x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar 5 rețete simple cu unt de arahide

5 rețete simple cu unt de arahide

17 Feb 2023   •   13:53
5 rețete simple cu unt de arahide

Untul de arahide este unul dintre cele mai căutate produse americane în România. Pe lângă faptul că reprezintă o gustare ideală între mese sau chiar la micul dejun, acesta conține nutrienți care îmbunătățesc sănătatea inimii, cum ar fi magneziul, vitamina E sau niacina.

Proporția de grăsimi nesaturate față de grăsimile saturate din alimentație joacă un rol deosebit de important în sănătatea inimii, iar untul de arahide are un aport similar cu cel al uleiului de măsline. De altfel, Asociația Americană de Diabet precizează că 46g unt de arahide incluse în dieta zilnică timp de șase luni ar putea produce beneficii inimii, menținând greutatea normală.

Vrei să te bucuri de beneficiile nutriționale ale acestei gustări delicioase? Îți prezentăm cinci rețete simple cu unt de arahide pe care le poți prepara rapid:

  • Clătite cu unt de arahide

Un desert numai bun pentru a fi servit la prânz sau între mese. Pentru a-l prepara ai nevoie de șase ouă, 500 ml de lapte, 300g de făină, esență de migdale, puțină sare, ulei și, bineînțeles, unt de arahide. După ce amesteci ingredientele, încinge o tigaie cu ulei și adaugă compoziția. Timpul estimat de gătire este de 7-10 minute. După ce sunt gata clătitele, poți adăuga untul de arahide și câteva fructe deasupra. Recomandarea noastră este să optezi pentru banane sau căpșune. Nu ne mai rămâne decât să îți urăm poftă bună!

  • Batoane cu fulgi de ovăz și unt de arahide

O altă gustare simplu de preparat este reprezentată de batoanele cu fulgi de ovăz și unt de arahide. Pe lângă ingredientele de bază, mai ai nevoie de miere, scorțișoară și ciocolată neagră. Toate acestea trebuie amestecate într-un castron, urmând ca apoi compoziția să fie transferată într-o tavă tapetată cu foaie de copt ce va fi lăsată la congelator timp de 10 minute. 

După ce a fost lăsată la rece, recomandăm tăierea compoziției în 20 de dreptunghiuri sau 40 de pătrate, în funcție de preferințe. Pentru și mai mult răsfăț culinar, poți prepara o glazură de ciocolată pe care să o presari deasupra batoanelor. Te poți bucura de această gustare imediat sau după ce a fost refrigerată aproximativ o oră, în cazul în care îți dorești să obții o textură mai solidă.

  • Fursecuri cu unt de arahide

Poftă de un desert savuros? În 15 minute obții câteva fursecuri cu unt de arahide delicioase! Ai nevoie doar de 3 ingrediente: 2 ouă, o cană de zahăr alb și una de unt de arahide.  

Preîncălzește cuptorul la 180°C, amestecă ingredientele și așază compoziția obținută pe o foaie de copt, cu ajutorul unei lingurițe. Lasă tava în cuptor timp de 8 minute. După ce se răcesc te vei bucura de o gustare care îți va satisface pofta de dulce și îți va oferi doza necesară de energie. 

  • Biscuiți cu banane și unt de arahide

Tot din seria deserturilor, poți pune pe listă biscuiții cu banane și unt de arahide. Ai nevoie de circa opt lingurițe de unt de arahide, o banană, nucșoară, scorțișoară, două lingurițe de zahăr și două linguri de făină. Preîncălzește cuptorul la 175°C, apoi pisează banana cu o furculiță. Se adaugă untul de arahide, nucșoara, scorțișoara și se amestecă bine. 

Făina se introduce treptat pentru a lega compoziția. Așază pe o tavă tapetată în prealabil cu hârtie de copt. Biscuiții trebuie să stea în cuptor circa 10-15 minute. După ce i-ai scos din cuptor, lasă-i câteva minute să se răcească și savurează! 

  • Sos din unt de arahide

Tot din unt de arahide se poate obține și un sos delicios, ce poate completa perfect un platou cu fructe proaspete. Ai nevoie de o ceașcă de iaurt grecesc, un sfert de cană de unt de arahide, două linguri de sirop de arțar, o jumătate de linguriță de extract de vanilie și alune zdrobite (pentru decor). Amestecă toate ingredientele și combină sosul cu felii de măr: un deliciu!

 

×