"Vilă de lux" la etajele IX-X

Situată într-un imobil de apartamente din bucureşti construit la sfârşitul anilor 1930. Din 1922 în Bucureşti a început o adevărată campanie de construcţii, de mai mică anvergură iniţial, dar care s-a intensificat treptat. Criza mondială dintre anii 1929-1933 nu a lăsat urme dramatice, dimpotrivă a impulsionat pe deţinătorii de capital să lanseze investiţii imobiliare de amploare. Atât situaţia legislativă era favorabilă prin scutirea de impozite a noilor construcţii, lege abrogată însă la scurt timp, cât şi prin influenţele occidentale, care au făcut posibilă aducerea celor mai noi tehnologii de construcţie. Numai între anii 1933 şi 1935, volumul construcţiilor autorizate a crescut în Capitală cu 131%, iar între 1933 şi 1935 consumul de ciment a crescut de la 24 la 36.3 mii de vagoane.

PROBLEMA LOCUINŢELOR
Preţurile erau şi atunci prohibitive. O vilă modernă situată pe Ştefan cel Mare colţ cu Vasile Lascăr, pe lângă moara Olmazu, care avea vestibul, hall, un dormitor, sufragerie, baie, bucătărie, oficiu, cămară, closet, spălătorie şi pivniţă, costa 290.000 de lei în anul 1933. În timp ce un apartament în Palatul Societăţii Creditul Minier, situat pe Bulevardul Brătianu colţ cu Batişte, cu o "poziţie unică în Capitală, perspectivă splendidă, plin soare, construcţie solidă, confort ultramodern, rentabilitate asigurată" se vindea începând de la 375.000 de lei. Antrepriza aparţinând lui Karl şi Leopold Schindl.

"S-au construit blockhouse-uri luxoase din beton, marmură şi nichel, în care chiria unui mic apartament este în medie de 5.000 de lei. Salariu mediu al unui funcţionar este de 4.600 de lei, iar al unui muncitor de 4.000 de lei lunar", scria un articol din Buletinul săptămânal în 1937. Articolul dădea o alternativă la Băneasa unde investitori englezi ofereau posibilitatea achiziţionării unei case "cu grădiniţă şi curte, două camere la parter şi bucătărie, două camere la primul etaj, cu baie şi accesorii, lumină electrică, gaz, apă, canalizare, faianţă, confort pentru 300.000 de lei. Plata în 20 de ani, în rate de 500 de lei pe săptămână şi o sumă iniţială de 3.500 de lei".

Anunţul Jianu Cottage pentru parcelarea băncii Blank pe Şoseaua Jianu se adresa altei categorii sociale. O reşedinţă aici însemna "un bun plasament al capitalului şi o urcare continuă a valorii proprietăţii. În unul din cele mai frumoase şi mai distinse cartiere din Capitală, departe de zgomotul şi de atmosfera încărcată a oraşului, într-un cadru minunat se clădesc vile moderne pe locul ales de dumneavoastră. Construcţia cea mai modernă se cere în cartierul cu cel mai frumos viitor. Costul unei vile începe de la 850.000 de lei, inclusiv terenul". Inginerul care se ocupa de acest proiect era Edgar Herdan. Departe de nostalgia noroiului, pastramei, brăgii şi gogoşilor "aici stau boierii şi parveniţii. Toate casele au perdelele trase. Pe stradă, o linişte atât de mare încât poţi să auzi, dacă asculţi cu atenţie, cheia în casa de bani, poţi să auzi fâşâitul hârtiilor de bancă. Nici un restaurant. Nici o cârciumă. Nici o bodegă. Pietonii sunt rari. Aici toată lumea are automobil. Câte unul, câte două, câte trei. Ba sunt case, unde fiecare membru al familiei are automobilul său", completa Mircea Damian.

VILĂ LA ETAJELE IX-X
În numărul din aprilie 1941, revista Arhitectura prezenta un apartament pe două niveluri, denumit "vilă de lux". Amenajată într-un imobil de 10 etaje din Capitală, ocupa etajele IX-X, după sistemul penthouse american, fiind izolată de vecini, beneficiind de o terasă-grădină în vârful unui imobil care atunci era considerat un zgârie-nori. Arhitecţii sunt E. Botez şi L. Garcea.

