Haideţi dar la joc... pe ritmuri armeneşti

Un loc plin de culoare şi de voie bună, aşa mi s-a părut a fi Sighişoara. Un oraş ce strânge laolaltă, în fiecare an, mii de oameni veniţi să ia contact cu istoria aflată între zidurile medievale ce înconjoară oraşul. Iar dacă în cetate este şi rost de dans, muzică şi mâncare bună e şi mai bine. Festivalul ProEtnica a încercat să adune la un loc o mare parte din etniile ce trăiesc şi muncesc în România... Şi a reuşit cu brio.

La joc cu armenii
Una dintre etniile ce au primit cu drag invitaţia a fost cea armeană, reprezentată fiind de Ansamblul de dansuri populare Vartavar, condus de doamna profesoară Bela Martikian. Copiii au încântat privirile spectatorilor încă din prima clipă în care au urcat pe scenă. Paleta coloristică regăsită în costumele ce le schimbau după fiecare dans a atras atenţia oamenilor, ademenindu-i parcă să se apropie şi mai mult de scenă.

Dansuri din timpuri păgâne
De la doamna profesoară şi de la nepotul dânsei, profesor doctor Hayazat Martikyan, am aflat că "dansurile armene vin din vremurile păgâne, fiind dansuri rituale. Cu timpul, o dată cu adoptarea creştinismului, toate dansurile au început să se transforme şi să ia o formă mai populară, deoarece fiecare dans are sensul lui, fiecare în parte are costumul său, culorile şi ornamentele sale. Ornamentele în sine sunt unice şi au o istorie mult mai veche decât costumele, fiind folosite la începuturi în manuscrisele bisericeşti".

Sunt dansuri specifice femeilor - cum ar fi dansul macilor, semnificând graţia, gingăşia - şi dansuri specifice bărbaţilor - cum ar fi dansul săbiilor, scris de compozitorul armean Aram Khachaturian şi care se regăseşte spre sfârşitul baletului Gayane. Pentru că a venit vorba despre creştinism şi pentru că armenii sunt o populaţie care se poate mândri cu faptul că are o istorie mai mare de patru mii de ani, am încercat să aflu mai mult de la o persoană foarte importantă pentru etnia armeană.

Prima biserică armeană
Înalt Prea Sfinţia Sa Arhiepiscopul Dirayr Mardikian, secondat de domnul Hayazat Martikyan, a avut marea bunăvoinţă de a-mi dezvălui o parte din istoria religioasă a armenilor. "Putem spune că cel mai mare eveniment pentru naţiunea armeană a avut loc în anul 301, când Tiridates al III-lea, Regele Armeniei, şi Grigore Luminătorul, care mai târziu a devenit primul catolicos al Bisericii Armene, au jucat roluri decisive în adoptarea creştinismului. Primul a dat două edicte prin care se hotăra ca toţi creştinii să fie arestaţi, iar cei ce îi ascundeau să fie ucişi. Al doilea a ridicat prima biserică armeană la Vagharşapat, capitala Armeniei, fiind numită Etchmiadzin (în armeană: Fiul Cel Unul Născut, Iisus Hristos, a coborât)."

Tradiţii culinare nealterate
Trei lucruri sunt importante pentru armeni şi cu ele se mândresc oriunde s-ar afla: credinţa, limba armeană şi tradiţiile. O populaţie nu poate fi numită popor o dată ce nu are tradiţii, ele fiind baza pentru formarea şi construirea unei biserici şi a poporului în sine. Printre tradiţii se află şi păstrarea obiceiurilor şi a reţetelor culinare nealterate. La toate marile sărbători, la nunţi, botezuri sau la înmormântări, preparatele tradiţionale armeneşti nu lipsesc de pe mese. Că este "aganciabur" - supa de urechiuşe (sau colţunaşi), "harissa" - mâncare din carne tocată şi grâu, "tahnabour" - supă de iaurt, sugiuc armenesc sau "mantî" - un fel de bărcuţe din aluat umplute cu carne, toate sunt servite cu plăcere.

