De cele mai multe ori inspiraţia pentru mobilierul şi decoraţiunile de interior aduce in plan material ceea ce vedem in jurul nostru sau elementele pe care le folosim in mod curent. Detaliem astăzi un trend care a fost prezent la Tărgul de Mobilă de la Milano 2007, acela de mobilier inspirat din forma literelor.
Nenumărate sunt motivele ce pot inspira amenajarea caselor - ele pot fi extrase din stiluri tradiţionale sau din cele culte, din bazinele culturale ale tuturor popoarelor lumii, sau pot fi compilaţii de forme, culori sau procedee stilistice atăt clasice, căt şi moderne. Efecte deosebite pot fi obţinute prin apelul la motive de inspiraţie neaşteptată. In cazul de faţă, atenţia cade pe decoruri inspirate ca formă de un sistem semantic: alfabetul. Ştim cu toţii că omenirea s-a servit in păstrarea şi transmiterea informaţiilor de o combinaţie de patru forme de scris: imagini, picturi, semne ce reprezintă cuvinte şi alfabetele. Dar mai puţin ştiut este faptul că există o adevărată ştiinţă numită gematrie, care studiază relaţiile dintre litere şi valoarea lor numerică specifică. Şi pentru că in comunicare, atăt literele, căt şi cifrele au reuşit să arhiveze in ele informaţii pe mai multe niveluri de semnificaţie, conducănd pănă la taine de geneză a lumii şi a omului, iată că arta modernă a amenajărilor de interior transformă pentru amatorii iniţiaţi in semantică cifre şi litere in obiecte de mobilier, de decoraţiuni şi recuzită interioară cu efecte estetice rafinate şi pline de mister.
Variante de decor
Pentru cei avizaţi, atăt formele de litere pe care le capătă obiectele, căt şi asocierea şi aşezarea lor pot deveni mesaje precise şi simboluri incărcate de rezonanţe magice. Pentru cei neavizaţi, ele pot căpăta funcţii distractive - mai multe litere dispuse pentru a crea cuvinte noi sau pentru a lăsa mesaje zilnice membrilor familiei. In toate cazurile, tema aleasă aduce un plus de originalitate locuinţei. Există nenumărate utilizări: fie sunt folosite ca piese de mobilier, scaune, fotolii, biblioteci, picioare de masă, fie imprimate pe covoare, draperii, tapiserie, fie ele, numerele şi cifrele, individual utilizate cu funcţiunea pură de elemente de decor. Nu este deloc uşor să transpui intr-un fotoliu forma literei 4 sau să dispui cărţile intr-o bibliotecă cu formă de litera K, insă designerii au găsit rezolvările cele mai avantajoase ca exploatare a spaţiului şi mai haioase ca decorare a locuinţei. Folosite in camerele de copii, valoarea lor practică şi decorativeă este potenţată: ele stimulează inteligenţa prin rolul lor educativ şi imaginaţia prin formele vesele şi optimiste.
Exemple
Se folosesc diferite trucuri pentru a realiza interioare căt mai spontane. Astfel, pentru o mansardă luminată permanent, utilizarea unei draperii cu cifre sau litere imprimate sau brodate in culori contrastante creează un efect interesant, prin proiectarea lor in ambient la filtrarea luminii. Acelaşi efect este valabil şi pentru lămpile, lustrele şi lumănările decorative cu forme de literă sau cifră, care dispun lumina şi umbra in trepte in incăpere. Dacă din punct de vedere estetic, tema de inspiraţie este interesantă şi in ansamblu agreată, din punct de vedere practic, ea este destul de costisitoare. Redarea fidelă a formelor de litere in obiectele de mobilier şi decoraţie poate reduce funcţionalitatea şi ingreuna intreţinerea lor.
Sfat
Pentru cei avizaţi, atăt formele de litere pe care le capătă obiectele, căt şi asocierea şi aşezarea lor pot deveni mesaje precise şi simboluri incărcate de rezonanţe magice. Pentru cei neavizaţi, ele pot căpăta funcţii distractive - mai multe litere dispuse pentru a crea cuvinte noi sau pentru a lăsa mesaje zilnice membrilor familiei. In toate cazurile, tema aleasă aduce un plus de originalitate locuinţei
Funcţiuni şi coloristică
Pentru a procura cel mai interesant decor trebuie să luaţi in considerare atăt funcţiunea pieselor ce il compun, căt şi coloristica lor. Şi dacă culorile predominante pentru anul acesta au fost alb şi negru, decoraţiunile simbolice le-au preluat şi ele, evidenţiindu-se prin contraste puternice sau prin lumini şi umbre in combinaţii subtile ton pe ton. Odată preluată tema de decoraţie, elementele trebuie folosite moderat, pentru a nu incărca excesiv incăperea.
Literele sunt fie folosite ca piese de mobilier, scaune, fotolii, biblioteci, picioare de masă, fie imprimate pe covoare, draperii, tapiserie, fie ele, numerele şi cifrele, individual utilizate cu funcţiunea pură de elemente de décor.
Nu este deloc uşor să transpui intr-un fotoliu forma cifrei 4 sau să dispui cărţile intr-o bibliotecă cu formă de litera K, insă designerii au găsit rezolvările cele mai avantajoase
ca exploatare a spaţiului şi mai haioase ca decorare a locuinţei.