x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Imam baialdî (rețeta dobrogeană a lui Constantin Bacalbașa)

Imam baialdî (rețeta dobrogeană a lui Constantin Bacalbașa)

22 Iul 2017   •   08:48
Imam baialdî (rețeta dobrogeană a lui Constantin Bacalbașa)

Nu e gospodină în Dobrogea sau în tot întinsul sudic al României care să nu știe să gătească imam baialdî, adică vinete umplute. Rețeta nu-i nicidecum românească, însă împrumutul e atât de vechi, încâ de multa vreme am bagat-o în cărțile nostre de bucate. Imam baialdî sau imam baialdam est un fel de mâncare de origine turcească, având ca ingredient principal vinetele, că doar va spusei. În traducere, înseamnă imamul a leșinat.

Legenda spune ca, in urma cu multe sute de ani, femeile musulmane nu aveau voie sa iasa din casa si sa faca singure piata; de aceea, in casa imamului, acesta era cel care cumpara toate cele necesare. Intr-o zi, insa, a uitat sa cumpere alimente iar sotia lui a fost nevoita sa gateasca numai cu ceea ce mai ramasese in camara, respectiv vinete, ardei si ulei de masline. Ea a pregatit un fel de mancare ce a fost pe placul imamului care a si laudat-o. A doua zi, femeia i-a spus sotulu sa cumpere si ulei de masline, daca tot face piata. El s-a mirat, pentru ca stia ca mai este un vas plin in camara. Atunci, nevasta i-a spus ca l-a pus pe tot in mancare : “ Ai vazut ca, desi nu era nici un pic de carne, mancarea a fost foarte gustoasa, pentru ca am scaldat vinetele in ulei. “Auzind ca a mancat ceva pregatit cu un vas intreg de ulei de masline, scump, imamul a lesinat!

Reteta nu-i nici pe departe atat de complicata pe cat pare. Constantin Bacalbasa in “Dictatura gastronomica” zice asa:

........................

Citește aici toate detaliile acestei delicioase RETETE ROMANESTI

×