x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber VIDEO. "Chefi la cuțite”, lider de piață Azi, chefii se întrec în bucătărie cu echipele de vedete

VIDEO. "Chefi la cuțite”, lider de piață Azi, chefii se întrec în bucătărie cu echipele de vedete

29 Noi 2016   •   15:03
VIDEO. "Chefi la cuțite”, lider de piață  Azi, chefii se întrec în bucătărie cu echipele de vedete

Seara de luni a adus la Antena 1 multă distracție. Bucătăria de la Antena 1 a fost luată cu asalt de vedete care s-au întrecut nu numai în preparate mai mult sau mai puțin reușite, ci și în glume care s-au ținut lanț și i-au binedispus pe chefi.

Emisiunea a fost lider de piață în intervalul său de difuzare, 20.29-23.38, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 9,2 puncte de rating și 23,5 % cota de piață, Antena 1 fiind urmată de Pro Tv cu 8,8 puncte de rating și 22,4 % cota de piață. Aproape 1,8 milioane de telespectatori din toată țara erau cu ochii pe „Chefi la cuțite” luni seara, în minutul de maximă audiență de la 20.48.

Azi de la 20.30, chefii Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea intră în bucătărie pentru a se întrece cu echipele de vedete pe care și le-au format. Așa se face că Florin Dumitrescu va găti împreună cu Diana Munteanu și Dima Trofim, Cătălin Scărlătescu îi va avea alături de Daniela Crudu și Cosmin Seleși, iar Sorin Bontea îi va alege pe Șerban Copoț și Liviu Vârciu.

Iar surpriza serii este faptul că cei trei chefi pot găti împreună cu vedetele alese, ceea ce va face competiția mult mai interesantă. Nu vor lipsi glumele, șotiile, micile accidente în bucătărie, spre deliciul telespectatorilor. Iar la jurizare vor sosi foști concurenți de la „Chefi la cuțite”, care au fost trecuți prin chinurile iadului în timpul concursului și care acum ajung să jurizeze ei mâncarea chefilor. Ce meniuri au de gătit cele trei echipe și cine va câștiga rămâne de văzut azi de la 20.30 la Antena 1.

CLICK PE POZĂ, PENTRU GALERIE FOTO

Ediția specială a emisiunii are și un premiu, în valoare de 3000 de euro, care va fi donat de echipa câștigătoare pentru o cauză nobilă. Acesta va merge la Rareș, un băiețel de 8 ani cu o poveste impresionantă, un băiețel greu încercat de viață, dar foarte curajos și demn. Rareș s-a născut cu cea mai gravă formă de „spina bifida”, iar în urma acestui diagnostic medicii nu îi dădeau nicio șansă de supraviețuire.

De la acest defect al dezvoltării tubului neural au apărut și alte probleme, complicații, operații peste operații. Rareș este acum în scaun cu rotile, dar părinții lui fac eforturi supraomenești pentru a-l sprijini și pentru a-i oferi toate tratamentele care într-o zi l-ar putea face să se ridice. Pofta lui de viață este mai presus de toate aceste grave probleme, iar Rareș spune că fiecare dintre noi ar trebui să fie conștient de cât de important este să poți merge pe picioarele tale.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban si National

Perioada 28 noiembrie 2016

Nicolai Tand găteşte la „Chefi la cuțite”

GINA ajunge la cratiță și scoate PISTOLul: ”Stricăm prietenia!

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite audiente tv audienta tv