x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Circovii de vara

Circovii de vara

de Simona Chiriac    |    13 Iul 2005   •   00:00
Circovii de vara
DICTIONAR GASTRONOMIC
Miezul verii pastorale este indicat de intervalul de trei zile (15-17 iulie sau in alte zone 16-18 iulie), atunci cand la sate este tinuta cu strasnicie sarbatoarea Circovilor de vara.
Impreuna cu Circovii de iarna impart anul in doua parti egale (vara cea trudnica atunci cand turmele de oi sunt duse spre munti si iarna cea linistita, atunci cand oile se intorc sa ierneze in gospodariile oamenilor).

Exista doua planuri ale acestei sarbatori. Pe de o parte este Sfanta Marina (care si-a dat viata pentru credinta ei in Dumnezeu), iar pe de alta parte sunt cei trei slujitori ai ei, circovii. Astfel exista o viziune crestina si una magica (mitica), strans legate. Se spune despre Circovii de vara ca au fost trimisi in lume cu scopul de a-i spiona pe oameni si de a-i pedepsi in cazul in care sunt incalcate interdictiile transmise din mosi stramosi. Acesta este unul dintre motivele pentru care odinioara erau temuti si respectati de catre credinciosi.

Primul dintre circovi este Ciurica. Numele se pare ca are ca punct de plecare expresia veche "a ciurui in bataie". De altfel, cei care sunt batuti in aceasta zi vor fi batuti tot anul. Suflet bun, Ciurica ii apara insa de bataie pe cei mai slabi. Femeile devin acum mult mai puternice decat barbatii, putand chiar sa-i bata, cu o singura conditie. Ele trebuie sa cladeasca, pana seara, un cuptor (un test) si primul lucru pe care-l vor coace sa fie o turta pe care o vor manca impreuna cu familia. Tot acum femeile nu au voie sa lucreze nimic, nici sa imprumute lucruri sau sa faca curat. In caz contrar, asupra lor se vor abate boli grave (ciuma sau varsat), iar vitele vor fi mancate de lupi.

In a doua zi de Circovi sunt reluate unele dintre activitatile casnice, dar pana la pranz. Totusi nu e bine sa cosi, sa te piepteni sau sa te speli pe cap. Este ziua in care se pot scoate ceapa si usturoiul din pamant, altfel vor putrezi si nu vei mai avea cu ce sa te aperi de duhurile rele din ziua Sfantului Andrei.

Femeile insarcinate respecta cu strasnicie a treia zi de Circovi pentru a nu da nastere unor copii pociti sau bolnavi. Pentru ca este mare pericol de trasnete, nu este indicat sa aduni in curte lemne. Foarfecele se inchide intr-un sertar si se mai scoate abia a doua zi pentru ca folosirea lui atrage dupa sine o multime de nenorociri. Pelinul este la mare pret, fiind un leac eficient impotriva bolilor, alunga puricii, iar zeama de pelin subtiaza si improspateaza pielea obrazului. La sate, de Circovi se dau de pomana paine si miere. Si tot mierea, simpla sau ca ingredient in prajituri si torturi, nu trebuie sa lipseasca de pe masa in aceasta zi.

13 - 19 iulie
"Nu te certa fara pricina cu cineva, cand nu ti-a facut nici un rau."
Proverbe, capitolul 3 versetul 30

  • 13 M Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Cuviosul Stefan Savaitul
  • 14 J Sf. Apostol Achila; Sf. Mucenici Just si Iraclie
  • 15 V Sf. Mucenic Chiric si Iulita, mama lui; Cuv. Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, Luminatorul Rusiei
  • 16 S Sf. Sfintit Mucenic Atinoghen si cei 10 ucenici ai sai
  • 17 D Sfanta Mare Mucenita Marina; Sf. Ierarh Eufrasie
  • 18 L †) Sf. Mucenic Emilian de la Durostor; Sf. Mucenici: Iachint, Pavel si Valentina
  • 19 M Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Cuviosul Die
  • ×