x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Fructul cu patru arome

Fructul cu patru arome

de Cristina Andreea Catana    |    23 Noi 2005   •   00:00
Fructul cu patru arome
RETETE CU ADRESA
Originara de pe teritoriul actual al Iranului, rodia a fost cultivata si aclimatizata inca din Antichitate in spatiul mediteranean. Spaniolii au fost cei care au dus-o si peste Ocean, in 1779, astfel incat rodia a devenit un fruct cunoscut si cultivat in intreaga lume.

POPULARITATE. Sucul de rodie este foarte popular in Orientul Mijlociu si folosit atat in bucataria iraniana, cat si in cea indiana. Siropul de rodie este intrebuintat la prepararea cocteilurilor alcoolice sau nu. Inainte ca rosiile sa ajunga in Orientul Mijlociu, persii foloseau rodiile drept ingredient de baza al bucatariei lor. Este preparat si astazi in multe retete traditionale ale populatiei care traieste in acele teritorii. Semintele fructului de rodie sunt folosite in multe dintre bucatariile lumii drept condimente.

SANATATE. Un singur fruct de grenadina ii asigura unui adult 40% din necesarul zilnic de vitamina C. De asemenea, este o sursa importanta de acid folic si antioxidanti. Daca este aplicata pe o rana deschisa, rodia proaspata poate fi un antiseptic foarte eficient.

Invelitoarea semintelor este foarte rar consumata cruda. Semintele insa se pot manca oricum, iar gustul lor depinde de gradul de coacere al fructului. Pot fi dulci, amare sau picante sau undeva intre toate aceste gusturi.

MITURI SI LEGENDE
Egiptenii ingropau rodii in piramide pentru a-i insoti si pe lumea cealalta. Si babilonienii credeau in puterea acestor fructe si, inainte de fiecare batalie, mestecau seminte pentru a deveni invincibili.

In Coran, Cartea Sfanta a Musulmanilor, rodia este pomenita de trei ori (6:99, 6:141, 55:068) . De doua ori pentru a ilustra lucrurile bune create de Allah, iar a treia oara este mentionata ca fruct aflat in Gradina Paradisului.

Rodiile apar si in mitologia greaca. Persephone a fost condamnata sa isi petreaca in Tinutul lui Hades jumatate de an pentru ca apucase sa manance un sambure de rodie.

COCTEIL ROSU

Ingrediente: 25 ml de gin, 25 ml de votca, 25 ml lichior crema de rodie, 3-4 linguri suc de lamaie.

Preparare: Intr-un shaker amestecati 25 ml de gin, 25 ml de votca, 25 ml lichior crema de rodie si 3-4 linguri cu suc de lamaie. Turnati intr-un pahar de cocteil, in care ati pus cateva cuburi de gheata, completati cu sifon si adaugati inca 2-3 linguri cu lichior crema de rodie.

PRAJITURA DE RODIE

Ingrediente: doua oua, trei sferturi de cana cu zahar, o ceasca cu faina, o lingurita cu praf de copt, o ceasca cu suc de rodie.

Preparare: Ungeti cu ulei si presarati cu faina o tava. Intr-un bol, bateti ouale pana se transforma intr-o spuma, in timp ce adaugati zaharul putin cate putin. Adaugati faina in compozitia din ou si zahar, praful de copt si sucul de rodie. Totul se pune in tava si se lasa sa se coaca 40 de minute la foc mediu. Se raceste si apoi se asaza pe o farfurie. Se pudreaza cu zahar.

SUPA DE RODIE

Ingrediente: trei sferturi de cana cu linte, doua lingurite cu margarina, o ceapa tocata, 8 cesti cu apa, o ceasca cu orez cu bobul lung, sare, piper macinat, o jumatate de ceasca cu patrunjel tocat, o jumatate de ceasca cu ceapa verde tocata, o ceasca cu suc de rodie, o lingura cu unt, doua lingurite cu menta, o lingurita cu stafide.

Preparare: Lintea se spala in cateva ape, apoi se lasa sa se usuce. Cele doua lingurite cu margarina se topesc pe foc mic, dupa care se adauga ceapa. Peste aceasta se pun apa, lintea, orezul, sarea si piperul. Se lasa sa fiarba. Cand clocoteste, se da focul mai mic si se acopera. Se lasa sa fiarba pana cand lintea si orezul se inmoaie. Se adauga patrunjelul, ceapa verde si sucul de rodie. Se mai fierbe inca 15 minute. Separat se topeste untul, apoi se adauga menta. Cand este gata, se pun peste supa. La sfarsit se adauga si stafidele.
×
Subiecte în articol: rodie