x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar 3 brânzeturi care pot fi incluse in dieta de zi cu zi

3 brânzeturi care pot fi incluse in dieta de zi cu zi

22 Iul 2022   •   15:40
3 brânzeturi care pot fi incluse in dieta de zi cu zi
Sursa foto: pixabay.com

Brânzeturile sunt categoria cu cea mai bogată reprezentare dintre toate produsele lactate, astfel că le regăsim frecvent și în alimentația de zi cu zi. Consumul de brânzeturi aduce o serie de beneficii pentru sănătate, în special datorită conținutului bogat de calciu ci vitamina B. Ceea ce apreciază însă cel mai mult oamenii este gustul deosebit al brânzeturilor, care pot fi servite la orice masă a zilei, atât ca aperitiv, cât și ca ingredient pentru diferite preparate culinare.

Prin urmare, ai toate motivele să incluzi brânzeturile în dieta zilnică, iar în cele ce urmează îți recomandăm câteva sortimente.

 

Cașul

Se poate spune despre caș că reprezintă baza pentru multe brânzeturi, așa că era firesc să începem prezentarea cu acest preparat.

Cașul se obține prin amestecarea laptelui proaspăt cu cheag natural, proces în urma căruia se produce coagularea acestuia. Zerul se ridică la suprafață și se separă de laptele închegat, care se lasă apoi la scurs circa 24 de ore.

Ceea ce rezultă este cașul proaspăt, care se poate consuma ca atare sau poate fi pus la uscat. De asemenea foarte apreciat este și cașul afumat.

Totodată, cașul poate fi folosit și pentru obținerea altor tipuri de brânzeturi după cum vei vedea în cele ce urmează.

 

Telemeaua

Telemeaua este tipul de brânză cel mai cunoscut și cel mai răspândit în întreaga, lume chiar dacă această denumire este dată doar produselor din România. Brânzeturi similare vei găsi în majoritatea țărilor lumii, purtând însă alte denumiri specifice zonelor respective. Un exemplu, este brânza Feta, originară din Grecia și obținută prin aceeași procedură folosită pentru obținerea telemelei.

Gustul și alte caracteristici diferă, așa cum diferă și în cazul diferitelor tipuri de telemea produse în România. Există mai multe zone în care se produce telemea de calitate însă doar telemeaua de Ibănești este recunoscută la nivel european ca produs tradițional românesc.

Aceasta se obține prim maturarea cașului în saramură naturală de Orșova, extrasă dintr-un izvor de apă sărată folosit de zeci de ani în zonă pentru prepararea brânzeturilor. De altfel, toate produsele lactate de la Mirdatod din Ibănești sunt obținute cu saramură din aceeași sursă și lapte provenit de la animale hrănite natural pe pajiști de munte.

 

Cașcavalul

Cașcavalul este principalul concurent al telemelei în topul popularității, cu peste 2.000 de sortimente diferite, produse în întreaga lume. Și de această dată, denumirile diferă de la o zonă la alta, însă brânzeturile din această categorie se obțin peste tot prin metode aproximativ similare.

Ca și în cazul telemelei, cașcavalul se obține din caș produs după metoda descrisă puțin mai devreme. De această dată, cașul nu se mai ține în saramură, ci se opărește în apă fierbinte după ce s-a lăsat la uscat 2-3 zile. În funcție de specificul zonei, temperatura apei în care se opărește cașul este mai scăzută sau mai ridicată, iar proprietățile produsului finit diferă de  la un caz la altul. Astfel cașcavalul de Penteleu se opărește în apă de 90-98 de grade Celsius, în timp ce pentru cașcavalul de Ibănești  temperatura apei este de 72-80 de grade.

Cașul se taie felii si se pune în apa fierbinte, după care bucățile se amestecă și se presează ușor până se lipesc între ele. Apoi, cașcavalul se așează în forme și se lasă 24 de ore să se răcească, după care se pune în saramură. În final, se scoate după 24 de ore și se lasă la maturat într-un spațiu uscat și bine ventilat.

 

Acestea sunt doar trei dintre cele mai cunoscute și apreciate brânzeturi și probabil că nu ți-ar ajunge o viață să guști toate sortimentele posibile. În compensație, poți include în dietă alte brânzeturi autohtone cum ar fi brânza de burduf, urda și brânza de vaci.

×