x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cătălin Moroşanu îşi duce fratele în aventura vieţii lui, la Asia Express

Cătălin Moroşanu îşi duce fratele în aventura vieţii lui, la Asia Express

07 Noi 2017   •   21:50
Cătălin Moroşanu îşi duce fratele în aventura vieţii lui, la Asia Express
Sursa foto: MIHAI STETCU

Cătălin Moroşanu şi fratele lui, Claudiu, sunt noua pereche de vedete care au spus „Da” celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1. Cei doi au decis să plece împreună în Asia Express, convinşi că fac o echipă de neînvins.

“O să fie foarte greu, suntem conştienţi, dar vrem să fie cea mai frumoasă aventură a vieţii noastre. Nu ne-am gândit foarte mult la ceilalţi concurenţi, dar cred că femeile ne vor pune probleme în cursa asta, că sunt frumuşele, se descurcă imediat. Pe mine când mă vor vedea cu faţa asta, nu ştiu cine va opri să ma ia cu maşina. Știu că o parte din ţările astea în care ajungem sunt comuniste, că au încă foarte multe restricţii, ceea ce cu siguranţă ne va afecta şi pe noi”, povesteşte Cătălin Moroşanu. Cei doi fraţi susţin că sunt gata pentru această aventură, că au crescut în pădure, s-au întâlnit cu multe situaţii limită din punct de vedere fizic, aşa că Asia Express li se potriveşte perfect.

Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitățile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018.

 

 

 

×
Subiecte în articol: catalin morosanu