Stiu ca o invitatie la cafea poate insemna cu totul altceva, dar in cazul amicului meu, actorul Iulian Glita, inseamna un festin. N-as vrea sa ma cert cu tata, care zice ca el face cea mai buna cafea din lume, ca nu mai pup in veci cafeaua de dimineata de la el, dar cred ca de la Arad o data cu Iulian a venit si concurenta! Asa ca nu stau pe ganduri cand vine invitatia, ba chiar refuz cafeluta tatalui meu (sa nu-i ziceti, ca-i bai!) si-mi iau locul in timp record in bucataria cu pricina, intre ibric si filtrul de cafea.

CAMINUL 16. "Prima oara cand am facut eu mancare, de fapt si prima oara cand am intrat in bucatarie cu gandul sa zabovesc mai mult pe acolo, a fost in studentie", ma ia din prima Iulian, stiind prea bine ca niciodata nu vin singur. Adica pe unde ajung eu, foamea nu e niciodata prea departe. Il las sa-si rada in voie de pofta mea de mancare, pentru ca azi am venit pregatit pentru cafeaua de dupa masa.

"Oricum, bucatarie e mult spus", reia cu strasnicie. "In caminul facultatii de teatru din Cluj, renumitul camin 16, locul unde eterna fasole sau cartofii deveneau comestibili, se chema oficiu. Cand un coleg mai mare s-a apucat sa faca mancare, am hotarat si eu ca e timpul sa invat sa gatesc. A taiat ceapa, a fiert cartofii, a prajit si cateva bucatele de carnat. Eu mai mult l-am incurcat in spatiul ala mic, incercand sa tin minte tot. Pana sa-mi dau bine seama despre ce e vorba, mancarea era gata. Cand mi-a venit randul sa gatesc, nu mi-a iesit la fel de buna ca lui, dar tocanita ardeleneasca de cartofi a fost prima mancare pe care am invatat sa o fac. Cand m-am mutat in Bucuresti, chiar daca nu prea stiam ce curs va lua cariera mea de actor, eram macar convins ca n-am sa mor de foame", spune si pune la treaba ibricul cu cafea lasata putin sa-si domoleasca in adancuri zatul.

"Gustul cafelei l-am prins, ca multi altii, poate, prin liceu", isi aminteste Iulian Glita, iar degetele mainii drepte, imbratisand ceasca, ridica altar licorii brune.

MON CHER CAFE "Desi nu pare background-ul unui actor, pentru ca despre actori multa lume crede ca n-au fost in stare de nimic altceva si de-aia s-au apucat de teatru, eu in liceu chiar invatam bine si mai gaseam timp sa fac si sport de performanta. Pentru ca le dadeam sa copieze tot timpul, «smecherii» din clasa m-au luat in gasca lor. Acolo am invatat eu sa si fumez, evident, la toaleta. Cred ca amintirea primei tigari se leaga pentru multi de wc-ul scolii, asa ca de ce as face tocmai eu o exceptie.

Iar la crasma din coltul liceului, unde ani de zile am baut numai sucuri, am intalnit si prima mea cafea, doar asa, ca sa nu ma las nici eu mai prejos in fata colegilor. Obisnuit cu ceaiurile si cu «zemurile» acidulate la sticla, am cam stricat-o eu cu o gramada de zahar. Multa vreme dupa aceea tot asa imi beam cafeaua, pana-ntr-o zi cand, invitat la o cafenea mai cu fite, mi-a fost jena sa cer zaharnita. Atunci am descoperit eu adevaratul gust al cafelei. Si-a fost ca atunci cand iti intalnesti marea iubire. Daca la prima intalnire esti prea preocupat de tine insuti si vrei sa impresionezi cu orice pret, ajungi sa descoperi, cu stupoare chiar, esentialul si ca-ti era atat de la indemana. Si te trezesti ca iubesti fara sa stii cand ti s-a-ntamplat." Ne sarutam amandoi cu pasiune iubitele brune ce se scalda in cestile generoase. Eu o tradez pe-a mea si ma pun pe baut tutun, cum se spunea in belle epoque.

