Cream vine mâine la „Refresh by Oana Turcu”, emisiune difuzată de la 16:00 de Antena Stars, și vorbește despre felul în care i s-a schimbat viața de când a devenit mamă. „Până să îl am pe Noah am trăit degeaba”, declară invitata, care recunoaște că nu a mai dormit nicio noapte de când a născut. Cu toate că acum este despărțită de tatăl copilului ei, Cream mărturisește că îl va iubi și îl va respecta toată viața. „De tatăl lui Noah m-am îndrăgostit prima dată cu adevărat. A fost prima oară când mi-am dorit o familie, un copil și l-am văzut ca pe un posibil soț. Copilul meu este făcut din toată iubirea din lume. Nu știu de ce ne-am despărțit, cred că am evoluat diferit”, mai spune ea. Cum se înțeleg acum ei doi și cum a luptat Cream pentru a-și ține familia unită, mâine, de la 16:00, la Antena Stars.
Tot în ediția de mâine, avocatul Daniel Ionașcu declară că își dorește un copil. „Acum mi-aș dori să am copii, peste cinci ani să-mi sară în brațe. Am auzit de la colegii mei că nimic nu se compară cu asta, nicio realizare nu-ți dă satisfacția asta. Fără dragoste nu se poate face nimic”, declară el. Deși poate părea greu de crezut, invitatul Oanei Turcu spune că nu a fost niciodată într-un club. „Sunt deficitar la capitolul ăsta”, recunoaște el. Cum s-a vindecat mama lui de cancer și cum se vede el peste cinci ani, mâine, de la 16:00, la „Refresh by Oana Turcu”.