Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Naşuâ Ghiţă era un bărbat inalt, bine legat, cu părul şaten-roşcat şi pielea albă plină de pistrui. Avea o chelie pufoasă, ochi verzi şi, infiptă in mijlocul feţei, o mare bărnă de nas infundat, din care pricină era fonfăit. Lucra la CFR, pe vagoanele poştale, pe rute lungi, astfel că era plecat de acasă mai tot timpul. Era sobru, tăcut şi retras.
Naşuâ Ghiţă era un bărbat inalt, bine legat, cu părul şaten-roşcat şi pielea albă plină de pistrui. Avea o chelie pufoasă, ochi verzi şi, infiptă in mijlocul feţei, o mare bărnă de nas infundat, din care pricină era fonfăit. Lucra la CFR, pe vagoanele poştale, pe rute lungi, astfel că era plecat de acasă mai tot timpul. Era sobru, tăcut şi retras.
Naşa Florica era o femeie zdravănă, cu o faţă rotundă şi un ten frumos, alb, cu părul şaten şi ochi căprui, scundă şi bine antrenată la căratul sacoşelor, avea o forţă şi o alură de luptător. Naşa, teoretic, era casnică, dar practic lucra plăpumi in particular. Şi avea clienţi, duium! Era renumită in zonă. Nu se căsătorea nimeni in cartier fără să nu aibă plapumă făcută de ea. Avea şi superstiţii in privinţa culorii şi modelului: nu făcea niciodată plapumă albastră sau bleu şi toate erau unicat. Fiecare avea ceva deosebit, chiar dacă ii cerea clientul una la fel cu a nu ştiu cui, ea ii adăuga măcar un zbenghi la vechiul model. Ce mai, era o artistă!
Cine căştigă?
Spre deosebire de naşuâ, care lucra la stat şi avea o părlită de leafă de ceferist şi, mai rău, la vagonul poştal, naşa, care era casnică, aducea in casă mult mai mult. Aşa că familionul, compus din doi adulţi şi trei copii, un băiat şi două fete, toţi la şcoală, era ţinut mai mult din banii munciţi de ea. Nu mai vorbim de liota de fini şi fine, copii din mahala, dobăndiţi din prea-marele ei suflet. Era vreo tănără familie cu copil mic, n-avea naş tocmit şi timpul trecea, naşa era salvarea familiei; in alta naşul nu se ţinea de promisiune, naşa salva situaţia; se năştea vreun copil din flori, naşa il boteza rapid. Cred că avea peste 50 de fini şi finuţe de toate categoriile sociale, de la ţigani la profesori, doctori, ingineri şi ii cunoştea pe fiecare in parte, după nume şi vărstă. Uite aşa, de Lăsata Secului, la poarta ei era lume şi inghesuială ca la cumetrie. Naşa ii aştepta şi ii omenea pe toţi numai din banii căştigaţi de ea.
Cănd naşuâ era acasă apăreau conflictele de interese. Bietul om, zgălţăit zile şi nopţi de tren şi hrănit din gamelă (măncare luată de acasă), pentru un salariu de mizerie, innebunea de groază cănd trebuia să scoată din buzunar un leu pentru cumpărături pe care le găsea inutile sau adevărate izmeneli. Drept pentru care a fost poreclit de toţi Hagi Ghiţă, Hagi Naşuâ, Hagi Papa sau alt Hagi, după cum dorea cel care vorbea despre el, asta fiind o comparaţie cu Hagi Tudose. Dar Ghiţă nu se supăra atăt timp căt nu trebuia să dea bani. La capitolul bani, Ghiţă era evitat de copii. Florica il taxa de salariu, lăsăndu-i 50 de lei, bani de buzunar, de la o chenzină la alta.
Citește pe Antena3.ro
Se intămpla insă ca naşa să păsuiască la plată unul sau doi clienţi şi atunci, caz extrem de rar, să apeleze pentru o sumă foarte mică la buzunarul lui Ghiţă. Foc! Ba, mai rău. Ba, cel mai rău, mai rău, ca acum:
- Ghiţă, zise naşa, dă-mi cinci lei să-i dau Angelei (fiica lor cea mică), să-şi ia lămăi.
- N-am!, zise naşuâ fonfăit.
- Ghiţă, dă-mi, că trebuie să-i fac lami! Câo doareân găt!
- Lasâ că-i trece!, fonfăi el.
- Ghiţă, azi e sămbătă şi duminica viitoare are vizionare şi n-o să poată cănta! Dă-i să-şi ia lămăi!
- Nu-i dau, că n-am!
- Ghiţă, ai!
- Ba, n-am!
