x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cei trei jurați X Factor au cântat împreună pe scena show-ului

Cei trei jurați X Factor au cântat împreună pe scena show-ului

09 Iul 2015   •   10:53
Cei trei jurați X Factor au cântat împreună pe scena show-ului

Nu se întâmplă des ca publicul să îi vadă pe toți trei jurații X Factor în același moment artistic. Dar asta s-a întâmplat în timpul filmărilor pentru audițiile cu juriul, care au loc la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”.

Plăcut surprins de un concurent, Ștefan Bănică a vrut să cânte împreună pe scenă și nu a lipsit mult până să li se alăture și Delia și Horia Brenciu.

Așa se face că cei prezenți în sală au avut parte de un moment muzical special semnat de toți cei trei jurați X Factor.

Ce au cântat aceștia și cât de emoționat a fost concurentul respectiv să se afle pe aceeași scenă cu Delia, Ștefan Bănică și Horia Brenciu, telespectatorii Antena 1 vor afla în noul sezon X Factor care revine din această toamnă.

×