Geo Saizescu - Amintiri culinare

A regasit, in Franta, Oltenia natala

"N-am avut niciodata porniri culinare in sensul ca nu am studiat posibilitatea de a face o anume mancare, olteneasca sau ardeleneasca, sau una care sa aminteasca de tarile pe unde am umblat", ma surprinde regizorul Geo Saizescu cu o replica la subiect, in timp ce ma zgaiesc la fotografiile atarnate pe peretele din spatele biroului ticsit de hartii. Vazusem o poza cu Arghezi si gandul imi fugise la cirese. Nu sunt normal, dom’le!

"Sigur ca, desi nu este o preocupare deosebita pentru mine, viata m-a obligat, mai ales in perioada studentiei sa-mi organizez activitatea zilnica si din punctul asta de vedere." Ma invita sa iau loc pe undeva. Imi gasesc repede un scaun si ma asez mai intr-o parte, ca sa trag cu ochiul la poze!

"Nu puteam sa merg chiar in fiecare zi la restaurant si nici macar la cantina. Bineinteles ca iarna nu prea aveam incotro si, indiferent de facultatea pe care o urmam, mergeam cu totii la cantina. Dar vara? Ce faci vara? Ei bine, atunci imi organizam festinul de student profitand de tot ceea ce ofera anotimpul. Asa ca, in perioadele de evadare din mediul restaurantelor in care boema bucuresteana ma impingea, am devenit un expert al salatelor si al branzeturilor de tot felul. Era, ca sa zic asa, o tentativa de viata vegetariana. Nu puteau lipsi, insa, lactatele. Si nu intamplator. In satul oltenesc in care m-am nascut, aveam doua capre. Dupa cum cred ca se stie, in Oltenia Muma, capra este vaca saracului. Ca mezin al familiei, cu aceste "vaci" eu mergeam si la pascut, eu le si mulgeam. Stiind asta, evident ca, ajuns mai tarziu in Franta, unde, vorba aceea "apres le repas, du fromage", am avut o teribila surpriza cand am aflat ca tocmai laptele si branza de capra sunt tinute acolo la cel mai mare pret. Asa ca, nu stiu cat m-a impresionat pe mine bucataria frantuzeasca, dar stiu sigur ca am gasit acolo o frantura din bucataria mea olteneasca."

Privirea ii fuge intr-un colt al incaperii, parca furata de imaginea unei case de demult.

COPILARIE. "Si-mi mai amintesc ceva... Sarbatorile Craciunului. Pentru noi, copiii, perioada premergatoare era marcata de pomana porcului, o adevarata binecuvantare dupa un post consistent din ciorbe de diferite plante care sa asigure un comportament pios atat fata de biserica, cat si fata de propriul nostru trup. Apoi urma prepararea inegalabilei tobe taranesti si a caltabosului, toate aproape fara grasime. Niciodata n-am suportat grasimea. Cred ca asta mi se trage din familie, unde exista o repulsie fata de tot ce-i gras si imbuibat. Dar, se vede treaba ca n-am scapat nici acum de chestia asta. Eu insumi am devenit o data cu varsta mai rotofei, contrar copilariei si tineretii mele. Astfel, cu capitolul carnuri, fara a uita teribilele muraturi, in special vinetele murate in otet de vin negru, specifice zonei, se acoperea perioada de iarna. Asa ca, nu e de mirare ca nici in facultate si nici macar acum nu concep vara fara acea perioada vegetariana despre care iti spuneam.

Iti vorbesc de satul meu, pentru ca, pana la urma, preocuparile si obisnuintele din copilarie care tin de satul natal, se perpetueaza la mine si la altii, chiar daca evadeaza din mediul rural in orase mai mari sau mai mici. De altfel, la noi romanii, nici nu sunt prea multe generatii de oameni care sa aiba sorginte pur oraseneasca, iar placerea de a te reintoarce, macar in amintire, este acea aerisire totala, o curatire care improspateaza si trupeste si mental si, nu in ultimul rand, chiar sufleteste.

Dar, cel mai bine ar fi sa vorbesti cu fiul meu, Catalin, care este tot regizor", rupe deodata firul povestii Geo Saizescu. "Are o inclinatie teribila in ceea ce priveste arta culinara, care ma face sa-l invidiez uneori. Ca sa fiu sincer, in comparatie cu el, aventurile mele culinare din studentie par ca incercarile ucenicului vrajitor de a stapani arta maestrului. Fiind si un mare pescar amator, a devenit si un abil "pregatitor" de supe, sosuri si prajeli cu pestele pe care il convinge sa se dea prins. Si, se pare ca are mare putere de convingere. Stau marturie sezoanele noastre din Delta in care el se ocupa de tot ce inseamna fiinta acvatica ce urmeaza a fi invitata la masa noastra.

PESCUIT. De altfel, de vina sunt tot eu. Pe langa faptul ca toata familia pescuieste, cu ani in urma, am facut cateva documentare despre Delta pentru strainatate, iar Catalin mi-a fost alaturi mai mereu. De aici, se pare, si aplecarea lui speciala atat pentru zona asta, dar si pentru tot ce ofera ea frumos si gustos, ceea ce nu e deloc de neglijat. Sau fiind in zodia pestilor, pe 10 martie, trage la zodie...", rade dragastos.

