x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Combinatie - Cate bordeie, atatea retete de curry

Combinatie - Cate bordeie, atatea retete de curry

de Veronica Guzun    |    26 Ian 2006   •   00:00
Combinatie  - Cate bordeie, atatea retete de curry

Condimentele si sarea sunt cele doua ingrediente care au schimbat definitiv gustul bucatelor. Gurmanzilor nu le-a fost suficient si au inventat amestecul intre mai multe condimente - curry.

Bucataria popoarelor din sud-estul Asiei este atat de savuroasa pentru ca se bazeaza pe amestecuri neasteptate intre condimente. Pe vremuri, in India, Sri Lanca si Malaiezia, reteta de curry (un sos din condimente) era o mostenire de familie.

AFRODIZIAC. Prima mentiune a acestui amestec apare in anul 1700 I. Hr. pe o tabla de lut din Mesopotamia, unde era notata o reteta de carne cu curry. In secolul al V-lea I. Hr. curry se prepara pentru a fi oferit zeilor. In timpul festivalului dedicat zeului Shiva, fiecare familie de indieni trebuia sa aduca in templu amestec de condimente preparat acasa. Acelasi amestec era folosit de femei in mancare pentru a trezi pasiunea sotilor. In India, reteta de baza continea 20 de condimente, chili, chimion, coriandru etc., toate maruntite in piulita. Amestecul se punea pe foc in ulei sau in unt incalzit.

GUST. Desi reteta de baza nu s-a schimbat, numarul componentelor in curry variaza in functie de clasa sociala, regiune si familie. Ingredientele si proportiile sunt astfel echilibrate incat sa se potriveasca insa cu preparatul servit. Din India, curry a ajuns in China, Pakistan, Sri Lanca. Fiecare tara a adus cate o modificare in reteta. De exemplu, in China, curry contine ghimbir, chimion, mustar, sofran si fruzna de dafin. Astfel, poate fi folosit la preparatele din fructe de mare. Bucatarii din Sri Lanka prepara curry cu nucsoara, el are culoare neagra, ingredientele fiind rumenite in coptor. In Nordul Indiei se adauga cardamon si scortisoara, iar in sud-estul Asiei reteta contine ghimbir si usturoi. Mai nou, in unele tari asiatice, in curry se adauga mere si miere.

SANATOS. Desi este originar din India, curry a devenit un produs traditional britanic. Englezii au imprumutat reteta de la indeni si au popularizat-o. Ingredientele continute in curry sunt foarte sanatoase. De exemplu, coriandrul si chimenul sunt digestivi si contin vitamina C, iar sofranul previne cancerul.

RETETA

Zalatina pentru bucate
Iei o oala de cinci oca si pui inuntru urmatoarele: sase picioare de mascur, patru de vitel, un cap de vitel fara creieri, un font de jambon cu carne afumata de mascur, putina sare, putin piperiu si pe tata enibahar, si umpland oala cu apa, o lasi sa fiaba doua ceasuri. Dupa aceea, pui in tingire vreo cateva felii de slanina, de cepe, de morcov, de caralabe, un font carne de oaie s-un font ciolan bun de vaca faramat in bucatele si o acopere cu capacul ei, lasind-o sa fiarba pe jaratic atita de mult, pin’ce se va rumeni fara sa se arda. Si cind va fi mai bine rumenita se va turna in oala ce de cinci oca, in care zama se afla fiarta, pe care o lasi iarasi sa mai fiarba un ceas si o strecori prin o sita deasa. Si pui o litra si mai putin otet si iarasi o lasi sa mai fiarba un ceas. Apoi pui in alta oala trei albusuri de oua cu coaja cu tot, le bate bine cu lingura si peste ace toarna zama clocotita si le bate bine, puindu-le in spuza fierbinte, si, dupa jumatate ceas, le strecoara. si intinde un sarvet, puind deasupra lui hirtie groasa sugatoare, si toarna peste ea incetisor zama aceea, pantru ca sa se strecoare limpede. Iar daca se va raci, o vei incalzi de isnoava. Si, racindu-se, o poti intrebuinta la ce vei voi.

M. Kogalniceanu, C. Negruzzi:
"Retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti";
Editura Timpul; Iasi 2005
×
Subiecte în articol: gastronomie reteta curry