Azi l-am prins chiar gatind. Si nu e singur. Alaturi sunt si alti maestri "bucatari". Actorii George Ivascu si Cerasela Iosifescu si, bineinteles, "le chef", regizoarea Alice Barb si asistenta de regie Violeta Piciorus. Iar "bucatele" sunt si ele de pret: "Usa", de Matei Visniec. Azi l-am prins chiar gatind. Si nu e singur. Alaturi sunt si alti maestri "bucatari". Actorii George Ivascu si Cerasela Iosifescu si, bineinteles, "le chef", regizoarea Alice Barb si asistenta de regie Violeta Piciorus. Iar "bucatele" sunt si ele de pret: "Usa", de Matei Visniec.

De ce spun asta?
"Pentru ca teatrul, ca si bucataria, se face pentru oameni", explica, mai bine decat as fi putut face eu, actorul Claudiu Bleont. L-am intrerupt fara rusine din repetitie... Si-mi pare bine!

"Oamenii sunt cei care trebuie sa guste ce le oferi tu. Menirea bucatarului nu e sa gateasca pentru el, cum menirea actorului nu e sa joace pentru sine. Sigur ca fiecare dintre ei gaseste placerea si implinirea in arta lui. Exista un ghid scris: text/reteta, un performer: actor/bucatar, dar fara receptorul celor ce se desfasoara, spectator/consumator, artistul nu-si poate duce la bun sfarsit menirea".

O LUME. "De regula, bucataria e privita ca facand parte din galeria ocupatiilor frivole, atunci cand este practicata ca hobby. Pare o joaca. Dar ce se ia in considerare mai putin este ca domeniul gastronomiei are de fapt o puternica latura culturala. Cand calatoresti undeva, daca nu gusti din bucatele locului, fii sigur ca ai pierdut unul dintre cele mai importante lucruri care definesc un popor. Iar pe tine te ajuta sa cunosti. Uite, cum mananca indienii. Ce gusturi, ce arome... Dar de ce mananca asa? Tequila de ce se bea asa? Tiramisu cum a aparut? Toate astea au legatura cu clima, cu geografia, cu istoria unui loc."

Sarbatorind viata

"Totul se leaga. Fiecare amanunt, fiecare detaliu. Pentru mine, spre exemplu, primele lucruri legate de bucatarie pe care mi le amintesc sunt mirosurile. Cum mirosea de Craciun, de Pasti... Parfumul acela incredibil... Acum de Craciun am fost cu Andra, sotia mea, la Cluj."

"Am luat-o la un moment dat pe Manastur, spre Cheile Turzii si am intrat intr-un sat. Si mirosea a porumb ars, a taciuni, a carnati, a sarmale, a brad, a tuica fiarta, a zapada, a balegar... Mirosuri in care simteai adunata o lume intreaga, viata, iubiri, moarte, copii. E frumos la bucatarie. Partea concreta e mancarea in sine, dar mirosul cred ca este esential".

Si-mi aduc aminte de o vorba a unuia care stia ce spune, ca mancam cu toate simturile.

MIRACOLUL. "Eu am pastrat din copilarie atmosfera si mirosul. Bunicul meu a fost preot. Si-mi amintesc, dupa liturghie, intoarcerea de la biserica si cum ne asezam la masa. Apoi pregatirea unei supe de gaina in acele duminici crea ceva unic in jurul ei. Cum lucra bunica in bucatarie... Parea un miracol. Si asta si era. Noi traim intr-un miracol. Viata este miraculoasa. Moartea este miraculoasa. Aceste treceri, pana si schimbarile psihicului nostru sunt un miracol al vietii. Acum credem despre ceva ca nu ne place, dar dupa un timp ajunge sa ne fie pe plac. Ce ne-a placut inainte acum ne displace si tot asa. Tot acest dans care apartine interiorului nostru, dar si lumii din afara noastra, gaseste cu ea punti de comunicare prin atmosfera, miros, imagine. Pe urma vin concretele, oamenii, obiectele. Dar toate cele esentiale se afla in planul subtil. Dupa un drum in plina iarna, apropierea de o tuica fiarta cu piper aduce cu sine miracolul vietii. Mirosul scortisoarei din vinul fiert... Pai, pentru mine e gata baut paharul. Aroma, aburul, temperatura corpului care o urmeaza pe cea a vinului, totul, pentru mine spune o poveste".

Intors de la luminile scenei, imi pare ca din intunericul salii, pe care silueta lui Claudiu se decupeaza, razbat palpairi de vreascuri. Si parfum de mere uscate.