"Nu stiu daca l-am molipsit si in ceea ce priveste regia. Cred ca asta s-a nascut din mers. Sincer sa fiu, eu as fi vrut sa se faca actor sau muzician, ca avea aptitudini, sau pictor, pentru ca dintotdeauna a avut un simt al culorilor deosebit. In schimb, el s-a apucat de aceasta meserie sfasietor de frumoasa dar si ingrozitor de grea!"

Imi amintesc o spusa a cuiva cum ca doua lucruri sunt grele in viata: carnea de porc si comedia!

SATUL NATAL. "Eu n-am cautat comicul cu orice pret. Si-am sa-ti spun si de ce. Radacinile mele sunt acolo in Oltenia, izvor de energie si, din pacate, de rautate si sfasieri. Dar si de capacitati, de indrazneala, chiar politica si sociala, cu toate ca au fost mereu saraci si necajiti, si cu viitor si fara viitor, si cu razboaie si fara razboaie. Ei insa sunt, ei vor sa faca! Pacala de acolo e! Rasul, dar si plansul, de acolo sunt!

In plus, trebuie sa-ti spun ca acolo, in satul ala al meu, absolut fiecare avea o porecla. Ei nici nu se cunosteau dupa nume. A lu’ Gat Stramb, a lu’ Coite, a lu’ Cracanatu’, astia erau si era suficient, pentru ca toate astea nu veneau din rautate ci doar o traducere plastica a aparentei fizice. Dar ca orice gluma, toate au un substrat serios. Daca pricepi asta, altfel gusti cele mai teribile adevaruri! Asta am invatat-o din copilarie. Aparandu-te, dar acoperind sabia cu haina umorului, ajungi la rezultate pe care nu le poti obtine cu o atitudine belicoasa. Iar talentul asta il ai sau nu-l ai. Nu poti spune "de maine am sa fiu amuzant", ca nu merge asa!

Fratele meu, Colin, era omul de spirit al satului. Imita pe toata lumea, versifica comportamentul si tinuta tuturor. Mai, nu cred ca cineva l-a invatat asta! Iar, ca sa fiu sincer, el m-a influentat cel mai mult in modul de a privi lumea! Pai, cand am dat la institut, mi-a zis cineva, «batrane, tu ai fi un extraordinar actor, da’ vorba asta a ta precipitata, e o nenorocire». Ce sa fac, zic eu, cand eram mic, eram atatia frati, ca aveam rand la vorba. Da’ cum sa zic si eu ceva, pac, ma pocneau. Atunci, cum avea unu’ o pauza in vorbire, pac, ma strecuram si eu si ziceam tot!". Si-a zis! asta-i satu’ oltenesc! Cum sa nu te-ndragostesti!

Uliu! Ca uitai! Ai o roata de rezerva, ca am drum la Alba-Iulia si ramasei taman aci? Aci ramasei!

Sa nu aruncam peste bord ceea ce avem frumos si inimitabil. Aceasta tentativa a noastra de a ne autonega ne condamna la disparitie culturala.

Eu inca mai cred. Eu inca mai am idealuri. Tragic este ca multi nu mai au idealuiri nici sociale, nici politice, nici nationale, nici macar religioase. - Geo Saizescu, regizor

Rating vs. Valoare

In 1957 am infiintat primul cineclub din Romania, pentru a-i invata pe tineri, in primul rand, sa vada film. Ca in aceste cinecluburi a inceput sa se si faca film asta a fost foarte bine, dar in primul rand ele au fost gandite pentru a crea in timp o cultura cinematografica si un public avizat. E un element caruia i se simte din ce in ce mai acut prezenta astazi. Este atat de important ca un copil sa stie sa discearna, sa recunoasca valoarea. Micul ecran te supune zi de zi unui pressing teribil. E un bombardament vizual la care cu totii suntem supusi, fie ca ne dam seama fie ca nu. Sa butonezi 50 de canale incontinuu nu e cultura de nici un fel, cu atat mai mult cinematografica. Rating-ul nu este sinonim cu valoarea! De aici si contorsionarea termenului de vedeta care, luat in sine, nu contine nimic nociv. Dar sa vezi cum cineva, fara nici cea mai mica acoperire in plan valoric, devine o vedeta doar pentru ca este pompat pe ecran la ore de varf, este de-a dreptul subcultura! Este o instrainare de literatura, teatru, film, arta plastica si inlocuirea cu un ecran si niste butoane! Mediocrizare!

LEGUME CU SMANTANA

INGREDIENTE: doi morcovi, doua cepe rosii, cateva buchetele de conopida, o mana de fasole, o mana de mazare, un ardei, 100 g smantana, sare, piper, tarhon, ulei. PREPARARE: Cepele se toaca marunt, morcovii si ardeiul se taie cubulete. Intr-o tigaie se incinge uleiul si se calesc ceapa, ardeiul si mazarea. Se adauga apoi celelalte legume, presarand sare, piper si tarhon, dupa gust. Cand sunt gata, se toarna deasupra smantana. In functie de preferinte, legumele se pot lasa in cuptor, la foc potrivit, pentru cateva minute. Se servesc alaturi de un pahar cu vin.