x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Câștigătorul de la “Junior Chef” gătește pentru jurații de la “Next Star”

Câștigătorul de la “Junior Chef” gătește pentru jurații de la “Next Star”

04 Oct 2016   •   14:00
Câștigătorul de la “Junior Chef” gătește pentru jurații de la “Next Star”

Andrei Maria (14 ani), câștigător al show-ului “Junior Chef”, vine joi, 6 octombrie, de la ora 20.30, la “Next Star”, ca să le gătească juraților preparate delicioase și să-i învețe câteva trucuri simple și spectaculoase pe care aceștia să le aplice în propria bucătărie.

 

Întrebat de Alina Eremia, Pepe, CRBL și Dorian Popa ce a făcut cu banii câștigați la „Junior Chef”, acum doi ani și jumătate, Andrei spune că i-a pus la păstrare. “După ce termin liceul, vreau să plec la studii în străinătate și voi avea nevoie de ei”, spune Andrei.

În timp ce bucătărește, micul bucătar le va povesti juraților cum și-a descoperit pasiunea pentru gătit: “Când eram mic, nu mâncam nimic și atunci mama a decis  să stau pe lângă ea, în bucătărie. Așa a devenit totul un hobby. Cel mai mult îmi place să le gătesc prăjituri prietenilor”, povestește Andrei. “Să mă ții minte și pe mine când mai faci prăjituri”, îl atenționează CRBL, zâmbind.

Cu ce preparate le va încânta el juraților papilele gustative, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 6 octombrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”.

×
Subiecte în articol: Junior Chef Next Star castigator gătit