x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Evenimentele săptămânii

Evenimentele săptămânii

21 Apr 2011   •   11:01
Târg cu bunătăţi. Expoziţii cu vânzare, demonstraţii culinare, şcoală de tradiţii pentru copii şi tineret, distracţii şi concursuri, concerte folclorice şi multă voie bună, iată atracţiile Târgului Tradiţional de Florii şi de Paşte din Bucureşti. Târgul de Florii s-a organizat la sediul Penny Market XXL Pantelimon, în perioada 14, 15 şi 16 aprilie, iar Târgul de Paşte a avut loc între 18 şi 23 aprilie, la Mall Grand Arena, în Berceni. Cei prezenţi au putut găsi dulciuri şi ornamente pentru Paşte, ouă încondeiate, lumânări, icoane pe sticlă şi multe alte surprize. Ioan Şchiopu a venit tocmai din Botoşani, din satul Stăuceni. El a adus pentru bucureşteni cozonac domnesc, miel din cocă de cozonac, chec cu cacao şi nucă, pască din ciocolată sau cu brânză dulce, nuci umplute cu gem de prune, cornuleţe fragede cu rahat, biscuiţi de casă, pricomigdale, ciocolată de casă etc. (Carmen Drăgan)

în ţară
1 mai. Festivalul primăverii. Băile Balvanyos, Covasna. La festivalul organizat de ANTREC vor fi degustate şi preparate tradiţionale, specifice anotimpului.

29 aprilie-1 mai. Târg de nunţi. Râmnicu-Vâlcea. În Centrul de expoziţii şi evenimente Troianu se desfăşoară cel mai important târg de nunţi al anului organizat în oraş.

în lume
28 aprilie-1 mai. Competiţia Barista. Austin. Texas. La competiţie se vor întrece barmani din Texas. Ei vor prepara diverse sortimete de cafea.

30 aprilie-2 mai. Festival de mâncare şi vin. Tewkesbury, Anglia. La eveniment vor fi prezentate cele mai proaspete produse regionale.

29-30 aprilie. Festival de vin. Dana Point, California. Vin de calitate, mâncare cu gust, muzică live – acestea sunt ingredientele festivalului.

29-30 aprilie. Festival de vin şi mâncare. Branson. Missouri. Vor fi celebrate diverse mâncăruri şi vinuri din regiune, expuse spre vânzare vizitatorilor. (C.D.)

×