Chihlimbar topit în pahare!

In aerul imbalsamat de 'bu­che­tul' mustului (oprit ori nu din fiert) si de fumul pas­tra­mioa­re­lor de batal fripte pe gratar, sfarsitul de septembrie e, prin traditie, al sarbatorilor rustice, mangaiate de sunet de acordeon ori de vioara. Dar uite ca pe-o straduta de pe langa Ateneu alte viori cantara, toamna asta, alta licoare luci, nu zglobiu, ci rafinat, scanteietor, de parca cineva topise tot chihlimbarul lumii, si granatele, si cuartele galbui si le turnase in pahare de cristal.

Nu stiu daca avem nevoie de ci­fre ca sa constatam ca, cel putin segmential, Bucurestiul a redevenit Micul Paris al 'luxului, calmului si voluptatii' de tip baudelairian... Insa prima licitatie de vinuri rare organizata vreodata in Bucuresti ne-a aratat, si-n cifre, ca lucrul asta se intampla (in ciuda hidrelor natange care submineaza economia mondiala). Ne-a aratat ca avem si noi cu­nos­catorii nostri (les connaisseurs) intr-ale bucatelor si bauturilor fine, care pe langa stiinta si cultura (caci fara cultura nici un pahar de vin nu are valoare) au si ceva parale de cheltuit. Ca sa pot sa trec mai iute la povesti, sa spunem doar ca licitatia – organizata de liderul de piata, in Romania, al produselor gastronomi­ce si al vinurilor de lux, in colaborare cu o cunoscuta casa de licitatii din Bucuresti – a adus dinaintea celor interesati 45 de loturi exceptionale (cu preturi de pornire intre 75 si 68.500 de euro), din care s-au adjudecat 41 (un procent de adjudecare de 91%), cu o valoare totala de 147.570 euro.

Cel mai scump lot a fost 'Orizontala exceptionala Bordeaux 2001', adjudecata cu 68.500 de euro (aproape jumatate din van­za­rile totale ale serii). Vorbim insa de 288 de sticle, provenind din cele mai pretuite 'chateaux'-uri pro­du­ca­toa­re de vinuri frantuzesti, intre care: Chateau Mouton Rothschild, Cha­teau Yquem, Chateau Latour... as­ta ca sa amintim ce stie tot ro­ma­nul, macar din filmele de la televizor. 'Batrana' de zece ani, aceasta colectie impresionanta, valoroasa cat un apartament cu trei camere in Sectorul 3 al Capitalei, isi va spori cu siguranta valoarea, daca va fi pastrata cum se cuvine, in urmatorii ani (mare n-ar fi mirarea sa asistam la o licitatie si mai palpitanta, peste vreo zece ani, cu acelasi lot...). Sa mai dam insa catea cifre: 12 sticle de Chateau Petrus din 1979 s-au van­dut cu 20.275 de euro, in vreme ce cea mai scumpa sticla individuala a fost un vin de Chateau Mouton Rotschild 2007 Imperial (o sticla de 6 litri) care s-a adjudecat cu 4.640 euro. Printre cele mai disputate lo­turi de vinuri, la aceasta licitatie, s-au numarat 6 sticle de Beaune Clos de Mouches blanc 2009 (pret de pornire 705 euro, adjudecat cu 1.600 de euro) si 6 sticle de Chateau Yquem 1986 (pret de pornire 2.895 euro, adjudecat cu 3.750 euro).

Vinul parizienilor
Cam atat despre licitatie, in cifre! Acum e timpul sa depanam po­vesti... Si fiindca tot am pomenit des­pre Beaune Clos de Mouches (apropo, este vorba despre 'muste de miere', adica albine, al caror nu­me, in dialectul local, este 'mouches de miel', podgoria fiind amenajata pe locul unei stupine), situata in inima regiunii franceze Bourgogne, de unde orginar era (este) si celebrul Chablis, candva vinul rosu cel mai indragit de parizieni, sa facem acolo un popas. Istoria vinului de Chablis ar fi putut sa se stinga, o data cu filoxera. Micul daunator adus de peste ocean reusise sa puna la pamant, la propriu, industria viti-vinicola a zonei. Joseph Drouhin si, mai tarziu, fiul sau, Robert, aveau sa vada viitorul vinului de Chablis, in secolul XX.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ei au cumparat proprietati extinse si au readus in prim-plan o glorie demult pierduta. S-a dovedit, in timp, insa, ca nu doar soiurile rosii se impaca bine cu solul calcaros, care inrobeaza miliarde de fosile marine. Calcarul zis 'kimmerigian' (vechi de 150 de milioane de ani) a devenit principalul aliat al vinurilor tinere, savuroase, iar tipul de agricultura biologica si biodina­mica (se ara si acum cu plugul tras de cai!) face din ele licori scumpe, dar in acelasi timp nealterate de alta interventie decat cea a naturii, atent supravegheate de om. Stilul elegant si natural face ca aceste vinuri sa fie intalnite in cele mai rafinate restaurante ale Parisului, la Maxim’s, de exemplu, care a impulsionat revenirea Chablis-ului pe masa parizienilor (si nu numai a lor).

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Razboiul civil al calvadosului
Ramanand in Franta licorilor fantastice, sa ne-ntoarcem privirea (si narile frematand) spre o alta bau­tu­ra. De data aceasta vom alege un pa­har de calvados, un alcool obtinut in Normandia, dupa traditie, din me­re si pere. Dupa traditie, cam 30% dintre fructele folosite trebuie sa fie pere – unul dintre cele 200 de so­iuri de pere marunte normande, care coplesesc spre sfarsitul verii si toamna aerul cu arome. Gustul pe­re­lor (ca si al merelor normande, dar trebuie sa pun perele-ntai, caci ele dau particularitatea acestui calvados) e special si datorita solului de granituri si sisturi in care si-au infipt pomii radacinile. Ceva din minerali­ta­tea solului se simte si in calvadosul acestei toamne, dar parca mai bi­ne in cel vechi, lasat zeci de ani sa-si rafineze aromele si culorile. Povestea pivnitei din regiunea normanda Domfront, tinuta candva de contele Louis de Lauriston, are ceva de re­vol­ta de veac romantic, desi se petrece in a doua jumatate a secolului XX. In 1962, se pare ca regiunea era plina de... evazionisti. Mai tot normandul isi facea, in alambice artizanale, calvadosul lui, pe care il vindea pe piata neagra (cenusie sau fumurie, ori cum vreti sa-i mai spuneti).

In acel an insa slujbasii fiscului au pornit sa stranga taxele de prin sate. Si s-au pomenit inconjurati, ca-n alt veac, de producatorii de calvados, care nu voiau in ruptul capului sa plateasca taxele (unele vechi, demult ocolite, altele noi si deloc dorite). L-au chemat in ajutor pe contele de Lauriston, convinsi ca, datorita influentei lui, va putea pune capat acestei situatii. Dar contelui ii venea greu sa mearga pe sarma, ocolind legislatia. Solutia gasita a fost aceea de a infiinta o pivnita, unde sa fie adusa bautura, el sa faca documentele si sa achite taxele. Asa a fost oprita revolta care putea deveni, spun localnicii, un adevarat razboi civil al calvadosului. Ani buni, pivnita s-a umplut fara ca sa incerce cineva sa vanda butoaiele cu bautura. Astfel, s-a invechit, si-a sporit valoarea si a obtinut, mai apoi, 194 de medalii. Asta da recolta!
Despre alte bunatati fine vom mai scrie altadata. Mai ales daca sunt invelite in istorii frumoase...