Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o zi de toamnă, medicul veterinar Dan Lungu, mare iubitor de animale, dar şi de vânătoare, a venit la doamna Popescu şi a rugat-o să-i dea, pentru câteva zile, căţeaua de vânătoare, un brac de numai 10 luni, răsfăţată de toată lumea, inclusiv de cel care se ocupa de sănătatea ei.
Într-o zi de toamnă, medicul veterinar Dan Lungu, mare iubitor de animale, dar şi de vânătoare, a venit la doamna Popescu şi a rugat-o să-i dea, pentru câteva zile, căţeaua de vânătoare, un brac de numai 10 luni, răsfăţată de toată lumea, inclusiv de cel care se ocupa de sănătatea ei. Medicul şi-a pus în gând să capete minunea de câine, măcar pentru partidele la care avea să participe. Cum prilejul s-a ivit, a venit să ceară câinele, pentru o partidă de vânătoare de raţe, undeva aproape de satul lui natal. Femeia îl atenţionă că Bety nu are educaţia unui câine de vânătoare şi i-a dat-o. Cum mersul cu maşina îi plăcea la nebunie, Bety s-a urcat fără fasoane şi s-a trezit la ţară. Au intrat într-o curte, unde au fost întâmpinaţi de hămăiturile nervoase ale unui câine ciobănesc, uriaş. Doctorul le-a făcut prezentarea şi aproape imediat gazda cu blană multă le-a întors coada şi a intrat în coteţ. Mirosurile deveniseră de nesuportat, iar neastâmpărul ei l-a făcut pe veterinar să o scoată la o scurtă raită în jur. Au mers în curtea de păsări, apoi la grajd şi pe la porci. La scurt timp, au intrat în casă, au mâncat şi, toată noaptea, Bety a dormit alături de doctorul Lungu, pe pat.
O nouă experienţă
Dimineaţa, doctorul, tatăl său, preotul şi alţi doi “băieţi” însoţiţi de doi câini au pornit către zona de vânătoare. Bety a făcut cunoştinţă cu cei doi, purtându-şi codiţa, în formă de coasă, cât mai sus şi mai băţoasă, apoi a trecut repede lângă piciorul doctorului, spre marea satisfacţie a acestuia, care a început să-i explice ce şi cum. La locul de vânătoare lucrurile au mers foarte bine, în sensul că Bety nu s-a speriat atunci când au tras cu armele, întrucât era preocupată să-i studieze pe cei doi cavaleri vânători cu experienţă. La comanda stăpânilor, aceştia au pornit rapid să aducă pasărea rănită. O dată, a doua oară şi Bety pricepu că cei doi aveau nevoie de ajutor, astfel că, atunci când unul venea cu vânatul în gură, ea se repezea şi, cum îl punea jos, i-l lua şi-l punea la picioarele doctorului. Vânătorii făceau haz, iar ea era foarte bucuroasă. Trei raţe sălbatice şi cinci sitari au vânat, apoi s-au întors acasă. Doctorul era mândru de Bety şi-şi puse în gând s-o facă pe doamna Popescu să i-o vândă lui. Ajunşi acasă, preoteasa, mama doctorului, îi aştepta cu masa pusă şi s-au pus pe mâncat şi povestit cum a decurs prima zi de vânătoare a tinerei începătoare. Toţi au fost de acord că Bety va fi o stea în rândul câinilor de vânătoare. Masa s-a terminat şi “băieţii” au trecut la câte o ţigărică şi alte vorbe.
A învăţat ceva
Pentru că nu mai avea ce face şi mirosurile de peste gard
erau pătrunzătoare, a trecut la cercetare. Câinele ciobănesc a rămas cu hămăitul
în gât când Bety, dintr-o săritură, era între păsări. Unele au zburat speriate.
Bety a rămas ţeapănă pe cele patru picioare şi le cerceta. O găină mai îndrăzneaţă
a ciupit-o de o unghie şi Bety i-a aplicat o labă scurtă pe spinare, a turtit-o
la pământ şi a lăsat-o să fugă năucită. Apoi, a lăsat botul în jos, adulmecând şi
curând a ieşit de după o căpiţă de paie cu o raţă. A sărit rapid gardul, cu raţa
în gură, s-a dus pe prispă şi a lăsat-o acolo. Le-a aliniat frumos, una lângă
alta. A făcut treaba asta de şase ori, apoi a început să latre în pragul uşii,
chemându-i pe toţi să vadă isprava. Uluirea şi hazul vânătorilor au fost la
maximum. Însă coana preoteasă n-a gustat gluma şi a dat să-şi recupereze raţele,
dar Bety s-a aşezat rapid între ea şi raţe, cu un aer băţos. Numai doctorul a
putut să pună mâna pe ele. Şi tot el a spus în concluzie: “Păi, nu erau tot raţe?!”.
Iar doamna Popescu n-a mai lăsat-o la vânătoare şi i-a ratat cariera.
