Trupe rock - Antract, Timpuri Noi, Talisman - şi cunoscuţi artişti ai muzicii folk - Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu - vor susţine, sâmbătă şi duminică, recitaluri la "Sibiul de Odinioară" în Pădurea Dumbrava, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES de organizatori.
"Cei care îşi amintesc sărbătorile de altădată vor avea ocazia să retrăiască aceste amintiri la 'Sibiul de Odinioară', iar tinerii pot descoperi atmosfera altor vremuri, când lucrurile păreau mai simple, bucuriile mai sincere şi revederile mai dragi. Jocurile copilăriei, bunătăţi de altădată, şi, bineînţeles, două seri cu concerte în aer liber, sunt propunerile pe care Asociaţia Sibiul de Odinioară le face celor care doresc să îşi amintească cum se petrecea în weekend-urile în urmă cu 30 de ani', se menţionează în comunicat.
Cea de a IV-a ediţie a evenimentului "Sibiul de Odinioară" va debuta sâmbătă, prima zi fiind una dedicată rock-ului vechi. 'Cum muzica rock de altădată s-a dovedit a fi o reţetă câştigătoare la ultimele două ediţii, organizatorii au decis să rămână consecvenţi acesteia. Astfel sâmbătă, 19 august, pe scenă în recital vor fi cei de la Talisman, Timpuri Noi şi Antract. Tot în aceeaşi zi vor susţine recitaluri şi două trupe sibiene de mare perspectivă. Este vorba de Wild Child şi Onenightstand', arată organizatorii.
Cea de a doua zi de la 'Sibiul de Odinioară' este dedicată în premieră în întregime muzicii folk. Astfel, iubitorii acestui gen muzical se vor bucura de recitaluri cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru şi Victor Socaciu, care vor cânta piese ce i-au făcut celebri.
Şi cei mici sunt aşteptaţi la 'Sibiul de Odinioară' cu zone de distracţie dedicate lor. În premieră în acest an, un mini-parc de distracţii cu multe surprize va fi amenajat pe o suprafaţă generoasă chiar în arealul locaţiei din Pădurea Dumbrava - Camping. Topogane, saltele de baby-jumping, piscine cu bile uriaşe şi multe alte instalaţii de distracţie vor fi la dispoziţia copiilor la 'Sibiul de Odinioară''. Cei mici se pot distra şi în cadrul unor ateliere de creativitate.
Zona de food va fi revigorată în acest an, spun organizatorii, iar cei care vor veni la concerte sau să se recreeze vor avea parte de surprize culinare. Din meniu nu vor lipsi tradiţionalele grătare cu mâncare tip grill, dar şi alte mâncăruri specifice Sibiului de Odinioară. Vizitatorii vor putea să deguste şi să cumpere plăcinte şi prăjituri de casă, produse de patiserie sau panificaţie, toate gătite în gospodării din zona Mărginimii şi a satelor din apropierea Sibiului.
'Sibiul de odinioară' este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu, şi de Consiliul Judeţean Sibiu, şi organizată de Asociaţia Sibiul de Odinioară şi Agenţia Grey Projects.