x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Un altfel de Sfântul Valentin: Decoruri improvizate cu specific de sărbătoare

Un altfel de Sfântul Valentin: Decoruri improvizate cu specific de sărbătoare

de Georgiana Teodorescu    |    12 Feb 2009   •   00:00

Deşi nu este o sărbătoare tradiţională, Sfântul Valentin este totuşi prilej de celebrare a dragostei, respectului şi bucuriei de a fi alături de cei iubiţi. Pentru această ocazie sunt binevenite decoruri şi amenajări temporare, care să introducă spiritul Sfântului Valentin în locuinţe.



Trecând de alte impedimente şi prejudecăţi, această sărbătoare este una care serbează bucuria, fe­ricirea şi împlinirea sentimentală, deseori depăşind graniţa relaţiilor de cuplu, intrând în aria împlinirilor perso­nale sau doar a amiciţiei. Pentru a face această zi specială şi plăcută celor dragi există obiecte de decor şi accesorii pentru masa festivă, vestimentaţie şi a­menajarea locuinţei. Puternic industria­lizată, sărbătoarea este astăzi sus­ţi­nută de expoziţii cu specific şi chiar târ­guri de cadouri, cu obiecte semnificative. Dar când vine vorba despre amenajările interioare, investiţia poate părea nejustificată. Dar temporar, cu puţină imaginaţie, obiecte obişnuite de mobilier, plasate în contextul potrivit, pot căpăta conotaţii speciale. Combinaţiile de culori şi forme îndrăzneţe sunt în totalitate permise într-o astfel de situaţie.

VARIANTE
Se ştie că pentru această sărbătoare culorile simbolice sunt roşu, roz şi alb. Dar o schimbare radicală a interiorului pentru a-l transforma într-unul monocrom este, desigur, imposibilă. Un impact vizual puternic se poate obţine uşor prin contraste de culori de toate felurile şi mixuri neaşteptate de texturi, care să se compună într-un decor viu şi reconfortant care, primind accente specifice sărbătorii, să deservească în­tr-un mod original evenimentul. Forma de inimă este decoraţia centrală pentru o astfel de sărbătoare, realizată din pluş, plastic, ceară, cu funcţie de scaun, pernă, balon sau lumânare, împreună cu porumbei, îngeraşi şi funde. Sunt toate disponibile pe piaţă în preajma sărbătorii. Dar o oglindă cu formă de inimă poate rămâne peste ani un centru de interes expresiv şi reconfortant în­tr-o cameră de tineret sau chiar într-o baie. Nu este nevoie ca mobilierul să aibă un specific anume. El poate avea un scop general, emoţional, printr-o tratare originală care să aibă puterea de a transforma un spaţiu monoton în unul festiv. Puteţi face asta temporar cu printuri vesele aplicate pe feţele dulapurilor sau pe termen lung cu picturi sugestive aparente sau ascunse pe uşile interioare, astfel ca surpriza să se adreseze exclusiv persoanei dragi.

ELEMENTE DE EFECT
Pentru a atinge mai mult notă personală şi veselă a sărbătorii utilizaţi simboluri naturaliste precum trifoiul norocos şi fluturi coloraţi, pictaţi ma­nual sau sub formă de printuri, cu pigmenţi strălucitori şi fluorescenţi, care radiază la lu­mină şi strălucesc în întuneric. Se pot aplica pe orice obiect, putând fi desprinşi după câteva zile uşor şi fără pete. Culorile puternice, excentrice, "şerbet" sau "acid", sunt un punct forte pentru această sărbătoare, iar obiectele versatile, multifuncţionale sunt bine­ve­nite.Exemple precum roşu Bordeaux, albastru nocturn, fucsia, violet turcoaze în pigmenţi mătăsoşi exprimă senzualitate şi extravaganţă, putând fi folosite pentru draperii, perne decorative, feţe de masă etc.


CADOURI CU SPECIFIC
De cele mai multe ori, cadourile pentru această sărbătoare sunt cumpărate în ultimul moment, fără un mesaj personalizat şi de cele mai multe ori, de ca­litate proastă. Pentru mulţi, cadourile perfecte sunt florile sau bomboanele, pentru alţii, declaraţiile de dragoste sau jucăriile din pluş. Însă există colecţii de obiecte elaborate îndeosebi pentru această sărbătoare, care merg pe o nota mai personalizată şi mai sentimentală. De exemplu, o colecţie de CD-uri cu muzică romantică sau o colecţie de cărţi "Cele mai frumoase poezii scrise de oameni celebri", DVD-uri cu filme romantice, clasice, atât de apreciate.

Din domeniul designului, Karim Rashid a realizat un set de accesorii pentru bucătărie în spirtul acesta, închinat iubirii, cu recipient de sare şi piper care se îmbrăţişează. Bucătarul Oliver James are o colecţie de căni cu mesaje haioase pentru ambii parteneri sau o carte de bucate scoasă special pentru mese romantice, în doi, cu deserturi festive pentru Sfântul Valentin.


Exemplu potrivit

O echipă de designeri ita­lieni - Carlo Rampazzi şi Sergio Villa - a creat o colecţie unică, având elemente vesele şi moderne, care se pot înscrie perfect în decorurile extravagante ce se pot improviza cu scopul sărbătoririi Sfântului Valentin. Astfel au creat un stil nou, total nonconformist şi atipic. Combi­naţiile de materiale pe care aceştia le propun sunt neaş­teptate, iar tehnicile de realizare, extrem de va­riate. Manufactura se aplică atât pe piese vechi, recondiţionate, cât şi pe corpuri de mobilă noi, rea­lizate cu tehnologii de ultimă generaţie. Multe dintre ideile pe care le propun ei se pot realiza uşor şi vă puteţi inspira pentru a improviza scena dorită. Pentru mai multe detalii accesaţi www.crandsv.com.

 

Sfat

Decorurile ro­mantice sunt asociate cu confortul. Iar când se vor transpuse în interior se cer texturi fine, senzua­le, plăcute la atingere. As­tăzi, materia­lele ecologice pot imita perfect orice textură naturală. Blana de vul­pe, hermină, astrahan şi nurcă, anima­le protejate de asociaţii precum PETA, pot fi reproduse identic din poliesteri. Acest accesoriu este excen­tric şi luxos, un oma­giu adus celui de-al cincilea simţ, cel tactil. Mai nou, scaune dintre cele mai dife­rite ca direc­ţie stilistică au fost îmbră­cate în dife­ri­te tipuri de blană, ca o reinterpretare a stilurilor clasice.

×
Subiecte în articol: sarbatoare idei pentru casa ta