Bucătăria dacilor: ce mâncau strămoșii noștri?

Cea mai mare întindere a Regatului dacic a fost în timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bugul – spre est, Cadrilaterul, Dunărea panonică și Morava – spre vest, Carpații Păduroși – spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) – spre sud.

Ocupația de căpetenie a dacilor a fost agricultura, urmată de creșterea vitelor, dar erau în același timp crescători și de cai și de oi, precum și renumiți prisăcari, crescători de albine. Dovezile arheologice descoperite în lunca Dunarii, pe Balta Mare a Brăilei, în Deltă, pe lângă marile cursuri de apă, indică și faptul că dacii erau și pescari. Izvoarele arheologice vorbesc de export de grâne, pește, ceară de albine și miere, deci putem deduce că acestea erau recoltate în cantități mari. Probabil acestora li se adaugă piei, blănuri și sare. La capitolul importuri, se remarcă, în ce privește bucătăria, vinul și uleiul, aduse din Grecia.

Potrivit cumvaplace.ro, dacii aveau și o mare slăbiciune pentru păduri, care, pe lângă un rol evident de apărare, le asigurau vânatul, ciupercile variate și o parte din fructe. 

Hrana strămoșilor noștri provenea, așadar, din agricultură, creșterea animalelor, culesul plantelor, fructelor, rădăcinoaselor, din pescuit și vânătoare. 

Se pare că cea mai cultivată cereală era meiul, grâul venind abia pe locul al doilea. Din vremea dacilor și romanilor și până la începutul veacului al XVIII-lea, strămoșii noștri au cunoscut, pe lângă pâine, mămăliga de mei! Terciurile pe care le mâncau, în combinație cu alte ingrediente, erau din orz, secară și ovăz. Mâncau, de asemenea, linte, bob și mazăre, dar și varză, ciuperci, spanac, măcriș, leurda (primăvara), loboda, ștevie și napi, pe care le cultivau ori le culegeau din flora spontană. Fructele vremii erau strugurii, merele și prunele, dar și fructele de pădure, culese din vastele păduri ale Daciei.

Istoricii menționează că dacii erau mari iubitori de lapte (dar și de vin, dacă ar fi să ne amintim povestea cu arderea viitor, în timpul lui Burebista, regele fiind îngrijorat, se pare, de excesele supușilor săi). Laptele fermentat era, de asemenea, parte a meniului, cumva în mod natural, pentru că devenea acru prin simpla stricare, i-am zice noi, dar asta nu îi altera calitățile, până la un punct. Din lapte se preparau și mai multe feluri de brânză, mai mult sau mai puțin sărată, în funcție de cât de mult trebuia să reziste în timp. Iar sare gemă se găsea din belșug, ba chiar era și exportată!

Creșterea vitelor și a oilor, dar și vânătoarea, indică aportul proteic la dieta dacilor. Carnea roşie era consumată mai rar, predominant în anotimpurile reci, când se putea conserva mai uşor. Carnea se mânca deseori crudă, dar și friptă, la proțap. Arheologia ne arată că vasele de lut folosite la acea vreme permiteau fiertul, rezultând mâncăruri dense de legume cu carne, iar cuptoarele de pământ, coptul timp îndelungat, la foc mic. Ce-i drept, romanii au fost cei care au introdus “țestul“, oala romană de pământ, care a deschis noi orizonturi culinare. Tot ei sunt cei care au introdus în Dacia aluaturile umplute cu felurite tocături, plăcintele mai exact, cu legume sau carne, fructe și altele.

Când vorbim despre mâncare și mai ales carne, trebuie să avem mereu în minte harta Daciei la vremea respectivă. Nu toată lumea trăia lângă păduri care gemeau de vânat, chiar dacă erau mult mai întinse pădurile noastre la vremea respectivă. Rangul social avea și el un cuvânt de spus legat de ce îți permiteai să mănânci, nu doar pentru ce aveai îndemânare. Ca urmare, putem presupune că vânatul mic sau păsăretul de pe lângă gospodărie erau mai des întâlnite decât bivolii fripți sau cerbii la proțap. Și când aveai 3 găini de toate, probabil nu le tăiai în prima duminică, le țineai pentru ouă, că îți erau utile mai multă vreme. Iar de la o vacă, dacă aveai noroc să o ai, preferai laptele, din care își produceai untul și brânza, decât să o sacrifici și să o pierzi deodată. Sigur, dacă îți făta un vițel și nu o vițică, analiza era ușor diferită. În ce privește băuturile, chiar dacă erau mari cultivatori de viță-de-vie și au fost acuzați, într-un anumit moment al istoriei, de exces de consum, strămoșii noștri cultivau și cereale, deci fabricau și bere, într-o formă a ei mai arhaică. Ba am putea presupune că o beau în cantități ceva mai mari decât vinul, aceasta fiind des asociată „barbarilor”, populară atât celţilor, cât și germanicilor. Este foarte probabil ca dacii să fi cunoscut și preparat şi mied, o băutură din miere fermentată, în condițiile în care apicultura era o ocupaţie însemnată pentru ei.