"Caut mereu rosii romanesti, mere romanesti. Nu pot sa mananc lucruri fara gust si miros si doar sa le schimb numele, sa le spun cand rosii, cand mere, doar pentru ca sunt dintr-o sera din UE!", intareste el apasat cele spuse. "Pai, nu mancam si pentru gust, pentru miros? Asa, decat sa pierd o ora-doua la masa, mai bine iau un pumn de vitamine. Satisfactia e aceeasi, nici alea n-au gust, si sunt si mai eficient la capitolul timp! Nimic nu se compara cu mirosul pergamutelor proaspat culese. E un mai mult atat de necesar! Pacat ca nu prea ne dam seama... Eu nu cred ca noi romanii vom pierde vreodata chestia asta. Nu vor disparea micii si fumul lor imbatator, sau carafa brumata de vin adusa din beciul vreunei manastiri pe masa calatorului. De altfel, cred cu tarie ca cel mai rafinat lucru din punct de vedere uman, strict ce poate face un om cu el insusi, este sa devii oenolog. Gustand, sa poti spune povesti. Cu un text poti face acelasi lucru. Pai, aici scrie pur si simplu, «La steaua care-a rasarit / E-o cale-atat de lunga». Da, e adevarat. Dar cate spune astfel!", adauga ridicandu-se. Urca pe scena. Eu ma retrag in tacere printre fotoliile verzui ale salii.

Tot viul nostru, din noi si din afara noastra, ne cheama la reverenta, imi pare ca-i aud glasul in urma mea presarand mirodenii in bucate pentru suflet.

TIRAMISU INGREDIENTE: 150 gr miere, o lamaie, 5 oua, 50 ml ulei, 160 gr faina, 150 gr cafea, o lingura cu rom, 60 ml lichior de migdale, o lingura cu ness , 500 gr crema, mascarpone 250 gr frisca, 100 gr cacao, sare PREPARARE: Se ia o tava de copt, se unge cu ulei si se tapeteaza cu faina. Albusurile se bat spuma cu un praf de sare si se amesteca impreuna cu faina. Galbenusurile se freaca bine cu 130 gr miere la bain-marie, apoi se adauga coaja de la lamaia rasa. Se omogenizeaza cele doua amestecuri de albus si galbenus (in care puteti adauga o lingura cu rom) si se pune compozitia in tava unsa si tapetata. Blatul se lasa la cuptor, la foc mediu, timp de 20 de minute. Se rastoarna si se lasa la racit, apoi se taie in doua. Se incorporeaza frisca impreuna cu smantana, restul de miere, crema mascarpone si lichiorul de migdale. Prima parte din blat se pune in forma, se inmoaie cu cafea si se intinde jumatate din crema. Apoi se pune restul de blat si din nou crema. Se presara cacao deasupra si se pune pentru cateva ora la frigider inainte de servire.

BUCURIA JOCULUI Claudiu Bleont (dreapta) alaturi de George Ivascu si de Cerasela Iosifescu, in spectacolul "Usa", de Matei Visniec, regia Alice Barb Trebuie sa traiesti cu bucurie. N-am facut compromisuri, pentru ca viata mea este un joc. Oriunde ma duc, merg cu o parte din mine care exploreaza, care accepta si recunoaste ca sunt permanent intr-un inceput. O emisiune de divertisment in care nu stii in ce directie se vor duce replicile este la fel cu un spectacol extrem de riguros, dar in care parca replica nu e rostita la fel ca ultima data, publicul si el parca asculta altfel, rade la altceva. Texte superbe care aveau o relevanta pana in ’89, iar dupa, alta relevanta. Lucrurile se schimba mereu, la fel si felul nostru de a intelege lumea, asteptarile noastre. Fixarea intr-o institutie a unui actor de la debut si pana la vremea pensionarii e un lucru invechit. Pe vremuri, dupa facultate si stagiatura, alegeai unde sa faci teatru. Acum este o idee impovaratoare, vetusta sau gata moarta, pentru ca teatrul este acolo unde esti tu! Teatrul nu mai este cladirea! Orice loc unde exista un povestitor si un privitor devine teatru! Spatii din ce in ce mai diverse se deschid catre actul teatral. Si ma refer aici atat la spatii neconventionale, cat si la spatii alternative scenelor institutionalizate. Un exemplu este si spectacolul nostru, "Usa", de Matei Visniec, produs de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucuresti si pe care il vom juca chiar pe scena ARCUB. Eu exact asta ii doresc unui tanar actor sa aiba, in contextul actual, dorinta si putere de miscare, de adaptare. Sa stie ca mereu invata, ca niciodata nu stie destul. Desi autosuficienta, ca orice lucru, are aspectele sale paradoxale. Contine si doza de siguranta de care ai nevoie, dar si plafonare. Adevarul este vesnic, dar in permanenta constructie. De altfel, noi pe scena asa si jucam: nu sunt ceea ce par a fi. Eu sunt Hamlet, dar nu sunt de fapt Hamlet. Sunt Claudiu Bleont, dar nu sunt cel de acum zece ani. Totul e miscare. Cu aceasta miscare trebuie sa fim noi acordati. Si in bucuria jocului.