Iulian Glita, band o cafea la halba, drept pedeapsa ca a pierdut un pariu

CAFEA ANTI-TABAC. "Nu cred in mariajul indisolubil cafea-tigara!", ma face Iulian sa ma simt ca-n liceu si sa-mi ascund, vorba lui Bernard Shaw, «firul de iarba uscata» in podul palmei.

"Divorturile costa, dar in cazul asta chiar merita! Sunt fumator, recunosc, dar o cafea buna trebuie gustata de dragul ei, nu ca «udeala» ca ti s-a uscat gura de la fumat. Pentru asta n-ai decat sa bei apa! Asa, placerea unei cafele de seara intr-un club, inzorzonata cu tot felul de inovatii gustative, ramane neschimbata. De multe ori, chiar las tigara jos in onoarea, daca vrei, unei cafele de calitate!

De altfel, in cazul multor retete de bauturi pe baza de cafea nici nu merge tigara. Uite, o sa-ti pregatesc o combinatie inventata de mine mai de mult, cand abia incepusem sa lucrez ca barman. Daca o combini cu fumul de tigara, prinde un iz neplacut. O poreclisem cafea anti-tabac, tocmai pentru ca nu se asorteaza prea bine cu fumatul", ma asigura Maestrul si-n doi timpi si trei miscari (pe numarate, zau!) imi incununeaza ziua (ma rog, seara, ca soarele s-a plictisit de noi de cateva ore) cu combinatia cofeinizata, garantat fatala fumatului.

Deci, imi aprind o tigara, asa, ca-s eu Giga Contra, iau o gura edificatoare... si-mi crapa o plomba. Sigur ca nu din cauza cafelei si suspectez ca m-au ajuns blestemele dentistului meu pe la care n-am mai dat de vreo juma’ de an. Asa ca va las pe voi, fumatori sau nu (ca poate va apucati!), sa faceti experimentul, ca mie nu-mi mai sta capul decat la freza aia pacatoasa, de ma trec toate naduselile. Si daca beau cafea prea multa, poate nu-mi mai prinde anestezia, Doamne-fereste!

CAF... APRICOT AU GLACE Adica, taticu’, cafea anti-tabac! Si-ai sa vezi si de ce! Faci un espresso normal (adica exact asa cum il beau italienii - o gura-doua de cafea ca sa-ti puna trotineta pe roate pentru o zi intreaga, de nu mai ai nevoie de altceva pana seara). Il torni intr-un pahar fistichiu, sa iei ochii damelor, adaugi o cupa de inghetata de vanilie sau malaga, daca nu deranjeaza pe nimeni stafidele si izul de rom, suc de piersici cat dublul cantitatii de espresso, un capucino (gata preparat, evident) si niste lapte. Deasupra pui frisca, ciocolata amaruie rasa si un praf de scortisoara. Si dupa aia vezi daca mai merge o tigara!

EXPERIENTA FIRST HAND Venind in Bucuresti cu speranta de a reusi in cariera de actor, am vazut, dupa zeci de castinguri, ca marele rol in teatru nu ma astepta tocmai pe mine sa vin de la Arad. Asa ca a trebuit sa-mi castig intr-un fel existenta. Dansam din facultate, asa ca am inceput si in Bucuresti prin a face animatie in cluburi. De aici si pana la a ma ocupa de show-uri intregi de dans n-a fost decat un pas. Iar o data ce am cunoscut-o pe actrita Ioana Craciunescu, care avea pe atunci un club, am facut-o cu regularitate, ajungand in timp sa ma ocup si de managementul localului, sa si joc. A fost destul de usor, avand in vedere ca fusesem de toate, de la ospatar si barman. Paradoxal sau nu, m-a ajutat foarte mult in cariera de actor. Dupa un spectacol de club, teatru sau dans, pe langa faptul ca feedback-ul este imediat, relatia directa cu oamenii nu poate fi inlocuita cu nimic si te obliga sa fii mereu viu, mereu proaspat. Am remarcat asta si in cazul unor texte mai dure ca "Zoo Story", de Edward Albee, si va fi cazul si pentru "Killing time", pe care il repet acum impreuna cu Adina Stan. Pentru ca in club vii sa te relaxezi. Asta este si teatrul underground. Crud, viu, amuzant, care te pune pe ganduri pret de o bere si cateva tigari. Dar cu toate astea, deloc superficial.