George Butunoiu la masă cu Marcel Proust sau conceptul de ospeţie

Nu poti regreta ceea ce-ti amintesti, pentru ca regretele sunt un amplificator al dorintei de a te intoarce in trecut. Proustian la intrega capacitate, George Butunoiu poarta masca impenetrabila a celui care cauta timpul pierdut si da impresia ca, atunci cand nu merge de-a-ndoaselea pe mana curenta a varstelor, reuseste sa opreasca rostogolirea secundelor cu o formula matematica secreta.

In casa lui din Dorobanti, unde au loc libatii pentru Cronos, frumusetea se naste din multiplicarea plictisitoarei (indeobste) cermonii a hranei, intr-un mod pe cat de nesofisticat, pe atat de neobisnuit pentru Romania "de dupa". George Butunoiu, cel mai cunoscut head hunter roman din '89 incoace, a decis sa deschida, la el acasa, un restaurant cu 12 locuri, largind cercul de prieteni neofiti si impartasind placerea comuniunii cu toti cei dornici de ospitalitate si de haute cuisine (mai ales).

Clientii lui - prieteni, cunoscuti, clienti ai firmei de recrutare ori simpli gurmanzi si gurmeti - vin la masa ca la un prieten, el fiind obligat sa le dea tot ce are mai bun, dupa obiceiul romanului de a-si coplesi vizitatorul cu daruri. Acest concept de restaurant are o stralucita traditie occidentala, dar abia George Butunoiu o reinnoieste, la noi. De ce? Pentru ca legislatia e descurajanta si nu oricine ii face fata. Cand te numesti restaurant, fiscul iti cere facturi peste facturi, te obliga sa cumperi numai de la magazinele mari... Or, un local ca acesta targuieste in fiecare zi cantitati mici de alimente proaspete. Uneori, chiar clientii aduc ceva din care vor sa li se faca de mancare. Acte pentru un catel de usturoi si o mana de patrunjel? Ce aberatie!

Stau pe canapea, in salonul mare al casei de pe strada Calinescu, numarul 44, acolo unde scrie, discret "La George Butunoiu si Oskar" (Oskar, aveam sa aflu, e cainele cu par zburlit al stapanului). Intr-un colt, sunt asezate carti din anii '70, intr-altul, o pendula arpenteaza (masoara) varsta altor obiecte cu o poveste stiuta doar de proprietarul lor. Ma simt un pic intrus. Parca am intrat, din greseala, in casa altcuiva. George Butunoiu are un aer obosit, imi pare altfel decat cel din spatele blogului sau culinar, "Restograf", si ma intreb daca, pana la urma, am sa scriu cronica cronicii. S-a facut, de altfel, ora pranzului si din bucatarie strabat franturi de conversatie in frantuzeste. Rememorez ca omul din fata mea a fost, multi ani, in spatele restaurantului "Heritage" din capitala, singurul local de la noi care merita o stea Michelin, si ca, atunci cand a plecat, l-a convins pe bucatarul francez David Contant sa-l ajute sa puna pe picioare noul concept de ospitalitate (aveam sa ma-ntalnesc, a doua zi, cu David, in dubla sa postura de chef de cuisine si de fermier roman).

Reinnodam conversatia. Il intreb daca regreta ca, dupa 89, nu a ramas matematician. "Ba da", imi raspunde. "De fapt, sunt un neadaptat si-o sa raman asa. Nu-mi place nici ce fac, nici ce vad, nici ce se intampla in jur dar, ma rog, n-am incotro. Nu sunt genul de om care poate sa lase totul si sa plece in lume; am niste responsabilitati pe care mi le-am asumat. Lucrurile importante pentru mine sunt legate de abandonarea muncii mele de cercetare, la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele. Din acest punct de vedere, viata mea a fost un sir de ratari de care imi dadeam seama intotdeauna prea tarziu. Si acum e la fel de tarziu; o sa fie, probabil, o frustrare continua, pana la sfarsit." Aproape ca nu-mi vine sa cred. Caut cheia personajului. Asadar: personalitate multipla, George Butunoiu ar trebui citit in mai multe lecturi. In prima, ca sa descoperim copilul fascinat de biblioteca dintr-o casa parasita, la tara ("Cred ca, pana in clasa a VII-a, am citit toate cartile de-acolo!") si care i-a insuflat, mai tarziu, pasiunea de bibliofil. In a doua, l-am vedea coplesit de armonia cifrelor si de geometria spatiului ("Pendulez intre doua lumi: cea reala si cea a armoniei legilor matematicii si fizicii pe care n-am patruns-o, pana la capat!"). Abia intr-o a treia lectura i-am putea intelege aplecarea pentru critica restauratiei ("Am cunoscut foamea, in timpul studentiei, cand am fost obligat sa mananc in toate cantinele Bucurestiului; mai tarziu, am avut banul meu si drept razbunare, am mancat in toate restaurantele Bucurestiului!"). Eram, deja, evaluator de oameni, ma interesau mentalitatile ("Chiar am inceput o lucrare de doctorat pe tema asta, incat m-am decis sa devin si evaluator de restaurante; ata, s-a nascut "Restograf", istoria la zi, subiectiva, a localurilor din Bucuresti!").

Lectura finala a lui George Butunoiu ar trebui sa ne dezvaluie, totusi, boemul nemantuit de nostalgia trecutului. Un proustian, cum il defineam, la inceput. "N-ajungem sa schimbam lucrurile dupa dorintele noastre; insa, dorintele noastre se pot schimba, putin cate putin", scria Proust. Neimpacat cu propria soarta, neindurator cu sine, perfectionist si nemultumit pana la capat, George Butunoiu ar putea castiga pariul schimbandu-si, putin cate putin, dorintele. Reusind, astfel, sa devina mai bun prin ce nu si-a propus dar a realizat, decat prin ce si-a propus dar a abandonat. Dovada ca si in matematica exista erori.