Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Schiind atât de aproape de cer… Acesta este senzaţia pe care o au turiştii care ajung în staţiunile de schi din Alpii francezi: Chamonix, Les Deux Alpes, Bride les Bains, Courchevel… Pârtii situate uneori chiar şi la 3.200 de metri sau chiar pe coama gheţarilor. Distracţia este maximă, infrastructura uluitoare, iar deliciile gastronomice nu pot fi evitate.
La lăsarea serii, cabanele acoperite de zăpadă (unele dintre ele situate sus pe pârtii, astfel încât, după un drum pitoresc cu rachetele în picioare, să te afli deasupra luminiţelor oraşului din vale) se umplu de schiori. Sunt poftiţi mai întâi să treacă proba de foc – un pahar cu rachiu din ienupăr ce te încălzeşte instantaneu şi-ţi deschide pofta de viaţă. O vatră în care ard cu vâlvătaie buşteni, o lumină difuză şi mese la care se strâng unii lângă alţii amatorii de clipe petrecute alături de prieteni. În mijlocul mesei tronează vasul de fondue (tradiţional era făcut din lut, permiţând astfel să se păstreze căldura pentru mai mult timp, iar numele său era „caquelon”), păstrat la cald astfel încât brânza să fie suficient de cremoasă pentru ca în ea să fie înmuiate bucăţile de pâine.
Există mai multe metode de a prepara un bun fondue, dar secretul îl constituie întodeauna combinaţia de brânzeturi. În zona alpină franceză se amestecă Comté (brânză de vacă, având gust uşor dulceag), Beaufort (este tot o brânză de vacă, dar cu gust mai accentuat şi cu o consistenţă moale, ceea ce o face ideală pentru fondue) şi Emmental. În Elveţia, ţara în care fondue este considerat a fi preparat naţional, tipic este moitié – moitié (ceea ce s-ar putea traduce prin jumătate – jumătate), un amestec de brânză Gruyère şi Fribourg. În general, mai întâi se pregăteşte vasul pentru fondue (pereţii vasului se ung cu usturoi), se pune brânza puţin câte puţin, astfel încât să se topească foarte bine în vinul alb, iar apoi se adaugă făină (sau amidon, pentru a îngroşa compoziţia) şi condimente (cimbru, nucşoară, măghiran, piper). Vinul trebuie să fie unul sec, cu un buchet plin, suficient de maturat. Se lasă vasul pe foc până când brânza se topeşte uşor, fără să se ardă însă.
Se folosesc furculiţe speciale, cu mânerul foarte lung, în care se înfig bucăţele de pâine (important este ca acestea să aibă şi coajă), carne de pui, şuncă, dar şi legume. Eticheta cere ca bucăţelele să fie înmuiate o singură dată în vas, aşezate apoi pe farfurie şi mâncate cu o altă furculiţă. Alături se pot pune cartofi copţi şi salate verzi.
Bineînţeles că nu trebuie să lipsească un pahar cu vin alb sau poate mai multe, căci dacă unul dintre meseni scapă bucăţica de pâine în vas trebuie să dea de băut prietenilor. Aceasta este regula. La sfârşit, pe fundul vasului se formează o crustă de brânză, pe care muntenii obişnuiesc să o numească „la religieuse” („măicuţa”). Este considerată o adevărată delicatesă, un mod foarte delicios de a încheia masa. Sau poate cei care nu s-au săturat încă pot încerca o altă specialitate din Alpi, „la raclette”, în care o jumătate dintr-o roată de brânză este lăsată să se topească uşor deasupra unei surse de căldură. Se rade cu cuţitul câte o pojghiţă de brânză şi se savurează pe îndelete.
