• Articol realizat de www.imopedia.ro
Zece milioane euro costă una dintre cele mai scumpe proprietăţi din baza noastră de date. Un preţ halucinant pentru perioada pe care o traversăm, dar, ţinând cont că este vorba despre o proprietate de lux cu peste 50 de camere situată într-o zonă bună a Bucureştiului, preţul nu mai pare atât de mare.
Hotel Carol Parc - 10 milioane de euro
Proprietatea are o suprafaţă construită de 2.500 mp, un teren de 1.500 mp şi este în prezent unul dintre hotelurile de top ale Bucureştiului. Imobilul de referinţă în peisajul arhitectonic al Capitalei, reprezentativ pentru arhitectura de le 1900 din România, se află în centrul Bucureştiului, într-o poziţie unică, pe cel mai înalt punct natural al oraşului. Proprietatea are 55 de camere, saloane, dormitoare, birouri, 20 băi, şapte grupuri sanitare, terase şi balcoane deosebite. Finisajele sunt cu adevărat de lux, iar atmosfera este extrem de primitoare.
Vilă Cişmigiu - 10 milioane de euro
Aflată în apropierea Parcului Cişmigiu, vila are o suprafaţă construită de 650 mp şi una utilă de 575 mp, iar terenul măsoară 190 mp. Imobilul are demisol, două etaje şi mansardă unde încap în total 22 de camere. Este o proprietate perfectă pentru spaţii de birouri. În anunţul postat pe imopedia.ro se precizează că „imobilul este complet renovat şi transformat în clădire de birouri şi se vinde închiriat”.
Vilă Dorobanţi (Capitale) - 7 milioane de euro
O ofertă de lux interesantă găsim în zona Dorobanţi, unde o vilă de 1.500 mp suprafaţă construită şi cu un teren de 1.400 mp costă 7 milioane de euro. Suprafaţa generoasă este împărţită astfel: subsol, parter, doua etaje şi mansardă. Proprietatea are 37 de camere, 17 grupuri sanitare, şapte balcoane şi un garaj de 140 mp cu telecomandă. La acestea se mai adaugă camera de serviciu, boxa şi spălătoria. Printre lucrurile care merită menţionate despre proprietate mai amintim: sistem de alarmă, interfon, şemineu, lift.
Vilă Piaţa Romană - 6 milioane de euro
O descriere pe scurt a acestei proprietăţi arată aşa: Vila DS+P+E+M, 12 camere, două bucătării, şase băi, cinci balcoane; 1.000 mp suprafaţă desfăşurată, 350 mp suprafaţă construită, garaj 36 mp cu trei locuri de parcare, teren cu o suprafaţă totală de 750 mp. Ca finisaje interioare, notăm: coloane şi pilaştrii din stucatură şi placaje din marmură capiteluri şi frize decorative, vitralii, scară interioară. Imobilul este de patrimoniu şi a fost sediu de ambasade.