În general CAP-urile din România au fost distruse. Unul singur și-a gasit o frumoasă întrebuințare. A fost transformat în Muzeu Etnografic. Satul românesc s-a transformat ireversibil, iar cei mai tineri locuitori ai săi nu mai au contact cu ceea ce până în urmă cu câteva decenii, pentru bunicii sau chiar și pentru părinții lor, era un lucru firesc, aflând, în general, doar din amintirile acestora despre cum era traiul de zi cu zi la țară.
Un astfel de sat este și Sâncel, așezat pe malul Târnavei Mici, lângă Blaj. Una dintre cele mai vechi localități din Alba, cu o atestare documentară încă de la 1252, Sâncelul a fost vizitat, la un moment dat, într-o zi de toamnă, prin periplul său prin țară, și de Nicolae Iorga.
Amenajată într-o clădire care a găzduit până în 1989 sediul Cooperativei Agricole de Producție, Expoziția etnografică din Sâncel te ajută să faci o evadare în timp, în acele vremuri în care membrii unei familii, de multe ori cu cinci-opt copii, trăiau înghesuiți într-o singură încăpere și mâncau, poate mai mulți chiar, din același farfurie, dar care, posibil, comunicau mai mult între ei decât noi și, cine știe, poate erau mai fericiți. „E un spațiu rezonabil, poate cel mai mare din județ pus la dispoziție pentru o expoziție etnografică, fapt care ne-a permis să structurăm expoziția în mai multe module’, povesteşte custodele Teodor Costea despre sediul fostului CAP transformat în muzeu.
http://www.tarancutaurbana.ro/un-muzeu-etnografic-construit-intr-un-sediu-de-cap/