Reminiscenţa serbărilor bahice se pare că ridică, la intervale regulate de timp, moralul românilor, oarecum în buna tradiţie latină, care cerea ca "bonum vinum laetificat cor hominis".
Vinul bun şi inimile vesele au dat culoare şi atmosferă Galei Vinului Românesc 2008, unde s-a făcut un bilanţ pozitiv al anului viti-vinicol 2008. "Ne-am propus să replantăm, anual, 4.000 de hectare de viţă românească, iar dacă ne vom restructura mecanizarea şi ne vom optimiza marketingul, avem toate şansele să rămânem pe piaţă cu soiuri autohtone de mare valoare", declara Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului.
Calitate
Pentru prof. Valeriu V. Cotea, preşedintele PNVV, Gala a fost o ocazie de a scoate în evidenţă că vinul e un produs naţional tradiţional. Ce ne lipseşte să fim cei mai buni? Vinul!... Educaţia. "Străinii, spunea el, caută vinul românesc de calitate. Numai că produsul original e rar, întrucât şi suprafeţele cultivate sunt mici. O Fetească Neagră sau o Fetească Albă, o Grasă de Cotnari sau o Crâmpoşie sunt vinuri de mare calitate, care ne-ar face imagine mai mult decât orice campanie artificială. Plantarea acestor soiuri e luată de multe ori pe cont propriu de întreprinzători-kamikaze, cum e dr Ion Puşcă. Eu cred că, în câţiva ani, aceste soiuri care sunt o raritate, dar o raritate frumoasă, vor avea succes şi pe piaţa europeană."
În plină criză economică şi financiară globală, a vorbi despre strălucirea unui domeniu de export pare un hazard. Totuşi, datele oficiale arată că piaţa românească a vinului îmbuteliat a crescut în ultimul an cu 27%, în condiţiile în care consumul intern de vin românesc, comparativ cu cel din import, deţine o cotă de 97%. Această creştere spectaculoasă, cuplată cu extinderea plantaţiilor de viţă-de-vie din soiurile autohtone, nu va fi însă de lungă durată, estimează George Moisescu, un specialist al domeniului. Pentru el, vinurile sud-americane şi australiene reprezintă, prin calitate şi preţ, un concurent pe piaţa românească. Pe de altă parte, din cauza declinului economic, a şomajului şi a sărăciei, românii s-ar putea reorienta spre consumul ieftin, de la poarta producătorului.
Laureaţii Galei Vinului
Au fost premiaţi, între alţii, Murfatlar-România pentru "Lacrima lui Ovidiu 12" (cel mai medaliat vin românesc la concursurile internaţionale), Cotnari pentru Grasa de Cotnari 2006 (cel mai bine vândut vin românesc alb DOC), Recaş (cel mai important exportator de vin românesc, Pinot Grigio 2007/2008), Cezar Ioan (premiul "Radu Anton Roman" pentru jurnalistul de vin al anului), Ion Măluţan, Cotnari (oenologul anului), TVR – Viaţa Satului şi Radio România – Antena Satelor (pentru promovarea vinurilor româneşti), SC Domeniile Dealu Mare SRL (cea mai mare investiţie a unui nou producător), Murfatlar România, pentru Zestrea Murfatlar şi Pinot Noir& Merlot (cel mai bine vândut vin roşu DOC), Jidvei (cea mai extinsă suprafaţă nou înfiinţată cu viţă-de-vie) ş.a..
Un sfat de Sărbători
Se apropie Sărbătorile, când tot românul pune pe masă o sticlă de vin. Inclusiv cei care se află în alte ţări. Pentru aceştia din urmă, vinul conţine un cod al amintirilor. În magazinele pentru români din străinătate se vând, în preajma Crăciunului, vinuri româneşti. Sfatul specialştilor este ca să cumpere o sticlă de vin cu mintea şi nu cu sufletul. Nu doar mărcile cunoscute, care deşteaptă nostalgia trecutului şi fiorii primului pahar în plus, reprezintă azi o garanţie a valorii vinului românesc. Sunt zeci de crame româneşti mici şi valoroase, care în umbra firmelor cu producţie industrială, oferă vin de mare calitate. Iar românul, aidoma căutătorului de trufe, trebuie să aibă răbdarea să le descopere.
Citește pe Antena3.ro