loc sfinţirea locaşului. Interiorul său decorat cu mozaicuri, coloanele de marmură şi domul atât de frumos decorat l-au făcut pe Justinian să spună "Solomon, te-am depăşit!", aluzie la templele ridicate de acesta.

Biserica se va păstra (cu mici reparaţii în urma cutremurelor) până în 726, când Leon, iconoclast convins, ordonă armatei să distrugă icoanele de pe pereţii bisericii. Acestea vor fi refăcute şi înfrumuseţate de Teofilus şi urmaşii săi în anii 840-890.

După marele cutremur din 989 clădirea este refăcută de Vasile al II-lea şi va fi redeschisă în 994. Cea de a IV-a Cruciadă va reprezenta un dezastru pentru Sfânta Sofia. Cruciaţii transformă biserica în biserică romano-catolică şi o jefuiesc de numeroase relicve pe care le duc în vestul Europei, unde astăzi fac fala muzeelor occidentale: giulgiul lui Hristos, numeroase moaşte de sfinţi, diverse opere de artă.

După 1261 redevine biserică ortodoxă până la cucerirea oraşului de otomani, în 1453. Ultima slujbă creştină a fost ţinută aici la data de 29 august 1453.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, ordonă ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereţii albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului. Stăpânirea otomană (deşi a ordonat acoperirea unora din mozaicuri şi a îndepărtat iconostasul şi alte elemente specifice religiei creştine) în mare a conservat şi îmbogăţit edificiul cu elemente specifice credinţei musulmane.

S-au adăugat cele patru minarete şi au avut loc mai multe restaurări, dintre care cea mai importantă este cea din anii 1847-1849.

EDIFICIUL PROPRIU-ZIS
Clădirea este dreptunghiulară (77 x 71,70 m). Interiorul e împărţit într-o navă centrală, mai mare, şi alte două laterale mai mici, peste care se ridică galeriile în două etaje. Atenţia e atrasă de marea cupolă centrală de deasupra navei, încadrată de două semicupole şi şase cupole mai mici.

Interiorul este îmbrăcat în marmură de diferite culori, verde, albă, purpurie, iar mozaicurile aurite sunt încrustate în cărămidă. Slujbele ţinute aici erau atât de grandioase încât participarea la una din ele a determinat delegaţia cneazului Vladimir I să opteze pentru creştinarea ruşilor de Patriarhia de Constantinopol. Pe vremea împăraţilor aici serveau 80 de preoţi, 150 de diaconi, 160 de cititori, 25 de cantori şi 75 de uşieri.