Apartamentul este specific perioadei interbelice prin: planimetria, existenţa scării de serviciu şi a accesului secundar, existenţa oficiului şi a camerelor pentru servitori, tehnica finisajelor faţadelor şi a interioarelor, culoarea închisă a tâmplăriilor şi elementele de feronerie. Pereţii sunt din zidărie de cărămidă executată în cadre de beton armat. Tencuielile în exterior sunt Dolomit, în interior grund raşchetat, zugrăvit în culori de apă.

În perioada anilor 1930, arhitectura interioară se remarcă prin echilibrul spaţiilor, fiind o prelungire a exteriorului. Decoraţia este în cele mai multe cazuri, realizată din elemente ce au menirea de a crea doar senzaţia de bogăţie. Astfel, grinzile sunt din beton armat şi îmbrăcate în lemn, şemineele ascund radiatoare, mobilele sunt de inspiraţie florentină, rar fiind piese originale. Comunicarea între spaţiile interioare se face prin arce în plin cintru, farmecul discret este redat prin nişe, abside sau vitralii.

Locuinţa este dispusă pe două niveluri. La etajul IX are livingroom, loggia interioară, două dormitoare, un WC, o baie, spaţii de depozitat, două camere pentru şoferi şi patru camere pentru servitori şi două ascensoare. La etajul X are vestibul, hall, un alt living-room, un birou amplu, sufragerie, terasa-grădină, dependinţe, bucătărie, oficiu, cămară, WC, duş, două ascensoare, dar şi acces printr-o scară interioară. Şemineul este din piatră artificială mozaicată, turnată pe loc în tipare, soclul fiind din piatră naturală, iar pardoselile sunt din cărămidă dublu presată 4 cm grosime, şlefuită şi ceruită, mozaic de marmură lustruit, turnat pe loc în plăci de 50/50 cm negre cu verde şi parchet băiţuit dispus în culori şi desene diferite. Tavanul jos are grinzi aparente de beton armat îmbrăcate în lemn. Din hol o scară din molift băiţuit ars şi grilaj rustic din fier lucrat la rece asigură accesul la etajul X.

Comunicarea interiorului cu exteriorul este generoasă datorită ferestrelor şi terasei a cărei amenajare cu gazon şi vase ceramice decorative a fost atent studiată. Popasurile casei sunt sufrageria cu lambriuri pe pereţi, biroul inundat de lumină prin ferestrele situate de-a lungul unui întreg perete, colţişorul de lângă şemineu unde te poţi cuibări să citeşti, gândit ca refugiu lipit de salon, loggia, de ce nu bucătăria "electrică echipată de la General Electric şi General Motors" şi fireşte terasa-grădină. Interiorul este încălzit de lumină naturală, cât şi de culorile canapelelor în care să te cufunzi şi ale covoarelor ample. "Era la modă arta populară românească atât din Transilvania, cât şi din Vechiul Regat. La anticarii din Bucureşti, Braşov, Sibiu găseai frumoase covoare olteneşti şi din Basarabia, sfeşnice şi candelabre de aramă aduse din sinagogile ruseşti, icoane ruseşti sau româneşti, mobile din vremea Mariei Tereza. Ca şi sobele româneşti sau săseşti din cahle lustruite", scria Matila Ghyka.

Apartamentul pe două etaje este un "allestimento" de pictură românească, cu covoare, pereţi cu broderii orientale, acestea fiind un fundal pentru mobilierul autentic în stil florentin al secolului XV. Însă intimitatea casei stă în farmecul acelei lumi a manierelor şi a regulilor de salon, care este mai greu de descoperit în detalii concrete.

În Bucureşti până şi "taxiurile erau Plymouth, Chrysler sau Nash. Străinii care au trăit în Bucureşti între 1935-1939 sunt martori că dulceaţa traiului atinsese aici cota cea mai ridicată", scria în memoriile sale Matila Ghyka

"Planul clădirii va fi întocmit după cerere. Fiecare vilă, perfect utilată - cartierul fiind gata asfaltat şi canalizat - va avea câte o grădină.

De asemenea se amenajează un parc comun pentru copii. Construiţi-vă imediat o vilă pe una din parcelel reţinute de noi"

"Ce frumoase sunt femeile de pe Calea Victoriei. Toate sunt frumoase, vesele şi fericite. Privind femeile de pe Calea Victoriei, te întrebi uluit cine spune că e criză? Că toate, absolut toate, sunt foarte bine îmbrăcate şi foarte scump. De la pantofi până la pălărie, de la mănuşi până la poşetă" Mircea Damian - ziarist