Firul de ceapa dostoievskian

De-un fir de ceapa tine vesnicia uneori! Caci nu-i nimic mai important ca milostenia pe lumea asta. Mi-am amintit zilele trecute de o poveste care, la vremea la care am citit-o, m-a marcat profund. Dostoievski, "Fratii Karamazov". Nu stiu cati dintre noi mai au timp sa se intoarca macar din cand in cand spre carte. Cati dintre noi isi aduc aminte de acea crestineasca "hrana pentru suflet"? Poate ca toti am avut o perioada in viata cand grija zilei de maine era lasata in voia Domnului, iar Domnul ii dadea de cap, poate ca toti am fost odata mai buni si ne promitem in fiecare clipa ca, atunci cand vom avea timp, vom fi din nou buni.

Dar sa va spun mai bine povestea. O femeie subjugata patimii avaritiei face un singur dar in toata viata ei, iar acela este un fir de ceapa. Cand vine ceasul Judecatii, ingerul pazitor ii sta aproape si cauta cu infrigurare fapte bune printre paginile vietii ei. Si gaseste... firul de ceapa. I-l intinde incercand sa o salveze din flacarile iadului, iar ea il prinde cu disperare. Ceilalti condamnati, vazand ca au si ei o sansa de salvare, se agata de femeie. Si firul de ceapa se rupe. Dar nu pentru ca n-ar fi putut sa tina o povara ca aceea, ci pentru ca femeia crede ca dreptul la viata il are doar ea, caci darul fusese al ei.

Ma intreb cati dintre noi procedam in fiecare zi asemenea femeii din poveste, care n-a daruit nimic in viata ei decat un fir de ceapa. Cati dintre noi ne asezam la masa noastra, mai bogata sau mai putin bogata, uitand mereu ca sunt oameni care s-ar multumi cu mult mai putin. Firul de ceapa din povestea lui Dostoievski este legatura omului cu vesnicia. Darul cel mai mic devine mare in ochii Dumnezeirii, atunci cand suna ceasul Judecatii. Ingerul nostru nu uita nimic si, asemeni ingerului femeii din poveste ne intinde chiar si acel firisor pe care cu greu l-am daruit in viata noastra. Femeia din poveste a pierdut Mantuirea nu pentru ca firul ar fi fost prea subtire, ci pentru ca n-a vrut sa le acorde si celorlalti sansa la salvare.

INGREDIENT: TEMPERA

"Carpete rosii" de Matisse Arta inceputului de secol XX se anunta terifianta in manifestare. Teoria relativitatii a lui Einstein, cele trei eseuri despre sexualitate ale lui Freud, aparitia cinematografiei, revolutia ruseasca, cele doua razboaie mondiale si toate celelalte manifestari sangeroase de pe glob fac din gruparea fauvistilor niste salbatici in manifestare. Culoarea pasionala pe care acestia o promoveaza naste in multi dintre privitorii expozitiei de pictura "Salonul de toamna" din 1905 de la Paris reactii controversate. Denumiti si "La cage aux fauves" ("Cusca fiarelor") acestia se remarca prin curajul manifestat in abordarea culorii. Parintele acestei manifestari de seama este Matisse. Fascinat de contrastul culorilor pure, pune accent pe expresivitatea formelor abordate. Fapt sesizat si in lucrarea "Carpete rosii". Maniera picturala din acesta natura statica, cat si din alte reprezentari de acest fel, face din Matisse ceva unic. Aici, pepenele poate deveni un simbol al fecunditatii, datorita numeroaselor sale seminte. De aceea, pe vremuri se ofereau in Vietnam mireselor seminte de pepene si portocale, tocmai pentru ca aveau aceasta semnificatie, conferindu-le darul de a face copii superbi… (Viorica Romascu)