x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Fastul ospetelor romane

Fastul ospetelor romane

de Anna Borca    |    19 Noi 2005   •   00:00
Fastul ospetelor romane

Ospetele somptuoase s-au organizat la Roma incepand cu secolul al II-lea i.e.n. In epoca imperiala ele au devenit o moda la curtea imparatilor, dar si a patricienilor.

Ospetele somptuoase s-au organizat la Roma incepand cu secolul al II-lea i.e.n. In epoca imperiala ele au devenit o moda la curtea imparatilor, dar si a patricienilor.

Celebre au ramas ospetele de la curtea imparatului Nero si a lui Trimalchion, un libert (sclav eliberat) ajuns foarte bogat. De la Petronius, considerat "arbitrul elegantei", autorul romanului de moravuri "Satyricon", avem descris luxul prezentarii, abundenta si excentricitatea mancarurilor, la unul dintre banchetele oficiale oferite de Trimalchion, care a trait in primul secol al epocii imperiale.

In ce consta acest fast? La aperitiv, sclavii aduceau o masa pe care se afla un magarus de bronz. Pe spinarea magarusului erau doi desagi: unul era cu masline verzi, celalalt, cu masline negre. Langa asin se aflau doua podulete arcuite cu harciogi fripti si presarati cu miere si mac. Carnatii fripti erau adusi pe o frigare de argint, iar dedesubtul gratarului, in loc de carbuni, se aflau prune de Siria umplute cu seminte de rodie.

ABUNDENTA. Urma masa propriu-zisa, compusa din doua feluri de mancare si trei fripturi. Dar ce fripturi! La inceput era adusa, pe o tava mare, intr-un cos impletit, o gaina de lemn cu aripile intinse, de sub care se scoteau oua de paun a caror coaja era din aluat de prajitura. Inauntru avea fiecare cate o pasare mancatoare de smochine, invelita intr-un galbenus de ou cu piper. Al doilea fel era servit tot pe o tava rotunda, pe care erau zugravite cele 12 semne ale zodiacului. Pe fiecare semn era pusa mancarea cea mai potrivita zodiei: Berbec - mazare cornoasa; Taur - o bucata de carne de vita; Gemeni - fudulii si rinichi; Rac - o coroana; Leu - o smochina de Africa; Fecioara - ugerul unei scroafe tinere; Balanta - un cantar adevarat pe a carui talere se afla o turta cu branza si o placinta; Scorpion - un pestisor de mare; Sagetator - un corb; Capricorn - un rac-de-mare; Varsator - o gasca; Pesti - doi somni marini. La mijlocul tavii se afla o brazda de iarba verde, pe care erau asezate faguri de miere. Dedesubt era o alta tava, dreptunghiulara, cu alte ciudatenii culinare: pasari indopate, uger de scroafa, un iepure. In colturi, patru statuete ale satirului Marsyas din ale caror flaute curgea un sos picant peste niste pesti, care inotau intr-o mare miniaturizata.

COPIOS. Desfraul gastronomic continua. Asezate pe cate o masa "fripturile" erau aduse de sclavi. Erau trei uriase animale fripte. Pe prima masa - un mistret, a carui carne era cea mai apreciata. Mistretul avea pe cap o tichie de libert, iar de colti erau atarnate doua cosulete din foi de palmier. Unul era plin de curmale uscate, celalalt, de curmale proaspete. In jurul marelui vanat se aflau pui de mistret, facuti din coca de prajituri. Pe a doua masa era un porc, de sub care ieseau, in sir, carnatii si toba. Pe a treia masa - un vitel pus pe o tava de argint. Ospatul se incheia cu desertul. Se serveau prajituri si fructe de tot felul: mere, pere, prune, gutui, smochine, struguri. Vinul indulcit cu miere stingea setea mesenilor. O astfel de masa tinea de seara pana in zori.

LA MASA
Dat de multe ori drept exemplu pentru biciuirea si pedepsirea exceselor de tot felul, la masa, poetul Martial da dovada de sobrietate in aranjarea ei. Iata cateva dintre preparatele cu care isi servea invitatii: "Ingrijitoarea gospodariei mele mi-a adus nalba, care usureaza digestia, si alte bunatati ce se mai gasesc in gradina mea de legume; printre acestea este si laptuca cea crescuta la suprafata si prazul, care trebuie taiat in felii si nu lipseste nici menta care produce ragaieli, si nici varza salbatica. Oua taiate marunt vor incununa scrumbiile intinse pe un strat de ruta amara; si va mai fi si uger de scroafa in saramura de lacherda. Cam acestea ar fi gustarea". Iar masa propriu-zisa consta dintr-un singur fel de mancare.
×
Subiecte în articol: masa gastronomie