x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Bucătăria lumii. Festinuri de altădată

Bucătăria lumii. Festinuri de altădată

de Simona Lazar    |    10 Aug 2013   •   10:04
Bucătăria lumii. Festinuri de altădată

16 boi, 3 juninci, 32 de viţei, 63 de iezi, 95 de miei, 300 de purcei de lapte, 120 de prepeliţe, 700 de becaţe, 6000 de pui de găină, 11 mistreţi şi 140 de fazani. Numai (!) atât a comandat tatăl lui Gargantua pentru a-l sărbători pe fiul său! Poate să pară o simplă fantezie născută din mintea înfierbântată a unui romancier de geniu. Totuşi... prânzul acestua „gargantuesc” e mai nimic pe lângă meniurile uriaşe care au fost cu adevărat comandate, gătite şi mâncate, de-a lungul istoriei...!
De-ar fi trăit cu o mie de ani în urmă, chefii cu stele Michelin din ziua de azi, ale căror mâncăruri, cantitativ vorbind, sunt doar... firimituri, faţă de ce se gătea odinioară, chefii aceştia înstelaţi, zic, ar fi fost cel puţin concediaţi (dacă nu trimişi la spânzurătoare sau traşi în ţeapă, sub motivul că vor să-i înfometeze pe meseni).

„Les mangeurs des l’an mille”

Să dăm, dar, ceasul înapoi cu o mie de ani şi să vedem cam ce s-ar fi cuvenit să pregătească bucătarii pentru un prânz la castel (cu câţiva ani în urmă, Muzeul Alimentarium din Vevey organiza o expoziţie chiar cu această temă: „Les mangeurs des l’an mille”). La vremea aceea, nu exista o sufragerie, un loc anume pentru luat masa. Seniorul castelului ar fi mâncat, deci, în funcţie de numărul de oaspeţi, fie în bucătărie, fie în sala cea mare în care se împărţea dreptatea. Mesele erau lungi, de lemn, finisate prost. Bănci de lemn, la fel de primitive, se aflau de o parte şi de alta. Cel mult stăpânul castelului putea avea un jilţ, destul de grosolan... Pe jos, în loc de covoare, erau întinse paie (curate - !?! – un adevărat lux!). Nu existau farfurii pentru fiecare mesean, nici tacâmuri. Furculiţa, de altfel, încă nu fusese inventată. Mâncarea era aşezată pe platouri, iar dinaintea fiecăruia se puneau felii mari de pâine. Ele serveau drept... farfurie. (Seniorii nu prea mâncau din această pâine, dar, cu resturi de carne şi îmbibată în sos, ea era împărţită săracilor. Sau câinilor. Ori chiar porcilor care, uneori, mişunau printre picioarele musafirilor. Pentru supe ori tocane mai zemoase, se foloseau străchini, dar nici acestea nu erau destule, aşa că, de obicei, erau folosite în comune de câte doi comeseni (adeseori, pentru că obiceiul era de a aşeza la masă, alternativ, un bărbat şi o femeie, castronul cu supă trecea... graţios... de la cavaler la nobila doamnă). Pentru că se mânca direct cu mâinile, din când în când, pajii întindeau musafirilor străchini cu apă, pentru a se spăla (dar şi apa asta, curând, mai mult te zoia, decât te ajuta să te cureţi). Mesele erau însă îmbelşugate. Tronau pe ele, bine învârtite în proţap, sferturi de bivoli, jumătăţi de miei, iepuri şi fazani întregi. Şi copturi grele, stropite cu multă miere, ţineau loc de desert...
 
Festinuri medievale celebre

Vom asista, de-a lungul timpul – firesc – la o evoluţie a modului de a lua masa (cel puţin în rândul stărilor sociale superioare). În secolul al XVII-lea, apare şi furculiţa, la festin, dar ea este apanajul înalte nobilimi şi al curţilor regale. Făcută din metale preţioase (aur, argint) şi împodobită, la început se aducea de acasă (căci nici măcar la curtea de la Paris nu erau atâtea furculiţe câţi oaspeţi erau invitaţi la un prânz. Oricum, în lipsa furculiţei, marea eleganţă era de a mânca tot cu mâna, dar folosindu-te numai de trei degete (!).
Înainte însă de apariţia preţiosului instrument (pe atunci; căci azi e cât se poate de banal), în secolul al XVI-lea, banchetele erau, dacă nu elegante, atunci cu siguranţă foarte bogate. Au ajuns până la noi informaţii despre o masă pe care comuna Parisului a dat-o în onoarea Caterinei de Medicis, în 1549. Simpla citare a meniului vă poate face o idee despre opulenţa acelui banchet. „30 de păuni, 66 de ciocârlii, 6 porci, 21 de lebede, 66 de curcani, 33 de iepuri de casă, 30 de căprioare, 99 de pui de găină, în oţet, 60 de găini, 90 de potârnichi, 20 de kilograme de sparanghel, 30 kg de mazăre, 10 kg de bob, 12 duzini de anghinare”. Unul dintre cronicarii vremii, vrând să sublinieze că masa a fost nu doar îmbelşugată, ci şi gustoasă, notează: „reginei i-a plăcut atât de mult mâncarea, că era să crape”. Ehei, pe vremea aia, aşa se măsura succesul unei mâncări!
Dar să vedem şi ce s-a servit la un prânz... de post, cam din aceeaşi epocă. Era în ziua de 30 martie 1571 şi Arhiepiscopul Parisului i-a oferit Reginei Elisabeta de Austria, la ieşirea de la slijba de la Notre Dame, următoarea masă: „4 somni mari, 10 calcani mari, 200 de măruntaie de morun, 25 kg carne de balenă, 12 homari, un coş cu midii, 50 de crabi, 9 arini, 18 păstrăvi, 9 ştiuci mari, 12 crapi mari, 50 de crapi mici, 8 ştiuci mici, 18 mrene, 200 de raci, 200 de scrumbii proaspete, 200 de scrumbii sărate, 24 de bucăţi de somn afumat, 13 barbuni, 3 coşuri cu pietroşei, 6000 de broaşte”. (Presupun, citind meniul, că era dezlegare la peşte...! Dar ce dezlegare!).
Ar mai fi încă vreo câteva astfel de festinuri de amintit aici... Dar, să nu ne grăbim. Săptămâna viitoare promit să ne aşezăm la masă alături de Regele Soare, în strălucitorul Versailles!...

×
Subiecte în articol: bucătăria lumii Jurnalul de Weekend