x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cartofi cu şuncă

Cartofi cu şuncă

27 Oct 2010   •   00:00
Cartofi cu şuncă
5990-134998-untitled1.jpg● Ingrediente: 4 cartofi mari, 100 g brânză de vaci, 75 g smântână, două fire ceapă verde, 50 g unt, 300 g bacon, 100 g ciuperci, un ou, 150 g caşcaval, o legătură de pătrunjel, sare, piper, roşii, castraveţi verzi, usturoi

● Mod de preparare
1
Cartofii se spală, se fierb 15 mi­nute în apă cu sare, se lasă să se răcească puţin, apoi se cu­răţă de coajă şi se taie jumătăţi.

2 Li se îndepărtează mijlocul cu o lin­guriţă, se toacă mărunt, iar car­tofii se aşază într-o tavă.

3 Într-un bol se amestecă brânza de vaci cu smân­tâna, pătrunjelul şi ceapa ver­de tocată, sare şi piper după gust.

4 Se feliază baconul, se opresc 12 felii, iar restul se toacă mărunt şi se pune în bol. Se adaugă oul, ciupercile tocate, se amestecă totul bine şi se umplu cartofii.

5 Se aşază sub cartofi patru felii de bacon, se introduce tava în cuptor şi se coc la foc mediu zece minute.

6 Se presară caşcaval ras, se aşază deasupra feliile de bacon rămase şi se introduc din nou în cuptor pentru zece minute.

● Sfat: Se servesc calzi ca atare, cu salată de roşii sau salată de castraveţi cu smântână şi usturoi.
● Băutura: Pinot Noir

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate din carne