"Toate dansurile executate pe scenă au legătură cu religia, fiecare reprezentând o mică parte din istoria neamului armean"     
Bela Martikian

Vinete în aluat crocant
Ingrediente: două vinete, 200 g făină, 3 ouă, 75 ml lapte cald sau apă minerală, ulei de floarea- soarelui, sare, piper.

Preparare: Vinetele se spală, se taie rondele potrivit de groase, se presară  sare şi se pun la scurs pe un tocător de lemn circa 40 de minute. Cu cât stau mai mult, cu atât iese sucul amar din ele. Făina se pune într-un bol mai mare împreună cu gălbenuşurile, o lingură şi jumătate de ulei, laptele dulce sau apa minerală şi se amestecă bine cu un tel până se încorporează toate ingredientele. Albuşurile se bat separat cu telul, se adaugă la compoziţia din bol şi se amestecă uşor până se omogenizează aluatul. Se scurg vinetele de apă, se trec prin aluat şi se prăjesc în ulei încins până devin aurii şi crocante.

Salată de fasole boabe
Ingrediente: 200 g fasole boabe albă sau colorată, o ceapă roşie sau albă, o lingură de oţet, 100 ml ulei de măsline sau floarea-soarelui, o jumătate de legătură de pătrunjel verde, 3 roşii, un ardei gras, sare, piper.

Preparare: Se alege şi se spălă bine fasolea, se fierbe bine, se scurge de apă şi se lasă să se răcească. Ceapa se curăţă de foi, se spală, se toacă mărunt sau peştişori şi se pune într-un bol mai mare. Se adaugă fasolea răcită, oţetul, uleiul de măsline sau de floarea-soarelui. Se presară sare şi piper după gust, se amestecă bine ca să se încorporeze toate ingredientele şi se pune într-o salatieră. În jurul salatierei se aşază felii de roşie şi ardei verde tăiat rondele, iar salata se presară deasupra cu pătrunjel verde tocat fin.

Aganciabur sau ciorbă de urechiuşe
Ingrediente: un kilogram carne de vită, 3 ouă, o ceapă, 1/3 pachet de unt, un borcan de iaurt, o cană cu făină, un os cu măduvă, sare, piper.

Preparare: Din kilogramul de carne se toacă circa 270-300 de grame împreună cu ceapa şi se condimentează. Restul de carne împreună cu osul se pun la fiert până scade apa. Se aşază într-un castron ouăle cu puţină sare şi apă cât încape în trei jumătăţi de coajă de ou şi făină cât cuprinde. Se frământă, şi aluatul obţinut se lasă să se odihnească 20 de minute. Se întinde o foaie, se taie pătrăţele şi pe fiecare în parte se pune puţină umplutură. Se pliază aluatul, se prind capetele şi se lipesc unul de altul, ca să capete forma unui melc sau formă de tortelini. Când sunt gata, se pun în supa fierbinte strecurată şi se lasă să fiarbă. Se pun în castronele, se rade deasupra o chifteluţă de hurut şi se pune smântână după gust.

Specialitate
Unul dintre multele ingredientele deosebite folosite în bucătăria armeană este hurutul, un tip de brânză servit mai ales iarna. Pentru prepararea hurutului se folosesc lapte acru sau iaurt, pătrunjel verde tocat, frunze de sfeclă netocate, smântână, cimbru, busuioc, tarhon şi frunze de ţelină date prin maşina de tocat. Se fierb toate ingredientele în afară de frunzele de sfeclă, ce se pun în oală când restul ingredientelor sunt fierte pe jumătate, şi smântâna, care se pune la sfârşit. Când amestecul s-a îngroşat la fiert, se iau bucăţi cu un vas, li se dă formă de conuri şi se pun la uscat acoperite cu tifon, întorcându-se periodic ca să se usuce pe toate părţile. Se păstrează în săculeţi de tifon sau pânză, puse în cămară la răcoare şi, când se folosesc, se dau pe răzătoare.