x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Terasă complet placată în marmură, cu deschidere panoramică

Terasă complet placată în marmură, cu deschidere panoramică

de Georgiana Teodorescu    |    22 Mai 2010   •   00:00
Terasă complet placată în marmură, cu deschidere panoramică

Terasa este amplasată independent de casă, pe buza lotului, iar în faţa acesteia se deschide o privelişte panoramică asupra împrejurimilor.



Din cauza climatici (vânt puternic, însorire pe timp îndelungat) s-a apelat la un artificiu constructiv prin crearea unui perete casetat fals care să lase impresia de faţadă şi care să adăpostească spaţiul. Pentru amenajare au fost utilizate elemente de mobilier şi materiale de placare preluate din stilul casei, lemnul şi marmura fiind folosite cu precădere.

Terasa de 42 de metri pătraţi este amenajată funcţional în zone de relaxare şi loisir, dintre care un divan cu pergolă pentru lectură, o masă cu scaune pentru prânz şi discuţii şi o piscină cu platformă amenajată pentru înot şi distracţie.

Pentru alimentarea piscinei a fost folosită o pompă hidraulică cu debit mare, fiind încastrat în peretele decorativ lateral un jet care dirijează volumul de apă spre interiorul bazinului, ceea ce dă un efect deosebit întregii terase.

Vegetaţia utilizată, Festuca Cinerea "Boulder Blue", Lagerstroemia Indica şi Sabal Minor, este plantată în containere, alături de Juniper Chinensis Torulosa, specie plantată în lateralul terasei pentru un efect spectaculos.

Corpurile de iluminat au fost poziţionate atât cu scop funcţional cât şi decorativ, pentru a accentua pe timp de noapte elementele cheie ale terasei.
Proiectul a fost realizat de către Urbanist Peisagist Luminiţa Tăbîrcă, tel: 0746.69.69.02, e-mail: luminitatabarca@yahoo.com

×
Subiecte în articol: proiect de grădină