x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Invitatie la un ebed cu gulas

Invitatie la un ebed cu gulas

09 Noi 2005   •   00:00
ROMANIA CULINARA - BUCATARIA UNGUREASCA
"Se remarca din preparatele unguresti din zona Turda: gulasul, care a fost adoptat si de populatia romaneasca, si de alte etnii din zona, apoi papricasul, care este un preparat specific bine condimentat cu ardei iute si boia, pregatit cu carne de porc si de pasare"

"Micul dejun (reggeli) consta din cafea cu lapte, cacao cu lapte, unt, dulceata, gem, miere de albine, gustari din mezeluri, paine, chifle sau briose (...)"

"Dejunul (ebed) incepe cu o supa de gulas, supa de chimen, de gulii, de rosii, supe de carne de pasare sau de vaca sau ciorbe indulcite cu lapte sau smantana. Apoi se servesc preparate din legume cu carne rasol, cu diferite sosuri specifice, paste fainoase sau cartofi, mancaruri cu varza calita, papricas, chiftelute cu sos de smantana si ciuperci, ardei umpluti, gulas unguresc, musaca cu smantana, rasoluri de pasare cu legume si hrean, sosuri bine condimentate. Meniul de pranz se incheie cu prajituri specifice ca: varga b...l...s, care se face din miere de albine (...)"

"Cina (vacsora) consta din sortimente de gustari din mezeluri afumate, peste servit cu diferite sosuri, salate, carene, oua, continuandu-se cu specialitati de fripturi din carne de porc, vita sau ovine, servite reci sau preparate la gratar sau cuptor, si tot felul de soteuri. Desertul (...): clatite, prajituri din foietaje cu fructe sau branza, sufleuri, inghetata sau compoturi" - "Retete culinare turdene" Dana Deac

MANCARE DE VARZA
MASURI: 500 g varza acra tocata, un ardei rosu, 20 g unt sau margarina, o lingura cu pasta de rosii, 500 ml zeama de supa, 200 g cabanos, putin praz, sare, boia dulce, piper.

PREPARAREA: Se curata ardeiul, se taie marunt si se perpeleste in grasime. Se adauga pasta de rosii si varza si se stinge cu zeama de supa. Se fierb timp de 10 minute. Se taie subtire cabanosul, in felii. Prazul se curata si se taie in rotocoale fine. Se adauga cabanosul in supa fierbinte, piperul si boiaua, iar deasupra se presara prazul.

GULAS
MASURI: 500 g carne de porc sau de pui, 4 cepe, o lingura cu grasime, o lingura cu bulion, un ou, doua linguri cu faina, boia dulce, sare.

PREPARAREA: Se inabusa carnea si ceapa tocata in grasime. Se adauga sare, boia si apa cat sa acopere bucatile de carne. Se fierb. Adaugam bulionul si mai dam cateva clocote. Separat pregatim galuste din faina si ou si le punem in sos.

CIORBA DE OUA
MASURI: o ceapa, 3 catei de usturoi, 4 oua, doua linguri cu faina, o lingura cu malai, 200 ml lapte, doua linguri cu boia dulce, ton, otet, sare.

PREPARAREA: In trei litri de apa se pun la fiert ceapa, usturoiul si sarea. Se bat ouale si se adauga doua linguri cu faina si malaiul si se toarna totul in tigaia cu ulei incins. Cand s-au prajit, se taie in doua cu cutitul si se intorc pe partea cealalta, se taie cubulete si se pun in oala. Cand au fiert si ouale, se ia cratita de pe foc si se lasa sa se racoreasca. Se drege cu 200 ml lapte. Se bate un ou cu o lingura cu apa si otet si se toarna apoi in ciorba, iar in final se pun doua linguri cu boia de ardei dulce in putin ulei si se toarna in ciorba.

CARTOFI UNGURESTI
MASURI: 500 g cartofi, doua cepe, 3 linguri cu untura, sare, piper.

PREPARAREA: Se fierb cartofii si se taie in bucati mici. Ceapa se prajeste in untura. Se adauga cartofii, sarea si piperul. Se amesteca bine.

CIORBA DE PRUNE USCATE
PREPARAREA: Se fierbe osul cu morcovii taiati marunt. Cand sunt aproape fierte, se adauga orez sau galuste facute din faina alba. Apoi se pune un pumn de prune uscate, spalate si inmuiate in apa si trei foi de dafin. Separat se caleste ceapa cu boia si faina alba. Se adauga la ciorba, iar la sfarsit se pun doua linguri cu otet si o lingura cu zahar.
×
Subiecte în articol: linguri boia adauga