x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cine este celebrul bucătar român care a gătit pentru Francois Hollande

Cine este celebrul bucătar român care a gătit pentru Francois Hollande

14 Sep 2016   •   22:55
Cine este celebrul bucătar român care a gătit pentru Francois Hollande

“A fost o experiență intensă, de care m-am bucurat enorm. Vă spun sincer, acum câțiva ani, când am ajuns la Paris și lucram ca șofer pe ambulanță, dacă cineva îmi spunea că într-o zi voi găti pentru premierul României și pentru președintele Franței, i-aș fi spus în mod clar că e nebun! Visurile chiar devin realitate atunci când muncești și ești serios. M-am bucurat să pot găti cu produse românești și să pot vorbi despre câte lucruri faine are țara asta”, a declarat Nicolai Tand.

 

Nicolai Tand, simpaticul StarChef de la Antena Stars, emisiune difuzată sămbătă și duminică de la ora 17.00 a gătit la invitația premierului Dacian Cioloș  pentru delegația franceză condusă de președintele Franței, Francois Hollande.

 

Împreună cu Adi Hădean, cei doi au pregătit un meniu din produse de sezon 100% românești, interpretate în stilul bucătăriei franceze.

×