Stare avansată de abandon la Palatul Ştirbey (II)

Capela familiei surprinde prin bogăţia diferitelor forme, materiale şi culori în raport cu sobrietatea Palatului
Capela este situată în partea de nord-vest a fostului domeniu Ştirbey, la capătul singurei alei drepte a întregului parc. Într-o stare avansată de abandon, clădirea prezintă elemente ce provin din stiluri arhitecturale diferite: cupola face aluzie la arhitectura bizantină, detaliile decoraţiilor prezintă influenţe clasice, în timp ce turnurile amintesc de stilul gotic.

Capela familiei surprinde prin bogăţia diferitelor forme, materiale şi culori în raport cu sobrietatea Palatului
Capela este situată în partea de nord-vest a fostului domeniu Ştirbey, la capătul singurei alei drepte a întregului parc. Într-o stare avansată de abandon, clădirea prezintă elemente ce provin din stiluri arhitecturale diferite: cupola face aluzie la arhitectura bizantină, detaliile decoraţiilor prezintă influenţe clasice, în timp ce turnurile amintesc de stilul gotic.

Tragedia

În anul 1885, la numai 34 de ani, Maria Ştirbey, născută Ghika-Comăneşti, murea în urma naşterii celui de-al optulea copil, lăsînd în urma ei un gol imens. "Era, desigur, centrul vieţii noastre, moartea ei a fost o adevărată tragedie pentru noi. Anii care au urmat morţii mamei noastre au fost cei mai întunecaţi din viaţa noastră", scria în cartea sa, "Memorii involuntare", Elisa Brătianu. Alexandru B. Ştirbey nu s-a recăsătorit, iar în amintirea soţiei sale a ridicat această impunătoare Capelă.

Arhitectul

Nu se cunoaşte cu certitudine anul construcţiei şi arhitectul Capelei, întrucît pînă în prezent nu au fost identificate documente care să confirme cu exactitate aceste date. Clădirea a fost probabil realizată între anii 1885-1893. Fără să prezinte sursa informaţiilor sale Narcis Dorin Ion susţine în cartea sa, Castele, palate şi conace din România, că anul încheierii lucrărilor este 1890, după un proiect realizat de elveţianul Louis Blanc. Însă arhitectul Toma T. Socolescu (1883-1960), în cartea sa "Fresca arhitecţilor", care a lucrat în România în epoca modernă (1800-1925), afirma că autorul Capelei era danezul Theophil von Hansen (1813-1891), fără să indice anul construcţiei.

În Dicţionarul geografic al judeţului Ilfov, din anul 1892, menţionează că această clădire a fost "croită înainte de două decenii şi acum e aproape terminată". Trebuie amintit că în acea perioadă familia Ştirbey nu dispunea de resursele financiare necesare, acesta fiind probabil unul din motivele pentru care construcţia capelei a durat atît timp. Elisa Brătianu, născută Ştirbey, îşi scria: "Atît tata, cît şi mama erau propietari de mari moşii, întinse ca suprafaţă, rău arendate, rău cultivate, unele aproape inaccesibile din cauza lipsei de drumuri şi care n-aduceau aproape nici un venit. În timpul primei mele copilării, părinţii erau destul de strîmtoraţi".

Capela

Dintr-o fotografie făcută în prima decadă a secolului al XX-lea se observă aspectul original al Capelei, care avea un soclu înalt, iar zidăria prezenta o cromatică "în tablă de şah". Brîul din teracotă adusă de la Viena făcea legătura cu registrul superior al construcţiei în timp ce opt turnuri zvelte înconjurau cupola accentuînd vertical clădirea. Acestea, fiind amplasate la colţurile absidelor laterale, au rol de contraforţi. Scara monumentală din marmură este compusă din două rampe semicirculare simetric proporţionate, care se îmbină într-un "foişor", pe unde se face accesul în interiorul Capelei.

În interior prezintă caracteristicile bisericilor cu abside laterale şi o absidă a altarului semicirculară. Cupola cu ferestre înguste şi alungite se sprijină pe un tambur înalt. Interiorul era acoperit în întregime de fresca pictată de Gheorghe Tătărescu după tradiţia ortodoxă, peretele de vest avînd înfăţişaţi ctitorii. Altarul era probabil separat printr-o catapeteasmă din lemn sculptat şi pictat.

