Incursiune in "Romania culinara": retete din satele judetului Calarasi
Din sumar: Reteta de suflet / Recomandarea saptamanii - Picanterii culinare / Ghizmana de Gradistea / Bucatarie calaraseana / Bucate culese din Baragan / Din struguri de Ostrov / Puterea de dincolo de fire / Vatra veche, romaneasca de la… muzeu / Tentatii marine / Simfonie in rosu si alb / Intre miracol si bun-gust / Pauza de cafea / Meniuri cu timbru / Bucatar de rezerva / Agenda gurmanda / Food world / Caiet de retete /

Reteta de suflet

O calatorie in Baragan incepe cu mirarea dinaintea cerului mult mai inalt decat il stim privindu-l dintre colosii cenusii de beton ai Capitalei. Continua cu nefirestile forme ale norilor, care alearga pe albastrimi, spunandu-ne povesti. Vaduvit de zapada, Baraganul isi arata pamantul negru lucios, rodnic, peste care plugul a trecut parca prea din vreme. Si pana sa dam de apa Dunarii, de legendele ei cu somni uriasi (monstri de sute de kilograme, batrani de sute de ani), suntem deja fermecati de mirajul granelor ce vor fi sa creasca pe intinsul lui. Simbolurile heraldice ale calarasenilor erau candva pestele si snopul de grau. Asezate impreuna pe acelasi scut. La Muzeul Dunarii de Jos, privind mulajul unui astfel de scut, aveam sa-mi amintesc ca, nu demult - sa fie doar vreo cativa ani de-atunci - tot intr-un sat din Calarasi ne-a fost adus la masa un vas in care se pregatise un fel de tocana cu legume si peste. Ce-avea special felul acela de mancare? Vasului de lut i se pusese un capac de paine, pe care gospodina asezase apoi un peste modelat din aluat. Piesa aceea de muzeu parea mai degraba mulajul vasului cu tocana de legume si peste si acoperamant din aluat de paine. Cine de la cine isi luase modelul? Ar fi greu de raspuns. Locurile pe care le-am batut timp de cateva zile erau impregnate de legende, istorii si istorie pura. Nu trebuia decat sa asculti, caci oamenii se intreceau a-ti vorbi despre toate, de parea ca doar pe tine te asteptasera sa vii. Aceasta este de fapt starea adevarata a taranului roman, care, in felul lui, lupta sa-si pastreze traditiile ori macar sa le dea in seama celor care le vor pune, pentru viitorime, in vitrina muzeului ori in pagina unui ziar. Fie si in cea a unei reviste de gastronomie, caci bucatele stramosesti sunt si ele parte a fiintei unui neam.

Iaurtul de Coadele

Aveam de ales intre ceai, cafea si o cana cu iaurt "de Coadele". Calatoria noastra spre satele din judetul Calarasi a inceput intr-o dimineata de ianuarie, din biroul directorului Muzeului Dunarii de Jos, Marian Neagu. Arheologul ne imbia sa gustam una dintre "comorile" locale, iaurtul dintr-un sat al comunei Gradistea, situat nu departe de un sit arheologic valoros, "la coada lacului" - de fapt o ramasita a ceea ce se cunostea candva sub numele de "plamanii Dunarii". Fie si numai din curiozitate (gastronomica), am ales cana plina cu iaurt local, gros, gras si gustos, care ne-a facut sa uitam (in dimineata aceea) de lactatele pasteurizate pe care le putem cumpara din magazinele bucurestene. Si daca ar fi sa revin curand in zona de Baragan a Calarasilor, m-as intoarce si pentru iaurtul de Coadele. simona.lazar@jurnalul.ro