Cu arbitri ca Simona Pătruleasa, Crina Abrudan şi Cristina Dochianu în teren, cu siguranţă băieţii noştri ar face o figură bună. Cel puţin aşa am putea să ne asigurăm că sârbii vor avea lucruri mai bune de făcut decât să fie cu ochii pe minge.
Prezentatoarele Ştirilor din Sport de la Antena 1 şi-au unit forţele pentru a încuraja Naţionala înainte de marea partidă care se va disputa pe Stadionul Farul din Constanţa, şi pe care îl puteţi urmări sâmbătă în transmisiune directă la Antena 1, de la ora 20:45.
PRONOSTICURI
Fetele s-au încumetat chiar să facă pronosticuri. Cu jumătate de gură, ce-i drept, ca să nu-l mânie pe Dumnezeu. Crina speră la un 2-0 pentru România, cu toate că nu-i place să facă pronosticuri din superstiţie: "Se poate întâmpla orice până la ora meciului. În plus, de câte ori spun că o să fie într-un fel, lucrurile se petrec taman pe dos. Important este însă că în sufletul meu sper la un 2-0." Cristinica ne-a mărturisit că are o strângere de inimă când se gândeşte la meci, aşa că se mulţumeşte şi cu 1-0. Altfel, şansele de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud din 2010 s-ar reduce dramatic.
Simona nu este foarte optimistă. Mizează totuşi pe faptul că jocul băieţilor noştri este imprevizibil, o calitate care s-a întors de multe ori împotriva echipei noastre, dar care speră să le dea, de această dată, bătăi de cap sârbilor.
MOTIVAŢIE
Vedetele Antenei 1 nu vor fi prezente la meci, şi tocmai din acest motiv s-au strâns în studioul foto: ca să le facă de pe acum galerie fotbaliştilor români. Şi-au adus tobele, costumele de arbitri, cartonaşele roşii şi steagurile şi au făcut tărăboi mai ceva ca pe Maracana. Crina se teme de faptul că sârbii sunt foarte înalţi, prin urmare periculoşi la fazele din careu şi avantajaţi în duelurile corp la corp. Dar nici cu ai noştri nu îi este ruşine: "Poate că sunt mai mici de înălţime, dar suplinesc prin tehnică şi viteză. Motivaţie există, spune Crina: În primul rând jucăm acasă, apoi ar cam fi timpul să câştigăm după ce ne-au tot bătut." Chestie de orgoliu. Hai România!
Citește pe Antena3.ro