Cripta

Clădirea pe două niveluri este alcătuită din criptă şi capelă. Situată sub nivelul solului cripta are interiorul boltit. Acolo sînt depuse rămăşiţele a numeroşi membri ai familiei, printre care domnitorul Barbu Ştirbey, soţia sa, Elisabeta, fiul lor, Alexandru, soţia acestuia Maria, prinţul Barbu A. Ştirbey şi alţi membri ai familiei.

Restaurare

Capela a suferit reparaţii de întreţinere, dar şi restaurări importante. În 194, sub supravegherea Comisiunii Monumentelor Istorice, administraţia domeniului Ştirbey realizează unele intervenţii de reparaţie. Între 1958 şi 1959 s-au desfăşurat lucrări de restaurare ale Capelei complexe, simultan cu cele care se desfăşurau la Palat. Umezeala aerului, lipsa ventilaţiei şi a reparaţiilor de întreţinere deterioraseră decoraţiile criptei, vitraliile Capelei dispăruseră, iar pictura avea nevoie de retuşuri. Din rapoarte reiese că au fost introduse centuri de beton armat la tamburul cupolei, paramentul registrului inferior a fost refăcut complet cu placaj de cărămidă, iar toate elementele de teracotă deteriorate au fost înlocuite. În urma intervenţiei realizate de arh. Radu Udroiu, pe baza unui studiu întocmit de arh. Paul Emil Miclescu a dispărut, atît împărţirea între soclul şi restul clădirii, cît şi diferenţierea, prin culoare a turnurilor, expresivitatea arhitecturală originală fiind alterată.

Consolidarea

Cutremurul din 1977 a afectat atît structura, cît şi elementele decorative: cupola s-a prăbuşit în proporţie de 60%, restul fiind desprins, în partea superioară a contraforţilor existau forfecări şi dislocări, capitelurile coloanelor de marmură ale foişorului s-au deplasat, iar în zonele ale arcelor de descărcare au apărut rupturi locale. Detaliile de piatră sculptată şi teracotă au fost deteriorate, iar pictura interioară, grav afectată.

Proiectul de consolidare şi restaurare propunea "reconstruirea din beton armat a cupolei, introducerea unor tiranţi metalici locali, a unor centuri şi sîmburi de beton armat în zidărie, reconstituirea tamburului, a brîului şi a cornişei din piatră sculptată, demontarea stîlpilor şi refacerea lor cu miez de beton armat şi placaj de cărămidă, restaurarea învelitorii din ardezie, completarea zidăriei cu cărămizi de format de epocă, restaurarea şi completarea elementelor decorative din piatră, a pardoselilor din piatră şi marmură şi nu în ultimul rînd a picturii". Însă multe din aceste soluţii au fost doar parţial aplicate. În prezent, Capela necesită urgente lucrări de consolidare şi restaurare. Ansamblul arhitecural Ştirbey împreună cu parcul au fost retrocedate moştenitorilor şi vîndute fără întîrziere.

Acum 100 de ani

Îmbinarea dintre marmura albă de Carrara a scării, ardezia învelitorii, cărămida aparentă şi piatra sculptată, dar şi la ancadramentele uşilor de intrare şi ale ferestrelor conferă un aspect opulent. Materialele diferite prin textură şi cromatică dau clădirii un caracter deosebit, cum reiese din fotografia din prima decadă a secolului al XX-lea, care înfăţişează forma originală a Capelei.

Detaliile de natură tehnică provin din studiul istoric pentru "Identificarea resursei culturale a Ansamblului arhitectural Ştirbey din Buftea" realizat de arh. prof. Nicolae Lascu.

În timpul documentării nu a fost posibil accesul în interiorul ansamblului arhitectural Ştirbey din Buftea, întrucît în prezent este proprietate particulară, iar accesul publicului nu este permis, fotografiile au fost realizate în primăvara anului 2007.

"Atît tata, cît şi mama erau proprietari de mari moşii, întinse ca suprafaţă, rău arendate, rău cultivate, unele aproape inaccesibile din cauza lipsei de drumuri şi care n-aduceau aproape nici un venit. În timpul primei mele copilării, părinţii erau destul de strîmtoraţi"
Elisa Brătianu, născută Ştirbey

Prin ferestrele fără geamuri ale Capelei plouă în interior, iar vitraliile au dispărut încă din anii 1950

Imagini din interiorul Capelei, care păstrează parţial pictura lui Tătărescu (1818-1894)