x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Fara carne

Fara carne

05 Apr 2005   •   00:00

  • de MONICA ANDRONESCU
  • BUCATARIA DE POST
  • Postul Sfintelor Pasti. Timpul adevaratelor prefaceri. Vreme de curatire a trupului si a sufletului. Infranare de la cele ale lumii acesteia. Dragoste. Caci Postul, ca orice nevointa, inseamna in primul rand dragoste si lasarea libera a duhului sa-si exprime ale sale. Dupa cum spunea Sf. Apostol Pavel, "trupul ravneste impotriva duhului si duhul ravneste impotriva trupului"…

    Si totul in jur pare a ne imbia la postire, caci in roadele pamantului Domnul pare a fi avut grija sa puna toate cele necesare, pentru ca trupului nostru sa nu-i fie greu sa poarte povara, iar sufletul sa se inunde la sfarsit de bucuria Invierii. Caci carnea, ouale, laptele, branza, atat de necesare organismului nostru, nu sunt deloc de neinlocuit. Proteinele sau calciul pe care le contin acestea se gasesc ascunse si prin alte alimente. Si dintre toate, soia este cea care poate tine locul, cu succes, carnii, atat ca modalitati de preparare, cat si in ceea ce priveste proprietatile, fiind chiar in multe privinte mult mai sanatoasa decat aceasta.

    Bogata in proteine, dar si in lipide, glucide, calciu, fier sau magneziu, soia, alaturi de alte alimente care pot fi folosite in timpul Postului, cum ar fi ciupercile sau fasolea, va inlocui fara probleme nevoia de proteine a organismului, iar lecitina continuta de aceasta este asemanatoare celei din galbenusul de ou. Maslinele, folosite si de ascetii greci care predicau in pustie, sunt alimente extrem de bogate in fosfor sau potasiu, acestea putand inlocui fara probleme carnea de peste, mai ales daca le vom asocia si cu orezul, care este un aliment de asemenea bogat in calciu, fosfor, fier sau potasiu. Verdeturile, precum spanacul sau stevia contribuie si ele prin calciul, magneziul, fierul si vitaminele pe care le contin. Fructele, de asemenea, sunt extrem de importante, fructul de kivi fiind bogat in calciu, banana in magneziu, potasiu si fier, iar marul asemenea. Gradina Domnului e mare, si toate sunt bine randuite inca de la inceputurile lumii…

    POSTUL MARE
    Postul pe care-l tinem noi in aceste vremuri este, asa cum arata si Ieromonahul Rafail Noica, mai degraba "un prim pas accesibil tuturor", este ceea ce s-ar putea numi un regim, o dieta binevenita in aceasta perioada a anului, in care organismul are nevoie sa se curete de "dulcele" din care s-a infruptat cu prisosinta de la Craciun incoace. Iar sufletul isi cere si el dreptul la rugaciune, pentru ca Sarbatoarea Sfintelor Pasti sa fie intampinata asa cum se cuvine. Caci nu e intamplator faptul ca parintii Bisericii au randuit tocmai in aceasta perioada a primaverii Postul Pastilor.

    CARNACIORI DE SOIA CU SPANAC

  • Ingrediente: un kg de spanac, doua cepe mari, cativa catei de usturoi, ulei, zeama de la o lamaie, sare, piper si 500 de gr de carnaciori de soia
  • Preparare: Spanacul se curata si se spala bine, se opareste in doua ape si se pune la rumenit in ulei impreuna cu ceapa taiata marunt. Se adauga o cana cu apa si se lasa sa fiarba inabusit la foc mic. La final se adauga usturoiul pisat, sare si piper si se drege totul cu zeama de lamaie. Alaturi se prajesc bine carnaciorii de soia si se servesc impreuna cu spanacul astfel preparat.
  • PILAF CU URZICI

  • Ingrediente: doua cani cu orez, o ceapa mare, un ardei, un morcov, o mana de ciuperci, ulei de masline, 5 linguri piure de urzici, o cana cu zeama de urzici, sare, piper.
  • Preparare:
  • Ceapa se taie marunt si se caleste in ulei, apoi se adauga orezul si se calesc impreuna cateva minute. Morcovul taiat rondele, ardeiul si ciupercile se adauga si ele, iar apoi zeama de urzici, si se lasa sa fiarba inabusit pana cand orezul incepe sa se umfle. Cand acesta e aproape gata, se pune si piureul de urzici si se potriveste de gust. Se mai lasa sa fiarba un sfert de ora la foc mic.

    ×