Bucate mănăstireşti pe plaiurile vîlcene

Şade aşezată “în marginea unui deal”, “în depărtare ca la două poştii” de-o altă minune a Oltului, Mănăstirea Coziei, şi-nvecinîndu-se cu Surpatele (încă un lăcaş de cult înălţat printre colinele vîlcene). Mănăstirea Dintr-un Lemn te cheamă, în fapt de toamnă, la bătaia clopotului de vecernie, să-i treci pragul şi să te închini dinaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Şade aşezată “în marginea unui deal”, “în depărtare ca la două poştii” de-o altă minune a Oltului, Mănăstirea Coziei, şi-nvecinîndu-se cu Surpatele (încă un lăcaş de cult înălţat printre colinele vîlcene). Mănăstirea Dintr-un Lemn te cheamă, în fapt de toamnă, la bătaia clopotului de vecernie, să-i treci pragul şi să te închini dinaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Icoana miraculoasă

Se-aproprie hramul – ce-o să fie tocmai la “Sîntă Măria mică” (după cum îi zice în popor), pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului – şi nimic nu pare să fie mai firesc decît să te porneşti în pelerinaj spre acest sfînt loc despre care Grigore Alexandrescu scria, vreme de-un veac şi jumătate în urmă: “Cu vreo treizeci de ani înainte de a se zidi biserica, un cioban îşi avea stîna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfăţişă în vis Maica Mîntuitorului, poruncindu-i să taie stejarul cel mare ce era lîngă stînă. Ciobanul nu socoti de cuviinţă a se osteni să execute porunca: dar visul se repetă în mai multe rînduri, ameninţîndu-l cu pedepse care îl făcură să se arate ascultător; abia lovi de cîteva ori securea şi copacul, ce era sec, căzu. În mijlocul lui se găsi o icoană pe care ciobanul o aduse la biserica satului, dar noaptea, aceeaşi viziune i se arătă, poruncindu-i să facă biserică în locul unde a fost copacul; ducîndu-se la acel loc, găsi iarăşi icoana ce dispăruse din biserică. Atunci, ajutat de tovarăşii săi, ciobanul făcu o bisericuţă de lemn, ce se vede încă pe deal din susul mănăstirii; pe rădăcina stejarului este zidit altarul şi multe minuni s-au făcut atunci de către icoana aceea”.

Despre icoana miraculoasă, “îmbrăcată” astăzi în argint, se crede că este una dintre cele mai vechi aflate în lume. Andrei Grabar, de la Universitatea din Strasbourg, este de părere că e o copie de secol IV după una dintre icoanele pictate de însuşi Apostolul Luca. După tradiţie, în lume sînt astăzi doar patru icoane asemenea, cea de la Dintr-un Lemn fiind realizată la mănăstirea grecească Theothokos.

Cum a ajuns ea în România rămîne şi astăzi un mister. Iar dincolo de vălul legendei cea mai veche mărturie despre ea (şi despre mănăstire) aparţine diaconului Paul de Alep care, în scrierile sale din timpul călătoriei prin Ţările Române ca însoţitor al Patriarhului Macarie al Antiohiei, scrie despre aceasta, consemnînd însă o altă versiune: icoana ar fi găsit-o în trunchiul unui stejar nu un cioban, ci un călugăr.

Hrana sufletului

Mă-nvrednicesc să urc pînă la mica biserică din deal, “înfăşurată” în borangicul liniştii. Pătrund cu smerenie în lăcaşul sfînt, lucrat în bîrne groase, încheiate “în coadă de rîndunică”. Admir tăcut măiestria meşterului din miezul secolului al XVI-lea, care-a găsit forma perfectă pentru această minunăţie de lemn.

Printre crengile celor doi stejari seculari din deal – “nepoţi” ai arborelui falnic din legendă, aşa cum măicuţele de azi sînt fiice şi nepoate, în spirit, ale primelor monahii de aici – se zăreşte în vale zidul de piatră al celeilalte biserici. Clopotul sună din nou, îndemnîndu-mă să grăbesc pasul. E ceasul vecerniei.

Hrana trupului

Abia după ce s-a săvîrşit slujba de seară, maica stareţă, stavrofora Emanuela Oprea, acceptă să purtăm un lung şi binecuvîntat dialog. Sufletul şi mintea ne sînt acum deschise pentru a primi învăţături noi. Înainte de toate, spiritul este cel care se cuvine a fi hrănit.
Apoi, pe măsură ce ne-ndestulăm astfel, parcă devine mai simplu să vorbim şi despre hrana trupului. “Nu cred că e altfel decît la orice altă mănăstire românească”, ne spune maica stareţă. “Gătim aşa cum am deprins de-acasă, cum am învăţat una de la alta, cum am aflat cîte o reţetă de la femeile care caută linişte şi alinare la mănăstirea noastră”. Dovadă stă şi caietul în care sînt notate cele cîteva zeci de reţete, pe pagină fiind menţionat cîteodată şi numele celei de la care măicuţele au aflat-o.

