x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Fondue, o reţetă care a cucerit lumea

Fondue, o reţetă care a cucerit lumea

de Diana Scarlat    |    05 Mar 2019   •   20:10
Fondue, o reţetă care a cucerit lumea

Fondue este o reţetă clasică pentru Franţa sau Elveţia, amestecă mai multe tipuri de brânză cu pâine aromată. Se poate folosi focaccia, pâine de măsline sau grisine şi, pentru un fondue cu aromă diferită, se amestecă brânzeturi franţuzeşti sau mozzarella, dolcelatte şi parmezan. Pentru fondue se foloseşte un vas încălzit, în care se amestecă, până la lichefiere, cele două, trei sau patru tipuri de brânză, în funcţie de reţetă. Una dintre reţete foloseşte 1 căţel de usturoi, tăiat în două, 290 ml de vin alb, 1 linguriţă de suc de lămâie, 225g de brânză Emmental rasă şi 225g de brânză Gruyère rasă, 1 linguriţă de făină de porumb, 1 lingură Kirsch (opţional) şi bucăţi de pâine tocată. Metoda de preparare presupune mai întâi frecarea interiorului oalei pentru fondue cu jumătăţi de usturoi, după care se adaugă vinul şi sucul de lămâie în oală şi se încălzeşte conţinutul până la fierbere. Se scade căldura şi se adaugă la amestecul de brânză, care se fierbe uşor, până când devine neted. Brânzeturile se amestecă treptat, până se topesc. Se pot adăuga făină de porumb şi apă. Amestecul nu se lasă să fiarbă.

×