x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Gustos și ușor de preparat: 3 rețete cu dovleac

Gustos și ușor de preparat: 3 rețete cu dovleac

03 Noi 2015   •   18:08
Gustos și ușor de preparat: 3 rețete cu dovleac

Bucurați-vă de ingredientul-vedetă al sezonului apelând la alternative simple, sărace în calorii. Vă oferim trei rețete cu dovleac delicioase și sănătoase.

1. Budincă de dovleac

Puneți pe foc, într-o cratiță, două cești de lapte (1% grăsime), 1/2 ceașcă de zahăr, două ouă, trei linguri de amidon de porumb, un sfert de linguriță de sare. Amestecați rapid la temperatură medie-mare, până când compoziția se îngroașă, timp de 8-10 minute.

Reduceți temperatura la minimum, lăsați pe foc încă un minut. Amestecați cu o ceașcă de dovleac făcut piure, o linguriță de extract de vanilie, un sfert de linguriță de scorțișoară. Lăsați la frigider timp de trei ore. Amestecați din nou înainte de a servi.

Valori nutriționale/ porție: 221 kcal, 8 g proteine, 40 g carbohidrați, 0 g fibre, 33 g zaharuri, 3,5 g lipide, 1,5 g grăsimi saturate, 211 mg sodiu.



2. Paste cu dovleac

Fierbeți 250 grame de paste, strecurați și păstrați o jumătate de ceașcă de apă. Într-o tigaie încingeți 2 linguri de ulei de măsline la temperatură medie-mare.

Adăugați 400 g grame de dovleac, o ceapă tocată, un cățel de usturoi tăiat și gătiți până când ceapa devine aurie (aproximativ 6 minute).

Adăugați aproximativ 20-25 roșii cherry și jumătate din cantitatea de apă păstrată. Lăsați pe foc aproximativ 5 minute.

Amestecați cu pastele și o lingură de oregano proaspăt tocat. Gătiți încă două minute. Serviți cu parmezan și muguri de pin.

Valori nutriționale/ porție: 434 kcal, 17 g proteine, 58 g carbohidrați, 11 g fibre, 8 g zaharuri, 17 g lipide, 3.5 g grăsimi saturate, 163 mg sodiu.



3. „Cartofi prăjiți” din dovleac și Ketchup picant

Curățați un dovleac mic (1 kg-1,5 kg). Tăiați în „bețișoare” de mici dimensiuni, cum ați proceda în cazul cartofilor. Înmuiați dovleacul în ulei de măsline amestecat cu pudră curry și aranjați aceste bețișoare într-o tavă în care ați pus hârtie de copt.

Gătiți la 220°C timp de 15 minute. Serviți cu sare și ketchup picant, după gust.

Valori nutriționale/ porție: 96 kcal, 2 g proteine, 16 g carbohidrați, 1 g fibre, 8 g zaharuri, 3.5 g lipide, 0.5 g grăsimi saturate, 346 mg sodiu.
 

×