Dacă pentru marile praznice împărăteşti se pregăteşte limbă cu maioneză (în care se mai adaugă castraveţi muraţi, puţină smîntînă şi ceapă mărunţită), în zilele de post mîncărurile sînt cu mult mai simple, pregătite numai din legume. Vara, “cînd iese fasolea verde, punem păstăi de le fierbem, le înţepăm apoi la capete de le punem mai multe pe o scobitoare, le trecem prin sos beşamel şi le frigem, şi-aşa ne facem… friptură”, ne spune maica stareţă, după care ne dezvăluie şi cîteva reţete. De post. “Zacusca dietetică o facem din 30 de gogoşari copţi şi din 12 vinete – una şi una, nici tinere, nici bătrîne – pe care le coacem şi le rupem în fîşii lungi. Tăiem şi gogoşarii fîşii şi-i amestecăm, la ochi, cu o litră de ulei (250 ml), puţin oţet, zahăr şi sare. O facem fără roşii, fără ceapă. Fiartă la bain-marie, 30 de minute, ţine şi doi-trei ani”.

Mîncarea e proaspătă, căci se găteşte în fiecare zi. “Zama” se acreşte cu borş de tărîţe, “umplut în fiecare sîmbătă”, sarmalele se fac “cu varză murată de la noi din beci” (pivniţe foarte reci şi foarte adînci). Bucatele sînt parcă mai savuroase la mănăstire, căci sînt binecuvîntate, iar fiecare măicuţă împlineşte “ascultările” ce-i revin, care la bucătărie, care la cîmp, care în biserică...

După restaurarea din 1938-1940 făcută de Ministerul Aerului şi Marinei, acest ansamblu monahal, consacrat Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, a devenit în mod simbolic şi Altar de închinare pentru aviatori şi marinari.

“Matei Basarab, prinţ religios, ca cei mai mulţi din timpii vechi, auzind de aflarea icoanei de care vorbirăm, fondă pe la 1640, în poalele dealului, în josul bisericii de lemn, o frumoasă biserică, în care se vede că icoana a primit să fie mutată”
Grigore Alexandrescu

În bucătărie

Ce se găteşte în cuhnia Mănăstirii Dintr-un Lemn? Din roşii fierte – de la care se dă deoparte coaja şi sămînţa –, în care se adaugă gogoşari şi ardei roşii fierţi, se face o pastă care se pune în sosurile pentru friptură sau cartofi. Pîrjoalele de cartofi sînt, de asemenea, un deliciu. “La un castron de cartofi fierţi şi zdrobiţi punem o mînă de morcov ras, o mînă de zarzavat (ceapă verde şi pătrunjel), pe care le călim împreună. Adăugăm usturoi verde şi «rotunjim» cu făină. Ştim că n-or să se desfacă la prăjit cînd nu se mai ia de pe mînă. Le rumenim în tuci”. Delicioase sînt şi clătitele cu ciuperci şi smîntînă: “Ciupercile se fierb şi se taie mărunt, se călesc, se adaugă verdeaţă. Se umplu clătitele, se întorc la capete, se pun în vas cu smîntînă deasupra şi se dau la cuptor”.

Negru în cămaşă albă

Ingrediente: pentru blat: 5 ouă, 180 g zahăr, 50 g făină, 30 g cacao, un vîrf de cuţit de bicarbonat, 6 albuşuri, 300 g zahăr pudră, un praf de vanilie, suc de lămîie; pentru cremă: 200 g unt, zahăr (după gust), 50 g cacao.

Preparare: Se bat cu telul 5 ouă întregi, împreună cu 180 g zahăr, apoi se adaugă 50 g făină, 30 g cacao, un vîrf de cuţit de bicarbonat dizolvat. Se amestecă totul foarte bine, pînă la omogenizare. Se coace în tavă unsă, după care peste foaia coaptă se toarnă următoarea compoziţie: 6 albuşuri bătute cu 300 g zahăr pudră, cu un praf de vanilie şi cu suc de lămîie. Se dă la foc încet, cu uşa cuptorului deschisă, pînă se întăreşte deasupra. Pentru cremă, se freacă spumă 200 g unt cu zahăr după gust şi se adaugă 50 g cacao. Se întinde peste spuma de albuşuri.

Prăjitură de post cu gem

Ingrediente: 4 linguri de gem, trei sferturi de cană de zahăr, o lingură de cacao, o cană de apă, o jumătate de cană de ulei, o linguriţă de amoniac, o jumătate de linguriţă de bicarbonat, 400 g făină, arome (coajă de lămîie şi de portocală).

Preparare: Se amestecă toate ingredientele, se omogenizează, apoi se întinde o foaie care se pune în tavă şi se lasă să se coacă la foc foarte încet.