Diversitate culturală în inima Cetăţii Sighişoara

Adagiul lui Schiller - "Compară-te, ca să înţelegi cine eşti!" - a avut efect la Sighişoara, unde acum nouă ani, din dorinţa de a se cunoaşte mai bine, etnici români şi germani au dat naştere "proetnicei de sine"; altfel spus, au construit "ProEtnica", cel mai important festival al minorităţilor naţionale din România şi unicul care le adună pe toate laolaltă într-un spectacol neîntrerupt pe parcursul a mai mult de o săptămână.

De nouă ani la Sighişoara, sfârşitul verii e multietnic şi multicultural. De nouă ani, vechea cetate îşi primeşte oaspeţii care pornesc în căutarea comorii. O comoară care curpinde în esenţa ei nu aur şi monede, ci cântece, dansuri, aspiraţii şi foarte multă culoare. În perioada 14-22 august la Sighişoara şi-au dat întâlnire 20 de comunităţi etnice cărora - element de noutate - li s-au adăugat în 2009 comunităţile de migranţi şi refugiaţi formate în ţară.

MANIFESTĂRI MULTIETNICE
"Unitate în diversitate", acesta a fost mottoul sub care au fost grupate toate manifestările. Fie că au fost expoziţii de artă plastică, de carte şi de afiş teatral, filme, dezbateri, parade ale portului popular tradiţional, dar şi expoziţii de produse meşteşugăreşti şi demonstraţii culinare, oferta a fost variată. Astfel, Uniunea Armenilor din România a organizat o expoziţie de tablouri cu tema "Energie cromatică europeană", dar şi o inedită expoziţie de icoane pe sticlă. La standurile meşteşugăreşti, macedonenii au împletit ciorapi, slovacii şi cehii au expus broderii specifice acestui spaţiu, pentru ca polonezii să demonstreze cum se pot face butoaie straşnice gata să fie umplute cu vin de toamnă.

CÂNTECE ŞI DANSURI, ARMONIE DE CULORI
După lungi preumblări pe străzile cetăţii, printre atâtea ispite multiculturale, seara vibra în ritm de dans atunci când pe scenă au urcat ansamblurile de dans Plavi Delija (sârbi), Domokos Pal Peter (maghiari), Asul de Treflă (romi), Vartavar (armeni), Hora (evrei), Codlea (germani), Cerovina (slovaci), Iholu (aromâni), Delikanillar (turci), Ciubcik (ruşi lipoveni), pentru a aminti doar câteva dintre ele. Pasărea Colibri, Taraful Zece Prăjini, Night Losers, Adrian Ivaniţchi sau Maria Gheorghiu au concertat pentru toţi cei care au avut şansa de a participa la cele nouă zile de festival.

În Piaţa Turnului cu Ceas care adăposteşte Muzeul Sighişoarei au putut fi admirate rochii şi cămăşi, bijuterii, obiecte de pielărie, decoruri şi păpuşi, dar şi ţesături, mobilă pictată, măşti. Preţioase au fost demonstraţiile practice, dar şi spectacolul gesturilor ce desăvârşeau, model după model, ouăle încondeiate.

N-au fost uitaţi gurmanzii, care au avut ocazia să guste, la standuri, sarailii şi baclavale pregătite de tătari, gogoşi din Bucovina sau "bigos" (varză cu carne) şi "sernik" (prăjitură cu brânză), mâncăruri tradiţionale ale polonezilor.

POVESTEA UNUI MODEL DE SUCCES
"ProEtnica s-a dovedit «un festival inclusiv», pentru că am inclus toate minorităţile naţionale, comunitatea romă şi alte etnoculturi, cum sunt cele ale refugiaţilor", e de părere directorul festivalului, Herr Volker Reiter, germanul care s-a îndrăgostit acum 11 ani de România şi n-a mai părăsit-o decât pentru scurte vacanţe. L-am întâlnit la toate manifestările alături de mama sa, care venise pentru prima dată la Sighişoara, şi l-am întrebat cum se simte în România.

"Ca şi etnicii alături de care ne aflăm zilele acestea" - ne-a răspuns - "am dreptul să spun că mă simt şi eu un pic român, deşi m-am născut în Germania. O parte din identitatea mea e deja românească şi acest lucru se simte atunci când mă reîntorc, vremelnic, în Germania.





Recent, un taximetrist din Berlin mi-a spus, crezând că nu sunt german: «Vorbiţi, totuşi, destul de bine germană»... Tot astfel se întâmplă cu românii care trăiesc în mijlocul unor majorităţi de altă etnie şi care, treptat, preiau elemente din cultura dominantă. ProEtnica are tocmai această menire: de a-i pune faţă în faţă pe reprezentanţii etniilor din România pentru a se cunoaşte mai bine.

Nu poţi înţelege şi nu poţi fi tolerant atunci când nu cunoşti nimic despre celelalte etnii conlocuitoare. În acelaşi timp, te poţi astfel cunoaşte mai bine pe tine însuţi. Eu am descoperit aici, la Sighişoara, că sunt german...".

Modelul ProEtnica e unul simplu: fiecare om are libertatea să se exprime cultural după bunul plac. Dacă se simte mai mult german decât român, locul său e pe scenă, alături de germani. Sângele nu poate hotărî întotdeauna în locul individului; unii văd mai bine viitorul decât trecutul, materia sufletească se schimbă de la an la an.

ROMÂNIA, ÎN VIZIUNEA UNUI GERMAN
Cum arată România în viziunea lui Volker Reiter? O întrebare cu care deschidem numărul dedicat gastronomiei multietnice: "În România", ne spune acest ministru fără portofoliu al minorităţilor etnice, "e foarte mult talent şi foarte puţin pragmatism, în timp ce în Vest avem foarte mult pragmatism şi mai puţin talent. O sinteză între cele două ar fi potrivită, iar ProEtnica devine foarte interesantă din această perspectivă".


Dansuri dramatizate
Norocoşi invitaţi la ProEtnica, francezii din Marsilia au urcat pe scenă cu un spectacol de dansuri dramatizate care a reconstituit ciclul activităţilor rurale de bază în decursul unui an. Prezenţa lor s-a datorat unei întâmplări: anularea unei reprezentaţii la Braşov. În componenţa formaţiei am remarcat trei copii de 2-4 ani care au dat candoare spectacolului.


Animaţie
Cea mai animată zi a festivalului a fost 15 august, când creştinii ortodocşi au prăznuit-o pe Sfânta Maria. Sighişoara s-a umplut de tineri, s-a vorbit în toate limbile europene, s-au făcut declaraţii de dragoste şi cereri în căsătorie, s-au regăsit, la un pahar de bere, vechi camarazi. Ca odinioară, cetatea a închis în sine o lume voioasă şi oarecum prosperă, lăsând în afara zidurilor ei grija zilei de mâine şi povara anilor mult prea grăbiţi.


Concert
Aflaţi în drum spre Ungaria, unde urmau să dea un concert, muzicanţii din Fanfara Zece Prăjini, după numele satului ieşean în care locuiesc, au avut un recital bine primit la ProEtnica. Muzica lăutarilor moldoveni este, de altfel, binecunoscută în toată Europa. Fenomenul supravieţuirii fanfarelor de la sat, parte a supravieţuirii etnice prin cultură, a devenit, mai nou, obiect de studiu în universităţi.