Toată discuţia se purta in curtea plină de trandafiri roşii şi albi căţăraţi pe casă, pe gardul de la stradă. In curte se mai aflau şase brazi uriaşi, plantaţi total aiurea. Un brad crescut lăngă gardul curţii păsărilor ţinea umbră deasă in verile toride, sub el luau masa şi tot aici făcea vocalize fiica lor cea mică, Angela, cănd nu ploua. Tot sub brad, mai lăngă tulpină, naşa aşezase, culcate, zece sifoane pline pe care le acoperise cu pămănt de nu li se vedeau decăt capetele. Ţinut acolo, la umbră, sifonul se păstra nici cald, nici rece rău. Era de ajuns să-l mişti puţin, să-l tragi afară din culcuş şi-ţi făceai o limonadă sau un şpriţ tocmai bun. Cănd sifonul rămănea fără suflare, nu mai era băgat la culcuş, ci era lăsat afară, pe pămănt.
Ghiţă işi făcea de lucru curăţănd un măr, la masa de sub brad.
Naşa nu-l slăbi:
- Ghiţă, vreau să fac o varză cu costiţă afumată, dâaia care-ţi place ţie, şi n-am timp să mă duc eu, dă-i banii sau du-te tu!
- Imnu!, fonfăi el.
- Nuuuuuu?, făcu naşa, uităndu-se cu subinţeles la el.
Ghiţă nici nu mişcă. Greşeală fatală!
Luptătoarea de naşa, incălţată cu nişte tenişi vechi, transformaţi in papuci de curte şi imbrăcată cu un trening cu trei numere mai mare, ce aparţinuse căndva fiului ei, deci gata pentru a intra in arenă, inşfăcă un sifon gol, de lăngă brad, se indreptă spre una dintre ferestrele casei şi, intoarsă pe jumătate spre Hagi Ghiţă, zise:
- Ghiiiiiţă, căte ferestre are casa asta?
- Şase, fonfăi Ghiţă fără să găndească.
- Ghiiiiiţă, şase ferestre a căte patru geamuri jos şi patru sus, şi toate duble, Ghiiiiiţă!, zise ea apăsănd vorbele la numere. Ghiiiiiţă, ii dai?
- Iiinu!, fonfăi el, curăţănd mărul fără să se uite la ea, dar simţind primejdia din i-urile prea multe la Ghiţă.
- Ghiiiiiţă, dacă o să ai bani de geamuri, o să ai şi de lămăi!, zise ea şi se năpusti către fereastră, mănuind sifonul ca pe o bătă.
Ghiţă sări ca ars şi intr-o secundă fu intre ea şi fereastră şi o prinse pe naşa de sifon.
- Ooo, că-i dau!, fonfăi el cu năduf.
- Bine! Aşa să faci!, zise naşa şi aşeză calmă sifonul gol la locul lui.
- Bagă viteză, Ghiţă!, il imboldi ea şi intră in bucătăria de vară ca şi cănd nimic nu s-ar fi intămplat.
Naşuâ dispăru in casă şi veni in prag cu banii, fericit că a căştigat atăta bănet impiedicănd-o pe naşa să-i spargă geamurile. Angela, imbrăcată de oraş, apăru rapid, inşfăcă cei cinci lei mult disputaţi şi dispăru făcăndu-l zgărcit.
Cănd poarta se trănti, naşuâ fonfăi:
- Â Â Â Â Â Â Â Dacă n-aş avea eu bani, aţi muri de foame! Şşşşi fă odată varza aia, că mor de poftă!, strigă către bucătărie.Â
Varză dulce cu afumătură
Ingrediente: o varză de două kilograme, cinci linguri de ulei, 300 g costiţă afumată, două cepe potrivite, un ardei gras, cinci roşii mari, cinci căţei dolofani de usturoi.
Preparare: Scoateţi oasele de la costiţă şi puneţi-le in grăsimea dintr-o cratiţă mare, alături de ceapa tocată solzişori, pănă se inmoaie la foc potrivit. Adăugaţi varza şi ardeiul tocat, puneţi sare şi acoperiţi cu un capac. Amestecaţi des şi după o jumătate de oră puneţi roşiile curăţate de piele, tăiate cubuleţe şi un pahar de apă. Daţi la cuptor la foc potrivit pănă scade zeama şi varza e fiartă. Tăiaţi feliuţe subţiri de costiţă şi prăjiţi-le. Stingeţi cu mujdei de usturoi şi turnaţi-le peste varză, mai daţi cinci minute la cuptor şi serviţi cu ardei iute sau smăntănă. Şi mămăligă!
