x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Călătorie cu mocăniţa seculară

Călătorie cu mocăniţa seculară

de Magda Cristina Ursache    |    24 Sep 2010   •   00:00

Îmi tot joacă în amintire imaginea unui trenuleţ viu colorat, în care, copii fiind, ne înghesuiam, cu genunchii adunaţi spre piept, aplecându-ne toţi, hăulind, la fiecare curbă. N-am mai încăpea azi în tenuleţul copilăriei? Dar în trenuleţul din... copilăria trenurilor? Circulau odată pe linii cu ecartament îngust şi ne-am obişnuit să ni le imaginăm suflând din greu în urcuş. Le spunem mocăniţe şi ne bucurăm atunci când putem să mergem cu aceste trenuri seculare, pe care, de obicei, în cel mai bun caz, le mai întâlnim doar la muzeu.

M-a încântat, deci, să aud că încă o mocăniţă e repusă pe linie, fie şi pentru un moment aniversar... Iată ce ne spune Radu Rădescu, cel care a făcut posibil evenimentul: "Au trecut 100 de ani!!!... de când trenuleţul pe linie cu ecartament îngust a început să circule pe ruta Sibiu-Agnita. Pe atunci, în 1910, mocăniţei i se spunea Wusch şi circula deja de 12 ani pe ruta Sighişoara-Agnita. O vârstă respectabilă, care merită sărbătorită. Este adevărat că de vreo 10 ani mocăniţa se află într-un soi de downshiftinh impus de alţii, dar noi o iubim şi aşa. Sâmbătă, 25 septembrie 2010, începând cu ora 11:00, o vom aniversa cum se cuvine la ultimul Transilvanian Brunch din acest sezon, în gara veche de la ieşirea din Agnita, pe drumul care duce la Sibiu (vezi harta ataşată). Oferta culinară va ţine, desigur, seama de noile tendinţe din sezonul gastronomic de toamnă. Şi cum sărbătoare fără sărbătorit nu merge, o vom trezi din adormire pe bătrâna mocăniţă şi o vom pune din nou la treabă pe şine! Vor fi din nou fuioare de abur şi şuierat de locomotivă pe Valea Hârtibaciului. Grăbiţi-vă să o prindeţi, că trece repede, cu iuţeala maximă de 10 km pe oră! Aşadar, toată lumea e poftită în vagoane! În vagon, mai corect...".

Tot sâmbătă, artistul Saşa-Liviu Stoianovici din Timişoara a pregătit un proiect artistic audio/vizual intitulat "Două vagoane", care va fi instalat, desigur, în două dintre vagoanele vechii garnituri de tren. "Transformate ad-hoc în mici galerii de artă, acestea vor deveni pentru câteva ore spaţiu de meditaţie şi introspecţie prin sunet, elemente foto&video, intervenţii vizuale, dar şi obiecte tradiţionale, făcând apel la o zonă a memoriei colective în care oscilaţia între hrană, amintire, poveste şi vis este o componentă esenţială", spun organizatorii din partea "Mioritics".

Evenimentul de sâmbătă, de la Agnita, încheie seria de întâlniri "Transilvanian Brunch", ediţia 2010. "Transilvanian Brunch" a apărut la începutul anului 2008, ca o iniţiativă a asociaţiei GAL Microregiunea Hârtibaciu de cunoaştere reciprocă şi colaborare în Valea Hârtibaciului, dar şi ca un exerciţiu de promovare a produselor locale (în special producători ai BioCoop Sibiu). Totodată, a fost un bun motiv de întâlnire multiculturală - "În afara orelor de program" - a celor care activează în turism, cultură, dezvoltare rurală şi socială, agricultură ecologică, renovare şi restaurare, branşe care într-un fel sau altul se completează şi se regăsesc în numeroase iniţiative şi proiecte actuale.

Brunchurile sunt organizate de regulă în ultima sâmbătă a fiecărei luni, într-o locaţie deosebită, şi se bucură, pe lângă oferta culinară, de o tematică specială. Începând cu sezonul 2010, aceste evenimente s-au îmbogăţit cu cocktailuri culturale care pun accent pe specificul local. Acest proiect este finanţat de guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE).

"Sezonul de evenimente 2010 se sfârşeşte în acest week-end la Agnita. A fost un an bogat şi frumos: 6 brunchuri, 7 cocktailuri culturale, două inaugurări şi un eveniment special. Pregătiţi-vă pentru sezonul 2011: se vor purta în continuare momentele culturale de calitate, bucatele tradiţionale şi locaţiile inedite. Detalii referitoare la întregul proiect şi la artiştii implicaţi în 2010 găsiţi pe http://brunch.dordeduca.ro/", spune Radu Rădescu.

×
Subiecte în articol: travel news